Nastase jr. la scoala romaneasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihnea e un copil obisnuit. Ii place vata pe bat, sa traga cu pusca dupa iepuri si rate la tirul din balci, o fi colectionand ceva timbre sau roci preistorice si se joaca sigur cu calculatorul. Cel

Mihnea e un copil obisnuit. Ii place vata pe bat, sa traga cu pusca dupa iepuri si rate la tirul din balci, o fi colectionand ceva timbre sau roci preistorice si se joaca sigur cu calculatorul. Cel putin asa ne-a asigurat tatal sau. Mihnea Nastase, insa, este si fiul tatalui sau, Adrian Nastase, premierul Romaniei. In timp ce asambleaza avioane din plastic ori alearga dupa minge prin curtea casei sale, Mihnea Nastase e strafulgerat brusc de o revelatie: la anul, in 2004, incepe campania electorala si tata ar putea fi atacat fiindca el, Praslea, isi face studiile la Scoala Americana. Asa ca Mihnea Nastase alearga intr-un suflet in bratele tatalui, pentru a-i cere sa-l mute la o scoala romaneasca. Cel putin asa ne-a asigurat, luni, tatal sau, premierul. "A fost dorinta lui sa se transfere la o alta scoala. El si-a dorit ca in cadrul campaniei electorale de anul viitor sa nu se mai poata spune ca baietii mei sunt la o scoala americana", s-a mandrit tatal cu initiativa pustiului. Trebuie sa recunoastem, premierului i se intampla, in ultimul timp, tot felul de minuni: ba i se asaza "de bunavoie" un peste in barca, desi el voia sa vaneze rate, ba fiul cel mic are ganduri de versat manager de campanie electorala inca de la frageda varsta de 10-11 ani. Dincolo de aceste fenomene aproape paranormale ramane realitatea faptelor. De la 15 septembrie, fiul cel mic al premierului Nastase va lua contact cu scoala romaneasca. S-o fi plictisit copilul sa vorbeasca doar englezeste, sa stea in clasa cu numai 12-15 copii, s-o fi saturat de laboratoarele multimedia si de curatenia de la wc-ul Scolii Americane. Tatal nu ne-a spus la ce scoala il va transfera pe Mihnea, dar, daca tot e sa se mute copilul pentru campanie electorala, ce-ar fi daca l-ar transfera intr-una din scolile comunei Cornu ori, de ce nu, chiar la Scoala nr. 161 din Capitala, Calea Giulesti 486A. De altfel, o astfel de decizie n-ar fi deloc nelalocul ei, ci s-ar armoniza perfect cu fenomenele exceptionale pe care le traieste in ultimul timp premierul. Si atunci sa vezi ce exceptional s-ar simti tatal, in contact cu scoala romaneasca, cand i s-ar refuza transferul copilului pe motiv ca "nu-i arondat scolii respective", ca "se depaseste efectivul clasei", ca "sa vedem daca ne permite regulamentul". Ar fi si pentru Adrian Nastase o problema la fel de serioasa ca si pentru oricare alt parinte care doreste sa-si transfere copilul de la o scoala la alta sa gaseasca un cadou adecvat pentru directorul scolii primitoare. Ce bine s-ar simti Mihnea intr-o clasa cu peste 30 de elevi, cum a decis recent, printr-o ordonanta de urgenta, guvernul tatalui sau ca se poate invata! Ce fericiti ar fi mama sau tatal ca, intr-o saptamana intreaga, fiul lor n-a fost solicitat sa raspunda fiindca domnul sau doamna profesoara n-a avut timp sa lucreze cu toti copiii din clasa! Cum le va povesti copilul ca s-a stricat centrala termica sau a oprit RADET-ul caldura si ca a trebuit sa stea in clasa inghetata tun si sa mai si faca ore! Sa vezi atunci ce masuri ar decide tatal cand ar vedea pe biroul de mahon ferfenititura de manual, transmisa din copil in copil de vreo trei ani, pe care, gratuit, o da Guvernul elevilor Romaniei, ori cand ar auzi ca la fizica nu s-a facut nici o experienta pentru ca nu sunt materiale la laborator! Cum s-ar necaji doamna Nastase daca Mihnea ar veni acasa in hohote de plans intrucat dirigintele i-a spus ca nu mai are ce sa caute la ore daca nu vine cu fondul scolii, fondul clasei, fondul...! Sau daca acelasi ar arunca ghiozdanul cum a intrat pe usa, fiindca nu are teme de facut deoarece nici ore n-a prea facut la scoala. Le-ar povesti copilul, oare, seara, inainte de culcare, ca doamna profesoara de geografie vine, de un an intreg, la scoala cu aceeasi fusta si bluza pentru ca salariul nu-i ajunge decat pentru intretinere? Cat curaj i-ar trebui tanarului mostenitor sa o ia pe poteca, spre wc-ul daramat din fundul curtii scolii! Doamne, si ce paranormal ar trai domnul Nastase daca, pentru a fi primit in clasa a V-a, fiul sau ar trebui sa dea teste peste teste, desi nicaieri in lege asa ceva nu e pomenit, ori daca fiul sau ar fi atacat la iesirea din scoala de diversi indivizi dubiosi! Sigur, domnului Adrian Nastase, premierul Romaniei, asemenea realitati i s-ar parea de neacceptat si le-ar considera inventii ale rauvoitorilor. De altfel, recent, chiar spunea ca scoala romaneasca in pragul prapastiei ar fi o gaselnita a ziaristilor. Domnia sa stie, din vizitele de lucru si din ce i se raporteaza, ca la 15 septembrie toate scolile vor straluci de curatenie, vor avea manuale noi pe banci si flori la ferestre, statii de radio si terenuri ultramoderne de sport. Chiar dansul a dat startul tirurilor cu rechizite gratuite si a aprobat un imprumut pentru reabilitarea scolilor din mediul rural. Asa ca toate ororile de prin ziare sunt, desigur, inchipuiri. Ca sa dea un semnal de cata incredere are in invatamantul romanesc, iata, isi va transfera copilul intr-o scoala romaneasca. Ca aceasta va fi, probabil, Liceul Teoretic "Jean Monnet" (scoala protipendadei politice romanesti, nu chiar Scoala Americana, dar, oricum, o unitate de invatamant mai americanizata), unde invata si fiul cel mare, nu-i decat o pura intamplare.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite