Muraru, la Adevărul LIVE: „Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului nu se va lăsa până nu-l va vedea pe Vişinescu trimis în judecată“

Alexandru Vişinescu a devenit peste noapte simbolul unui întreg regim opresiv, al unei ere de tristă amintire pentru România - perioada în care comuniştii au fost la putere. În cârca lui presa a aruncat vina pentru moartea a peste 100.000 de deţinuţi politici în lagărele comuniste.

Fost comandant al închisorii de la Râmnicul Sărat, Vişinescu, va fi anchetat pentru omor deosebit de grav, însă asemenea lui mai sunt în viaţă încă 35 de persoane care au avut funcţii de conducere în interiorul sistemului de tortură de care nu se ştie mai nimic.

Despre Vişinescu şi despre cei asemenea lui au discutat astăzi, la Adevarul LIVE, invitaţii jurnalistului Ion M. Ioniţă, Andrei Muraru - directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, şi Ovidiu Nahoi, jurnalist şi blogger Adevărul. 

Din redacţia "Adevărul" li s-a alăturat "Torţionarul de care aveam nevoie". 

Adevărul LIVE: România după Vişinescu. Ce se întâmplă cu restul torţionarilor 

Ion M Ioniţă: Cum aţi ajuns la acest Vişinescu?

Andrei Muraru: Am ajuns relativ repede pentru că insitutul are în administrare închisoarea de la Rm. Sărat din 2007. Exista întreagă memorialistică care vorbea despre acest personaj. 

Din 2006 până în 2010 s-au mai depus sesizări penale care au fost respinse sau nu au primit răspunsuri.

Trebuie să remarc viteza cu care s-a mişcat Parchetul de această dată, pe 30 iulie noi am depus sesizarea, pe 9 august, Parchetul a anunţat preluarea dosarului pentru urmărirea penală. 

Cristian Delcea: O întrebare pentru domnul Muraru: ce se întâmplă cu ceilalţi torţionari care nu au fost prinşi în schemă, ceilalţi 34? 

Andrei Muraru: Sunt persoane care au deţinut funcţii de comandă, între 1950-1964, avem toate datele lor de identificare, cu vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani. Aşa cum am arătat în denunţul penal formulat, toate ordinele arată că Alexandru Vişinescu este cel responsabil de viaţa deţinuţilor în acest penitenciar. Nicăieri nu exista o reglementare care să-l oblige pe Vişinescu să-i hrănească pe deţinuţi cu 600 de calori pe zi, nu scrie nicăieri că trebuie să izolezi oamenii la 81 de ani, că trebuie să-i maltratezi fizic în fiecare zi. El era şeful absolut. Institutul nu se va lăsa până nu-l va vedea pe Al. Vişinescu trimis în judecată. Vom ajunge, dacă se va pune cazul, la Înalta Curte. 

Pe unul dintre cei 34 îl avem deja pregătit, vom încheia investigaţiile în această lună. Alţii vor apărea în septembrie. Avem o bază de 77.000 de foşti deţinuţi politici, noi trebuie să-i căutăm pe toţi în perioada în care X-ulescu a fost comandant, apoi să-i intervievăm. 

Ion M. Ioniţă: De ce nu s-a ajuns la începerea urmării penale până acum, ci abia după 23 de ani? 

Ovidiu Nahoi: Primul caz a avut meritul că a fost mediatizat, altfel nu s-ar fi întâmplat nimic. Asemenea cazuri au mai fost invocate în ultimii 20-23 de ani, dar niciodată autorităţile nu au reacţionat, astfel că au fost uitate cu timpul.

Conştientizarea opiniei publice de crimele petrecute în acel regim nu s-a întâmplat în România. 

În Germania, în ultimele decenii, duc o muncă asiduă în care arată crimele nazismului. Nu este zi ca în Germania, într-un ziar de mare circulaţie, să nu existe o dezvăluire despre crimele nazismului. 

La noi, această păstrare a memoriei nu s-a produs. Nu a exista măcar o politică în statul român democratic care să reacţioneze. Există probabil diferite relaţii subterane, temeri, oameni din aceste instituţii de forţă ale statului se tem, dintr-un motiv sau altul. 

Ovidiu Nahoi: Nu există din partea statului un interes legitim, permanent şi susţinut pentru a scoate în evidenţă crimele comunismului. Cel puţin putem învăţa două lucruri: s-ar putea să te ajungă din urmă, chiar şi la o vârstă înaintată. Şi că natura umană este ticăloasă, se vor găsi oameni care vor face asemenea abuzuri. În acele regulamente nu se scria, dar ei ştiau din partea sistemului că pot avea mână liberă de a comite abuzuri. 

Andrei Muraru: Ceea ce s-a întâmplat la Nuremberg a fost un tribunal militar extraordinar, internaţional, în care ancheta a fost făcută de procurori americani. Această discuţie a avut loc în Germania, în Franţa, începând cu anii 70, când s-au schimbat generaţiile. Institutul va solicita Parchetului detaşarea unor procurori care să lucreze în cadrul Institutului, dacă vom trece cu succes de acest caz Vişinescu, este clar că trebuie să se opereze la mai multe niveluri. 

Cristian Delcea: Aţi avut un interviu cu Vişinescu?

Andrei Muraru: Nu, am avut doi colegi, între care un fost procuror, ei au fost de două ori la Vişinescu pentru a discuta cu el, dar nu au reuşit. Dar în cazul altor persoane, institutul i-a intervievat şi sunt consemnate ca atare şi mărturiile lor. Trăieşte ofiţerul politic de la începutul lui Vişinescu şi care admite în mare parte infracţiunile pe care noi le-am aflat în cazul său. 

Andrei Muraru:  Jumătate din dosarul penal al lui Ion Diaconescu este semnat de Al. Vişinescu şi el spune că Ion Diaconescu nu a trecut pe la Râmnicul Sărat. 

Pot să vă spun că Alexandru Vişinescu îi recomanda şapte zile de izolator. Există documente. Asta însemna că în cazul celor bolnavi, bătrâni, li se scotea salteaua şi erau obligaţi să doarmă pe jos, pe podeaua rece. În alte cazuri, deţinutul era trimis într-o cameră întunecată, ii se dădea mâncare la trei zile. 

Regimul pentru deţinuţi de drept comun era cu totul altul (tâlhării, spargeri), era mult mai bun. Foşti deţinuţi în viaţă confirmă diferenţa de tratament între cele două. 

Ion Mihalache i-a cerut încontinuu lui Vişinescu să aibă parte de tratament, dar i-a fost refuzat. Ion Mihalache era unul dintre puţinii lideri politici interbelici care mare era în viaţă în momentul acela, mulţi muriseră la Sighet. Cred că Ion Mihalache a rezistat mai mult decât au crezut Vişinescu şi cei din aparatul de represiune că va rezista. 

Delcea: Un argument în plus că sistemul a vrut să-l extermine pe Mihalache mai mult decât Vişinescu. 

Muraru: Din punct de vedere penal, răspunzător este Vişinescu şi el nu va putea face niciodată dovada unor ordine primite pe cale ierarhică pentru aceste decizii. 

Tratamentul aplicat în acel moment era împotriva legislaţiei la care România aderase. Exista obligativitatea de a crea secţii diferite, dar regimul aplicat de Vişinescu - aşa cum o arată mărturiile, documentele de arhivă - probează foarte clar ceea ce a făcut. 

Ion M. Ioniţă: Ce se întâmplă cu prescrierea faptelor?

Muraru: Pe toată perioada regimului comunist, prescripţia este suspendată, dar noi am arătat că, în cazul lui Vişinescu, că este o suspendare şi o întrerupere a termenului de prescripţie în favoarea acestui caz, a urmăririi penale. 

Ion M. Ioniţă: Câţi astfel de oameni estimaţi că mai sunt în viaţă?

Andrei Muraru: De la câteva sute la câteva mii de cazuri există în acest moment. Vişinescu este un caz pilot pentru noi, el deschide o întreagă dezbatere şi juridică şi socială. El este unul dintre cei care au decimat elita acestei ţări. Convingerea mea este că vom avea până în 2015-2016 cel puţin trei cazuri de genul acesta. 

Despre experimentul Piteşti 

Ion M. Ioniţă: Aristide Ionescu a supravieţuit teribilului experiment de la Piteşti, în 49-52, la închisoarea de la Piteşti. Au fost şi acolo cercetări, nu ştiu dacă mai există cineva care mai poate depune mărturii sau cineva care să fie anchetat ca vinovat. 

Andrei Muraru: Mai există supravieţuitori de la Piteşti, dar nu vă pot confirma sau infirma că există pe această listă vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat la Piteşti. 

Acest experiment s-a încercat şi la Târgu Ocna şi la Canal, dar nu a fost dezvoltat ca la Piteşti. Condiţiile de acolo nu i-au lăsat. Piteşti era o închisoare nouă care le permitea să facă aşa ceva. 

Ion M. Ioniţă: Veţi continua aceste anchete şi după anii 50, în a doua epocă Ceauşescu. 

Cristian Delcea: Cazul Ursu. Pe cine vedeţi dvs. mai vinovat pentru acest caz? 

Muraru: Acum două săptămâni a existat o decizie a instanţei: Marin Pârvulescu, cel care l-a torturat pe Gh. Ursu, s-a plimbat această cauză mulţi ani, s-a încercat mutarea ei într-un tribunal civil dintr-unul militar. Am avut condamnări pentru Marin Clită. Există şi doi ofiţeri care au fost condamnaţi, dar care nu au ispăşit pedeapsa din motive medicale. 

Evident că institutul va continua să identifice crime şi abuzuri din perioada anilor 60-70, există şi aici multe întrebări la Braşov în 87, dar şi în decembrie 89. Am încredere că există o echipă nouă la Parchetul general şi ni s-a promis că va fi judecat acest dosar. 

Ovidiu Nahoi: Cum a fost posibil ca după ce ruşii au plecat din România, ţara să meargă către un sistem din ce în ce mai dur, noi ne-am dus către Coreea de Nord, nu către Iugoslavia lui Tito. Cum a fost posibil ca după 65 să fie pus în operare acest sistem de teroare difuză. Nu mai exista un sistem penitenciar ca în anii 50, dar teroarea apăsa asupra fiecărui cetăţean poate mai mult decât în anii anteriori. Cine a pus la punct un asemenea sistem? Pervertirea moralei s-a petrecut cu precădere în anii 80. 

Ion M. Ioniţă: Au existat şi disidenţi români care au suferit, care au fost expulzaţi din România. Aici există plângeri penale, sunt oameni care i-au interogat, care i-au terorizat...

Andrei Muraru: În 2007, institutul a cerut urmărirea lui Nicolae Pleşiţă şi a altor cinci diplomaţi români, în 81, în februarie. Această plângere s-a soldat cu NUP din partea Parchetului. S-a mai făcut o plângere în care a fost sesizat Vasile Paraschiv, care a fost răpit de câteva ori, internat în aziluri psihiatrice, şi această sesizare a primit un NUP, fiindcă se împlinise termenul de prescripţie. 

Ovidiu Nahoi: Înţelegerea trecutului ne-ar ajuta să înţelegem valorile, nevoia acută de dreptate, de justiţie. România a avut un război civil, în realitate, sau un război cu armata, purtat pe parcursul unui deceniu.