„Michael Creţu şi-a construit ilegal o casă în Ibiza” - Revista presei spaniole
0Ziarele spaniole publică informaţia conform căreia casa din Ibiza a muzicianului de origine română Michael Creţu este pe punctul de a fi demolată. Acesta a realizat construcţia pe pământul primăriei, fără să obţină nicio autorizaţie. De asemenea, un reportaj realizat de către un ziar spaniol radiografiază viaţa de zi cu zi a românilor în ţara lor de baştină.
”Creţu cere instanţei o amânare de şase luni pentru dărâmarea casei sale din Ibiza, spunând că acolo încă mai locuiesc două familii cu copii”, publică ”Diario de Ibiza”.
Primăria din Ibiza deţine un ordin judecătoresc prin care, la data de 1 noiembrie, vila compozitorului şi cântăreţului român Michael Creţu trebuia să fie demolată. Din datele oferite de către ziarul spaniol, casa românului a fost construită fără autorizaţie pe pământul primăriei din Ibiza. Avocaţii lui Creţu încearcă să amâne peste şase luni demolarea, susţinând că, în respectiva clădire încă mai locuiesc două familii cu copii.
”Ceilalţi români”, intitulează ziarul spaniol ”ADN” un reportaj în pagina de societate.
Reporterii publicaţiei au fost în România, unde au intervievat pe stradă sau la locul de muncă români, pentru a pune în evidenţă modul în care aceştia trăiesc în patria mamă. Articolul aminteşte de campania de ”curăţare” a imaginii românilor lansată de guvernul român şi faptul că în România, în următorii ani, vor fi necesari aproximativ un milion de muncitori, majoritatea în sectorul construcţii.
”Întreprinderile agricole au fost controlate aproape în totalitate”, titrează ”Tribuna” de Ciudad Real.
Organizaţia Agrară COAG a realizat controale la 98% din firmele agricole care au încheiat contracte cu persoane din străinătate. Astfel, între 50 şi 60 de reprezentanţi ai organizaţiei agrare din toată provincia s-au reunit pentru a inspecta întreprinderile care participă la campania agricolă din acest an, pentru a evita ca angajatorii să încalce legea şi să se folosescă de muncitori fără să le încheie contracte.
”Cinci arestaţi, acuzaţi că au sechestrat 21 de români”, informează ziarul ”El Pais”.
Brigada pentru străini din cadrul Poliţiei Naţionale spaniole din Valencia a arestat în cursul acestei săptămâni cinci persoane de naţionalitate română acuzaţi că au sechestrat 21 de concetăţeni în localitatea Vall D Albaida. Din declaraţiile oamenilor legii, reiese că cei cinci sechestrau persoanele care le datorau bani şi şantajau familiile acestora.
”S-au solicitat 1.580 de permise de muncă pentru imigranţi, pentru culesul măslinelor”, scrie ”Lanza”.
În total, 331 de firme din provincia Ciudad Real au solicitat guvernului local acordarea de 1.580 de permise de muncă pentru tot atâţia muncitori proveniţi din Bulgaria şi România. Aceştia vor participa în campania agricolă din această toamnă, la cules de măsline.
”Au fost eliberaţi cei trei acuzaţi de moartea a doi germani în localitatea Chilches”, publică ”La Opinion de Malaga”.
Este vorba despre un român şi doi marocani care au fost acuzaţi de moartea a doi turişti germani, în Chilches. Din lipsă de probe, judecătoria din Malaga a fost nevoită să-i lase în libertate pe cei trei acuzaţi.























































