Meciul Năstase – Justiţia, cât este scorul la pauză

Procesele penale ale lui Adrian Năstase au ajuns în faza primelor verdicte, cele de fond. Bilanţul arată aşa: un dosar blocat în Parlament, o achitare, o condamnare cu executare la 2 ani de închisoare şi una la 3 ani cu suspendare. Urmează recursurile la complete de cinci judecători.

Epopeea judiciară care îl are în centru pe Adrian Năstase a ajuns, după aproape opt ani de la declanşarea ei, în faza sentinţelor de primă instanţă. Ultima s-a pronunţat vineri, în dosarul numit generic „Zambaccian 2", prin care Adrian Năstase a fost achitat pentru acuzaţia de luare de mită, dar a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de şantaj.

Adrian Năstase mai are la activ două sentinţe în primă instanţă. Una e de achitare, în dosarul numit generic „Mătuşa Tamara", în care era acuzat de dare de mită, şi una de condamnare pentru primire de foloase necuvenite, în dosarul „Trofeul Calităţii". Un al patrulea dosar, „Zambaccian 1", a fost blocat în Parlament prin neacordarea, în două rânduri, a avizului de începere a urmăririi penale.

În calitatea sa de demnitar, de deputat şi de fost prim-ministru, Adrian Năstase s-a bucurat de o procedură specială de judecată, în sensul că procesele de primă instanţă s-au judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un complet de trei judecători.

 Legislaţia protejează astfel înalţii demnitari de posibile erori judiciare, încredinţând întreaga judecată celor mai experimentaţi magistraţi, cum sunt prezumaţi a fi cei de la Înalta Curte. Ceilalţi cetăţeni încep procesele, în funcţie de gravitatea faptelor, fie la Judecătorie (pentru fapte mai puţin grave), fie la Tribunal (cele grave).

Demnitarii, spre deosebire de simpli cetăţeni, au doar o singură cale de atac la procesele de primă instanţă. Simpli cetăţeni pot ataca sentinţele de fond cu apel la Tribunal sau la Curtea de Apel, în funcţie de curtea la care s-a judecat fondul (Judecătorie sau, respectiv, Tribunal), apoi sentinţele din intanţele de apel pot fi atacate cu recurs la Curţile de Apel sau, respectiv, la Înalta Curte.

În cazul demnitarilor, sentinţele de primă instanţă pronunţate de completul de trei judecători pot fi atacate doar cu recurs, la un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi, care pronunţă sentinţa definitivă.

„Zambaccian 1": blocat în Parlament

Necazurile lui Adrian Năstase cu Justiţia au început în august 2004, când deputatul PNL Mona Muscă a sesizat Parchetul Naţional Anticorupţie asupra faptului - notoriu, dar niciodată investigat de către autorităţi - că Adrian Năstase îşi ridică un bloc pe o suprafaţă de teren de 700 de metri pătraţi, teren cumpărat în 1998 de la fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru, condamnat pentru devalizarea BRD.

Preţul cu care a fost cumpărat terenul, de 11.000 de dolari, adică 15 dolari pe metrul pătrat, era de 25 de ori mai mic decât preţul pieţei - în jur de 400 de dolari pe metrul pătrat.

O simplă groapă de gunoi

Adrian Năstase avea să explice că terenul era amplasat pe o fostă groapă de gunoi şi de aceea l-a cumpărat la un preţ atât de mic. În ceea ce priveşte blocul, Năstase spunea că în anul 1999 a înfiinţat o asociere cu Sergiu Sechelariu, fratele celui care era atunci primar de Bacău, Dumitru Sechelariu.

Potrivit convenţiei, Adrian Năstase aducea în asociere terenul din strada Zambaccian nr. 16, iar Sergiu Sechelariu venea cu construcţia unui bloc cu parter şi trei etaje, care în momentul finalizării construcţiei urma să fie împărţit pe din două cu Adrian Năstase.

Modul de achiziţie a terenului şi de construcţie a blocului rămâne secretizat în Parlament  

Pe baza sesizării Monei Muscă, PNA a deschis un dosar, pe care l-a închis o lună mai târziu, cu rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale. Într-o conferinţă de presă din septembrie 2004, procurorul şef al PNA, Ioan Amarie, a justificat astfel calsarea dosarului: „Terenul a fost dobândit de nenumăraţi proprietari înainte, dar nimeni nu a îndrăznit să construiască, pentru că, de fapt, era o groapă de gunoi... Năstase s-a păcălit. Preţul care a fost plătit este unul serios, ba chiar mai mare decât unul pe care îl merita terenul".

Dosarul a fost redeschis în august 2005, de către proaspăt numitul şef al DNA, Daniel Morar, dar până la sfârşitul anului nu s-au înregistrat progrese notabile. Gratificat cu numele de scenă „Zambaccian 1", dosarul privind achiziţia terenului şi edificarea blocului nu a fost niciodată investigat până la capăt şi nu a ajuns niciodată pe masa vreunei instanţe.

În august 2008, când procurorul general a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru începerea urmăririi penale, coaliţia informală din Parlament, format din PNL, UDMR şi PSD a respins această solicitare.

Ulterior, Curtea Constituţională avea să invalideze articolul din Regulamentul Camerei pe baza căruia a fost respinsă solicitarea, drept pentru care procurorul general a solicitat un nou aviz, care să ţină seama de verdictul CCR. Şi această solicitare a fost respinsă, în iunie 2009, ceea ce face ca dosarul „Zambaccian 1" să rămână până azi blocat în Parlament.

„Zambaccian 2": mită - nu, şantaj - da

Necazurile judiciare ale lui Adrian Năstase din anii 2004 şi 2005 aveau să se dovedească o simplă hârjoană faţă de ceea ce avea să declanşeze însuşi Adrian Năstase în decembrie 2005. Prin declaraţia de avere pe care a completat-o atunci, el avea să consemneze că, în urma decesului Tamarei Cernaşov, mătuşa soţiei sale, familia i s-a îmbogăţit cu nu mai puţin de un milion de euro.

În ianuarie 2006 a urmat o cursă nebunească între procurori şi presă, de a descoperi noi şi noi bogăţii ale familiei Năstase, noi şi noi amănunte scandaloase despre mijloacele de înavuţire ale fostului premier. De aici s-a născut dosarul „Zambaccian 2", prin care procurorii urmăreau să afle cum şi-a mobolat casele fostul premier. A rezultat că un rol însemnat l-a jucat Irina Jianu, fostă şefă la Inspectoratul de Stat în Construcţii, cea care a mijlocit achiziţii faraonice de bunuri din China.

Scandalul l-a silit pe Adrian Năstase să demisioneze de la conducerea Camerei Deputaţilor, moment în care primeşte o lovitură năprasnică: fostul consul al României în China, Ioan Păun, implicat şi el în achiziţiile faraonice, începe să vorbească. Năstase îl convoacă la discuţii pe un amic al lui Păun, Octavian Creţu, şi transmite voalat mesajul că, dacă Păun nu tace, s-ar putea afla că lucrează ca ofiţer acoperit al SIE.

Acesta a fost şantajul, înregistrat ambiental, pentru care a primit, săptămâna trecută, trei ani cu suspendare. Pentru acuzaţia de luare de mită, bazată pe faptul că o bună parte din achiziţiile din China i-au fost plătite de către Irina Jianu, cu scopul de a o păstra în post, a fost achitat.

Soţia sa, Dana Năstase, a primit tot trei ani cu suspendare pentru folosirea de acte false la Autoritatea Vamală, iar Irina Jianu, fostă şefă a Inspectoratului de Construcţii în timpul guvernării Năstase, a primit trei ani cu executare tot pentru folosirea de acte false la Autoritatea Vamală.

Emoţii în parlament

Şi acest dosar a fost la un pas de a fi blocat în Parlament. Ancheta penală a început fără niciun aviz prealabil, întrucât Adrian Năstase nu mai era premier. Avocaţii săi au ridicat o excepţie în faţa Curţii Constituţionale, care a decis: nu doar miniştrii în funcţie, ci şi foştii miniştri beneficiază de imunitate faţă de începerea urmăririi penale, deci, şi aceştia au nevoie de avizul Camerei din care fac parte.

Prin urmare, dosarul a fost restituit la DNA, pentru obţinerea avizului şi refacerea urmăririi penale. În pofida acestui fapt, avocaţii nu au reuşit să înlăture dintre probe înregistrarea şantajului. În 2009, avizul a fost obţinut şi procesul şi-a urmat cursul. 

„Mătuşa Tamara" s-a lăsat cu achitare

Singurul dosar în care Adrian Năstase a fost achitat în primă instanţă e şi cel considerat cel mai „fragil" din punctul de vedere al probatoriului. Cazul s-a născut tot în 2006, când un semi interlop din Craiova, Genică Boerică, a denunţat procurorilor modul în care un anume Ioan Melinescu a fost numit, în 30 decembrie 2000, preşedinte al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor, instituţie la care până atunci fusese un simplu membru.

Bijuterii pentru bitner

Afacerea a debutat în 1999, când soţia lui Adrian Năstase a depus într-un cont suma de 400.000 de dolari, bani pe care mătuşa Danei Năstase, Tamara Cernaşov, i-ar fi încasat din vânzarea unor bijuterii către omul de afaceri Alexandru Bitner.

Pe parcursul anului 2000, membrii Oficiului au discutat de mai multe ori dacă să sesizeze Parchetul asupra acestei afaceri suspecte. Procurorii l-au acuzat pe Ioan Melinescu că şi-a cumpărat funcţia de şef al Oficiului de la Adrian Năstase prin clasarea dosarului şi sustragerea acestuia. Date fiind vechimea informaţiilor, lipsa probelor materiale şi refuzul inculpaţilor de a face declaraţii, procesul s-a soldat cu achitarea acestora. Rămâne fără explicaţie un detaliu.

Marea întrebare

În 30 decembrie 2000, în zi de sâmbătă, la o zi după ce Cabinetul său depusese jurământul, Adrian Năstase a convocat o şedinţă de guvern cu un unic punct pe ordinea de zi: schimbarea componenţei Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, excluderea membrilor care insistaseră pentru sesizarea Parchetului şi numirea lui Ioan Melinescu ca preşedinte. Dosarul banilor de la mătuşa Tamara a fost clasat în ianuarie 2001 şi ulterior a
dispărut.

„Trofeul Calităţii": ani grei cu executare

Cel mai de anvergură proces în care a fost implicat Adrian Năstase e, de departe, cel numit „Trofeul Calităţii". În condiţiile în care inculpaţii au preferat să nu declare nimic în faza de urmărire penală, iar unii dintre ei nici în faţa instanţei, procurorii şi judecătorii au fost siliţi să folosească aproape o mie de martori pentru reconstituirea faptelor.

În esenţă, a fost vorba de cel mai amplu şantaj de partid şi de stat cunoscut în ultimii 22 de ani. Iar rolul principal l-a jucat aceeaşi Irina Jianu, şefa Inspectoratului de Stat în Construcţii. Aceasta a inventat un fel de concurs al calităţii în construcţii, desfăşurat la nivelul celor 11 regionale ale Inspectoratului pentru Construcţii, plus o finală naţională.

Bogdan Popovici plăteşte cu şapte ani privilegiul de a-i fi cunoscut pe Năstase şi pe Jianu 

Participanţii - mii de firme de construcţii şi de persoane fizice, dar şi câteva companii şi agenţii de stat - au fost „invitaţi" să participe contra unor taxe de 15 milioane de lei vechi pentru persoanele juridice şi 5 milioane pentru persoane fizice. S-au strâns în jur de 67 de miliarde de lei vechi (1,6 milioane de euro), din care doar vreo 5 miliarde (125.000 de euro) au fost cheltuite efectiv pentru festivităţi.

Restul au intrat într-o sofisticată schemă de pierdere a urmelor, pentru a fi regăsiţi, în urma expertizelor validate de instanţă, în finanţarea campaniei electorale din 2004 a lui Adrian Năstase.

În dosarul „Trofeul Calităţii", s-au dat şi cele mai grele pedepse. Irina Jianu şi adjuncta sa de la ISC, Diana Gasparovici, au primit şapte, respectiv şase ani de închisoare cu executare.

Câte şapte ani au primit şi patronii firmei Forum Invest, Bogdan Popovici şi soţia sa, Marina, cei care au organizat tehnic manifestările. Prin trei firme ale acestora, potrivit dosarului, banii au fost disipaţi, spre fi în final regupaţi într-o a patra, spre a fi transmişi apoi către Eurografica SRL, firma celui de-al cincilea inculpat, Cristian Vasile. Acesta a tipărit afişe şi a inscripţionat pixuri şi brichete cu mesajele electorale ale lui Adrian Năstase. Vasile a primit şi el şapte ani cu executare.

Cea mai uşoară pedeapsă a primit-o beneficiarul schemei, Adrian Năstase: doi ani cu executare. Iar una dintre judecătoarele completului chiar a făcut opinie separată: îi consideră vinovaţi pe toţi ceilalţi şi găseşte pedeapsa ca fiind potrivită, dar îl socoate nevinovat pe Adrian Năstase.

1,6 milioane de euro s-au strâns de la participanţii la „Trofeul Calităţii", dar o mică parte au fost cheltuiţi în acest scop.