Manea de Voroneţ

Darămus Nicolae

Pe pârâul Voroneţ, ceva după `90, un întreprinzător străin a vrut să ridice, în amonte de mănăstire, un complex turistic: hotel luxos, hipodrom, piste pentru biciclete, piscine, bowling, pârtie de schi. M-am opus lucrării, ştiind ce va aduce: invadarea în patru sezoane a habitatului sălbatic, cu întreg cortegiul de "otrăvuri" ale civilizaţiei: zgomot, deşeuri, furnicarul turiştilor de ocazie în păduri. Tot atunci, Arhiepiscopia Sucevei mi-a fost un aliat conjunctural şi eficient cu argumentul: "Un aşezământ de pierzanie în coasta sfântului lăcaş?".
Investitorul străin s-a retras şi crezusem că padina întinsă de la confluenţa Voroneţului cu Brusturosul va rămâne aceeaşi în care, dimineaţa, găseam urmele spaimelor fireşti ale codrului: goane de cerbi şi de lupi scrise în pulberea zăpezii, vegheate de tăcerile profunde ale muntelui. N-a fost să fie aşa. În ziare au apărut anunţuri: "Vând cinci ari de pădure. Loc bun pentru cabane". Toată lumea vindea. şi mai mulţi erau cumpărătorii. Orăşenii voiau case de odihnă, nu mai suportau betonul, erau stresaţi. Trebuiau să se retragă în natură, "să-şi revină". Câţiva ani au fost de-ajuns pentru ca înfrăţirea pâraielor să nu se mai zărească dintre "vile". Construcţii cu arhitectură bulibăşită, aruncate parcă de o mână parkinsoniană unele într-altele, ciclopice sau mărunte după punga proprietarului, cu sau fără pitici de grădină, obligatoriu cu antene parabolice pe acoperişuri. În curţi au apărut apoi grill-uri zidite temeinic. Aerian, peste satul de vacanţă aveau loc nevăzute turniruri, în care protagoniştii se înfruntau neînduplecaţi în fumuri mirosind a mititei, susţinuţi de galeria maneliştilor ascunşi în boxele scoase pe terase. Apele Voroneţului purtau la vale cohortele dozelor de bere şi ale altor învinşi în războiul cu pântecele triumfale ale celor veniţi să-şi refacă forţele. Adesea însă, războinicii cădeau sub propriul pântec, transformat din aliat în duşman şi îmi veneau la cabinetul medical să-i pun pe picioare. I-aş fi dat afară...Din curţi şi şuri luminate cu câte un bec chior, ţipătul circularelor şi geamătul cătrănit al gaterelor se ridicau noapte de noapte, ilustrând sonor, mai bine decât în orice închipuire, glasul goarnei Judecăţii de Apoi, zugrăvite în fresca vestică a mănăstirii. Cu degetele tăiate de scule şi cu feţele învineţite de rachiu, gospodarii apăreau şi ei la policlinică, indiferenţi la propria nenorocire, dar teribil de grăbiţi: camioanele aşteptau în uliţe, cu motoarele pornite, spre a fi încărcate cu cherestea pentru portul Constanţa. Prin ziarele locale au apărut noi anunţuri: "Vând casă de odihnă cu dotări complete la Voroneţ". I-am contactat pe vânzători şi am aflat că sunt stresaţi de aglomeraţie, că nu mai suportă, că vor să plece de acolo unde "a venit tot prostu`", că vor să-şi facă o altă cabană într-un loc mai izolat. Eterni "viruşi" bipezi: infectează, epuizează gazda şi trec mai departe la alta, ucigând-o mereu cu seninătate. La drum!: ţara e mare, lumea e mare! Suntem liberi.