Lumea sub lupa - Terorismul, un drum care nu duce nicaieri

Poate nu este intamplator ca decizia Armatei Republicane Irlandeze (IRA) de a depune armele si a renunta la toate actiunile violente survine la scurt timp dupa atentatele sangeroase de la Londra ale

Poate nu este intamplator ca decizia Armatei Republicane Irlandeze (IRA) de a depune armele si a renunta la toate actiunile violente survine la scurt timp dupa atentatele sangeroase de la Londra ale fundamentalistilor islamici. Ca si atentatele precedente de la New York sau Madrid, imensa indignare starnita in intreaga lume de uciderea unor fiinte nevinovate a demonstrat cu prisosinta ca nu mai poate exista nici un dram de simpatie pentru folosirea de catre IRA a violentei in vederea atingerii obiectivelor sale unioniste, chiar daca aceste obiective pot fi socotite de unele cercuri (inclusiv ale americanilor de origine irlandeza) mai mult sau mai putin legitime. Legitimitatea unor obiective nu poate, insa, in nici un caz justifica recurgerea la violenta, la mijloace de teroare. E drept, intre teroristii IRA si cei islamici exista unele diferente. De regula, IRA anunta cu cateva minute inainte ca intr-un anumit loc urma sa explodeze o bomba, pentru a limita pierderile, dar la fel de adevarat este ca de cand, spre sfarsitul anilor '60, au inceput tulburarile din Irlanda de Nord (Ulster), s-au inregistrat nu mai putin de 3.500 de victime, inclusiv din randurile teroristilor. Ar fi absurd ca actele teroriste sa fie estimate potrivit unei anumite scari, asa cum se procedeaza in cazul seismelor. Este profund gresit sa se creada ca terorismul ar putea fi o cale de lupta impotriva injustitiilor, realitatea fiind ca, dimpotriva, terorismul creeaza injustitie. Oroarea provocata de scenele de cosmar de la liniile de metrou si autobuz londoneze au convins, in fine, si pe cele mai fanatice dintre elementele IRA asupra caracterului contraproductiv al demersurilor care se bazeaza pe violenta. Miscarea republicana a realizat ca, pentru a supravietui, trebuie sa se distanteze categoric de mijloacele violente. Ramane acum ca si fortele ultra ale "loialistilor" sa raspunda in mod corespunzator. Daca s-a creat cu adevarat un prilej istoric de reconciliere, acesta nu trebuie in nici un caz irosit, oricat de complicata ar fi situatia din Irlanda de Nord, in care factorul confesional se impleteste strans cu cel politic, catolicii unionisti infruntandu-se cu protestantii loialisti. Se deschide perspectiva unei perioade deloc simple, dar pe deplin posibile, de revenire la normalitate intr-o zona ravasita de patimi si ura. Eradicarea unui focar atat de persistent al violentei si terorismului ar fi un semn de bun augur intr-o lume care are disperata nevoie sa creada ca exista si o alta cale, in afara celei a terorii oarbe, de rezolvare a frustrarilor, nemultumirilor si nedreptatilor sau revendicarilor de ordin politic, social, religios ori national acumulate de-a lungul vremii.