Liberul acces in chichinetele justitiei

Starea mizerabila a fostului Palat al Justitiei din Bucuresti este doar unul dintre aspectele desconsiderarii zeitei Dike in Romania. Problema ruinei de pe Splaiul Independentei, gata sa se pravale

Starea mizerabila a fostului Palat al Justitiei din Bucuresti este doar unul dintre aspectele desconsiderarii zeitei Dike in Romania. Problema ruinei de pe Splaiul Independentei, gata sa se pravale oricand peste patimasii disputelor judiciare, amutindu-le pledoariile, transformand lupta pentru dreptate intr-un morman de moloz, carne si hartii, nu este in primul rand o problema de bani sau de indolenta decizionala. Ea exprima locul puterii judecatoresti - un loc pe strapontinele puterilor statului - conceptia despre justitiabili, viziunea asupra fiziologiei dreptatii. Ultimul luat in seama este tocmai personajul principal al dreptatii, justitiabilul. El vine, este asteptat si primit la instanta nu ca la un templu al intelepciunii si discernamantului, ci ca la un azil al frustratilor. Un avocat inteligent si spiritual - l-am numit pe Doru Costea - preconiza sa impulsioneze evacuarea primejdiosului Palat al Justitiei ridicand o... exceptie de neconstitutionalitate! Logica sa era hatra, dar cu miez. Art. 21 din Legea fundamentala statueaza accesul liber la justitie; fiind chemat sa se judece sub drobul de sare gata sa se pravale, accesul liber devine inhibat de instinctul de conservare. Inca nu e tarziu sa se gaseasca avocatul - sau grupul de avocati - care sa refuze constitutional prezentarea in Palatul condamnatilor la moartea sub daramaturi. S-ar raspunde cu o subtilitate juridica unei alte "subtilitati" juridice. Intr-o vreme, holul principal al Palatului era impanzit cu afise prin care conducerea Tribunalului anunta ca nu-si asuma nici o raspundere daca acoperisul cade peste public. Subtil pana la absurd! Dar problema liberului acces la justitie va ramane deschis si se va acutiza, pentru ca intreaga conceptie gospodareasca asupra spatiilor acesteia - vechi sau noi, mizere sau luxoase - e impregnata de reflexul de a ingreuna accesul justitiabilului. Vorbea doamna Ministru intr-o emisiune televizata de o ciuperca din arhivele bucurestene care trece in laringele magistratilor. Neindoielnic, ciuperca aceea e periculoasa si exprima si ea mizeria de sub faldurile legatei la ochi. Dar ce ne facem cu "ciuperca" nu de pe laringe, ci de pe meningele celor care au conceput si dotat, pentru uzul Justitiei, cladiri noi, somptuoase si costisitoare, care insa merita nota zero la testul liberului acces prevazut de Constitutie?! Cele mai bune - in sensul de cele mai proaste - exemple sunt cladirile renovate ale Curtii Supreme de Justitie si Tribunalului Bucuresti, grele, din marmura si fier forjat, inaugurate cu fast (la Tribunalul Bucuresti s-a deranjat insusi premierul), bune pentru niste sedii de banca sau de ambasade, dar impracticabile pentru o justitie infaptuita in spirit constitutional. Savantii din ministerul de resort pot scrie multe tomuri despre art. 21 din Constitutie. Dar n-am auzit nici o voce - in afara de cea a avocatului Costea - care sa afirme ca liberul acces la justitie nu poate fi redus la o libertate abstracta. Ea depinde si de aspecte foarte concrete, prozaice, elementare, incepand cu putinta de a te afla si fizic in sala de judecata. Or, pentru Curtea Suprema de Justitie si pentru majoritatea sectiilor Tribunalului Bucuresti s-au conceput niste chichinete: in sala sectiei comerciale a Curtii Supreme nu are loc nici o treime dintre participantii citati pentru o sedinta de judecata; in salile Sectiei a IV-a si Sectiei comerciale ale Tribunalului Bucuresti (localul provizoriu!) sunt cate 15 locuri pe banci si inca vreo 10 la inghesuiala, in picioare, dar sedintele de judecata au, in medie, cate 40 de dosare, ceea ce inseamna, tot in medie, minimum 100 de participanti. Liberul acces la Justitie nu inseamna nimic fara elementarul liber acces la studierea dosarului. Procedura penala il si consacra, in mod expres, prin art. 294 alin. 2, iar procedura civila, prin ansamblul normelor sale. Studiul dosarelor nu se poate face decat in arhive. Cu rare exceptii - intre care Curtea de Apel Bucuresti si Judecatoria sectorului 6 - posibilitatea de a studia un dosar este extrem de dificila, iar uneori chiar imposibila. Recordul de stramtoare si lipsa de conditii il detin arhivele C.S.J. si arhiva Sectiei a I-a penala a Tribunalului Bucuresti. E mai usor sa studiezi in ghereta unei santinele, decat sa studiezi un dosar la aceste instante "reprezentative". Musuroiul de moloz inca nesurpat de pe Splaiul Independentei exprima esenta genetica a delasarii, a expectativei stupide, corespondentul grandios al povestii drobului de sare. El reprezinta prostia sublima, un produs emblematic al delasarii nationale. Dar problema sediilor Justitiei este mai cuprinzatoare. Ea exprima conceptiile si respectul fata de activitatea Justitiei ca atare. Cei care au dorit Justitie i-au cladit palate, cei care au repudiat-o au izgonit-o in chichinete. Maestrii contemporani ai mismasului multilateral dezvoltat au gasit calea de mijloc: chichinete de marmura. Nu pentru ca nu ar fi bani (costurile renovarii cladirii Parchetului Bucuresti, proaspat mutat, constituie o invitatie ispititoare pentru Curtea de Conturi), ci pentru ca nu exista dorinta si preocuparea ca accesul la Justitie sa fie altceva decat o vorba goala. In termeni guvernamentali - o problema de imagine!