INTERVIU Directorul general Unifarm, despre lipsa vaccinurilor: „Penuria vaccinurilor, o criză de încredere în autorităţile române”

Adrian Ionel FOTO Arhivă personală/ Facebook

Preţul mic, lipsa de predictibilitate şi faptul că România nu-şi face temele din timp sunt elemente care au dus la criza vaccinurilor. „Componenta comercială e unica după care se ghidează piaţa farmaceutică”, spune Adrian Ionel, director general Unifarm, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”.

Dacă nimic nu se schimbă în perioada imediat următoare, serurile din schema naţională de imunizare vor lipsi şi în 2018, atrage atenţia şeful companiei naţionale Unifarm, care arată că fabricile şi producătorii internaţionali preferă să livreze vaccinuri către pieţele stabile şi către ţările care derulează licitaţii cu trei sau chiar patru ani înainte.

Adevărul: Care sunt motivele pentru care nu se găsesc trei din cele şase vaccinuri incluse în schema naţională?

Adrian Ionel: Problema pe parte de vaccinuri este că România are unul dintre cele mai mici preţuri, dacă nu chiar cel mai mic preţ din Europa, şi firmele nu sunt interesate să aducă aceste produse aici. În al doilea rând, fabricile preferă să livreze către ţările care au stabilitate, unde au predictibilitate şi unde au câştigat licitaţii pe doi, trei sau patru ani. Nu în ultimul rând, ele preferă să livreze către ţările cu preţ mult mai mare pentru că, până la urmă, pentru fabrici şi pentru producătorii şi distribuitorii privaţi, singura componentă importantă este cea comercială. În termeni realişti, acesta este unicul reper după care se ghidează. În momentul în care noi nu avem o prognoză încă de anul acesta pentru anul viitor, nu avem stabilite comenzi, foarte clar delimitate, până cel târziu în luna octombrie, ne putem aştepta să existe sincope şi în 2018.

Cum poate fi deblocată situaţia actuală din România? 

Am avea nevoie de o altă metododologie de preţ pentru stabilirea preţului vaccinului. Totodată, ar fi nevoie de o estimare corectă a necesarului de vaccin, începând de la medicii de familie, continuând cu Direcţiile de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii, care să fie transmisă corect, cu suficient timp înainte, pentru derularea procedurilor de achiziţie de vaccin. Din punctul meu de vedere, sunt trei aspecte: preţul, prognoza şi procedurile de achiziţie, făcute toate la timpul potrivit şi la modul cel mai corect estimat. 

În ce măsură Unifarmul ar putea rezolva mai repede sincopele care apar?

În primul rând, Unifarmului ar trebui să i se dea o împuternicire clară pentru momentele în care alţi producători sau distribuitori nu pot pune pe piaţă necesarul de vaccin astfel încât în cel mai scurt timp compania naţională să poată să aducă serul necesar. În al doilea rând, procedura de autorizare de nevoi speciale ar trebui să fie scurtată în aşa fel încât procesul de aducere al vaccinurilor să se desfăşoare foarte rapid din momentul în care depunem documentele de solicitare a acestor vaccinuri. Ce e drept, în ultima perioadă observăm, cel puţin în ceea ce priveşte medicamentele, o îmbunătăţire a timpilor de reacţie, dar asta se întâmplă mai mult datorită insistenţelor venite dinspre Ministerul Sănătăţii (MS) către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Cât de greu este să aduceţi vaccinurile din ţări terţe? 

E dificil să aducem produse din afara spaţiului european. Asta pentru că suntem foarte atenţi la tot ce ţine de calitatea acelui produs. Nu ne permitem să aducem un produs cu uşurinţă dintr-o ţară terţă iar acela să fie, din punct de vedere calitativ, cu potenţial de afectare a populaţiei căreia i se administrează. Mai ales în contextul acestui curent antivaccinare punem cel mai mare preţ pe calitatea produselor pe care le aducem în România. 

Alte state est-europene se confruntă cu aceleaşi probleme din punct de vedere al vaccinurilor?

Unele state au probleme, altele nu au probleme deloc. În cazul acestora din urmă, ele funcţionează după reguli, totul se desfăşoară în timp util, cu previziuni făcute din timp şi cu licitaţii făcute în anii anteriori pentru anul în curs. Ce nu pot să nu remarc este că majoritatea ţărilor din jurul nostru, în parteneriate public-private, încurajează investiţiile controlate şi foarte bine ţintite în zona de institute de vaccinare sau în linii noi de vaccinare, ceea ce la noi în România nu s-a întâmplat. Institutul Cantacuzino era într-o linie de redresare, putând practic să producă primele serii de test ale vaccinului antigripal, iar la anul putea să producă vaccin antigripal. Dar, Institutului Cantacuzino ar trebui să i se specializeze foarte mulţi oameni, să i se schimbe total structura, modul de salarizare, precum şi strategia - să creeze trei noi linii de producţie.

Care ar fi acestea?

E mai mult decât evident că avem nevoie de vaccinul hexavalent, de cel difterotetanic şi de BCG. Dacă pentru linia de BCG mai există cât de cât specialişti, pentru celelalte două linii ar trebui, cel puţin pentru o perioadă scurtă de timp, făcut un parteneriat public privat în care un investitor, un producător mare de vaccinuri, să vină să producă în România şi să specializeze oameni şi să ajute producţia oferindu-şi avantaje de ordin financiar.