Iertaţi-l pe Traian Băsescu!

E straniu ca un şef de stat să vorbească despre modificări ale frontierelor "In Ucraina sunt destui, nu la nivelul conducerii, dar sunt, care vorbesc despre o Transnistrie care să

E straniu ca un şef de stat să vorbească despre modificări ale frontierelor

"In Ucraina sunt destui, nu la nivelul conducerii, dar sunt, care vorbesc despre o Transnistrie care să revină Ucrainei, dar uită să vorbească despre sudul Ucrainei care să revină la Moldova". După această declaraţie a preşedintelui Băsescu, tot ceea ce s-ar putea întâmpla mai bun pentru România ar fi ca partenerii noştri internaţionali să nu-l ia în serios.

Este straniu ca un şef de stat să aducă vorba despre modificări ale frontierelor altor state. Nu mai suntem nici în secolul al XIX-lea, nici în timpul politicii de forţă de la sfârşitul anilor '30. Iar dacă un şef de stat se trezeşte vorbind despre aşa ceva, mai bine să fie considerat el însuşi neserios, decât ca întreaga poziţie internaţională a ţării să fie afectată.

Partea neplăcută este că diplomaţii au prostul obicei de a nu prea şti de glumă şi - vai! - de a considera poziţiile exprimate de şefii de state drept poziţii ale statelor respective. Cum să-i facem, aşadar, pe partenerii noştri să priceapă că preşedintele nu a făcut decât să vorbească mai mult decât trebuie?

Şi că în niciun caz nu i-a trecut prin cap să facă jocul Moscovei, atacând integritatea statului ucrainean, vecinul nostru care bate la uşa NATO? Cum să-i înduplecăm să nu facă vreo legătură între această declaraţie şi refuzul Bucureştiului de a recunoaşte independenţa autoproclamată a provinciei Kosovo, o altă decizie românească plăcută Rusiei?

Cum să-i convingem că România nu este un factor de instabilitate în zonă, ci are doar un preşedinte căruia i se mai întâmplă uneori să facă declaraţii nefericite? Ei, asta da performanţă diplomatică!

Desigur, trecând pe planul propagandei politice interne, un astfel de atac prezidenţial la adresa Ucrainei poate face destui fani. Mulţi se vor fi răcorit în elanul lor patriotic, naiv, dar cinstit, la auzul sau la citirea acestor cuvinte. Da, numai că istoria şi cu atât mai puţin "adevărul istoric", pe care fiecare naţiune îl vede în felul ei, nu au relevanţă în politica internaţională. Căci de-ar fi aşa, s-ar declara războaie în fiecare zi, pentru fiecare "adevăr istoric" în parte.

Şi mai este ceva: în politica internă, o declaraţie deplasată poate fi considerată "sinceră", "curajoasă", "omenească" şi poate aduce dividende electorale. În politica internaţională însă e altfel. Nu poţi lansa un balon astăzi pentru ca mâine să-l acoperi cu o fumigenă. Nu ţine.

Pentru că nimic nu se uită. Totul rămâne scris şi va putea fi folosit împotriva noastră, la masa marilor decizii internaţionale, atunci când împrejurările o vor cere. Mâine sau peste mulţi ani. Aşa că tot ce ne rămâne de făcut este să ne rugăm: "Dă, Doamne, să nu-l ia nimeni în serios pe Traian Băsescu!".