Iaşi: Cea mai mare grădină publică din estul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare grădină publică din estul României, amenajată în stil luxemburghez, va fi amenajată în apropierea Palatului culturii din Iaşi şi va împleti vestigiile trecutului cu arhitectura modernă şi cea peisagistică, potrivit Agerpres.

Noua grădină publică va avea o suprafaţă de 50.000 de mp şi va fi amenajată în ansamblul rezidenţial din apropierea Palatului Culturii.

Grădina, care se va numi Royal Park, este dispusă pe fostul amplasament al grădinii Curţii Domneşti.

Joachim Jörger, managerul proiectului Palas şi reprezentantul companiei Assmann Beraten Planen, a declarat, joi, că acest parc public constituie o premieră prin multitudinea de elemente vegetale, dar şi prin dispunerea inedită a speciilor floristice bine aclimatizate. Presărat cu vestigii, sculpturi şi fântâni arteziene, parcul include spaţii de joacă pentru copii, patinoar, lac, teatru de vară, o “Grădină a Femeilor' şi un labirint vegetal circular.

Potrivit sursei, prin aranjarea aleilor şi vegetaţiei, parcul va găzdui adevărate bulevarde şi piaţete de arbori cu frunziş luxuriant, printre care specii autohtone sau din nordul Italiei, cum ar fi fagul cu frunze purpurii, stejarul, chiparosul de baltă, mesteacănul alb, platanul, salcia pletoasă, magnolia, pinul, castanul, cireşul etc. Nu lipsesc gardurile vii, plantele scunde de bordură, arbuştii decorativi, pajiştile sau flori precum irişi, hortensii şi narcise.

Grădina va avea o 'Alee a Buchiniştilor' şi o 'Grădină a Poeţilor', cu o pădurice de tei dedicată poetului Mihai Eminescu.
Totodată, pentru cei mici va fi concepută 'Grădina Copiilor'.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite