Hunedoara: Copacii cu lalele au înflorit în prag de vară
0
Oamenii îi numesc Tulipani. Sunt copaci ocrotiţi de lege, iar florile lor seamănă cu lalelele.
În curtea castelului din satul Păclişa, aparţinând fostului baron Poganny, se află trei arbori, de circa 20 de metri înălţime, în care cresc mii de flori asemănătoare lalelelor. Oamenii locului îi numesc Tulipani, iar istoria lor este foarte veche.
„Arborii cu lalele au fost aduşi de familia Poganny, începând cu anii 1900, cel mai bătrân dintre ei având 110 ani. Din câte ştiu eu, baronul a rămas fascinat de frumuseţea lor când i-a văzut prima dată în Austria. Aşa că a adus şi aici, la Păclişa, trei puieţi de doi metri înălţime. Astăzi, ei au ajuns să aibă mai mult de 20 de metri înălţime şi se află într-o stare excelentă“, a declarat Mihai Marin, unul dintre localnici.
Din nefericire, copacii nu înfloresc în fiecare an, existând localnici care spun că acest lucru se întâmplă numai o dată la patru ani.
Monumente ale naturii
Având denumirea ştiinţifică Liriodendrum Tulpifera, copacul îşi are originea în zonele împădurite din estul Americii de Nord. Este poate unul dintre cei mai deosebiţi arbori în ceea ce priveşte dimensiunile pe care le poate atinge la maturitate, aspectul şi culoarea frunzelor şi a florilor. Are frunze în formă de liră, iar florile în formă de lalea. Copacii sunt declaraţi monumente ale naturii, în toată Europa existând câteva zeci de exemplare.
Tulipanul de la Iscroni
Şi pe DN 66 A, şoseaua ce leagă Aninoasa de Vulcan, există un astfel de arbore-lalea. Copacul a fost adus pe la mijlocul secolului al XIX-lea de familia prospectorului minier Victor Maderspach. Aceştia erau originari din Austria dar şi-au stabilit reşedinţa în Iscroni. Aici au construit un castel, un iaz şi un parc unde au plantat şi un arbore-lalea. Azi, din domeniul castelului, se mai păstrează actuala clădire a Centrului Cultural Iscroni.
Cât despre grădina de altădată, odată cu trecerea timpului, Tulipanul este singurul copac care a mai rămas. Iazul a secat, castelul a devenit ruină, iar plantele au murit.
Lovit de o maşină
Deşi este o specie protejată, tulipanul de la Aninoasa a fost din greu încercat de-a lungul vremii. În urmă cu câţiva ani a fost lovit în plin de o maşină. Abia atunci, reprezentanţii Consiliul Local Aninoasa au consolidat copacul şi l-au împrejmuit cu un gard, alături de care se află o plăcuţă cu explicaţii şi o bancuţă de lemn pe care, din când în când, mai poposeşte câte un cuplu.