Generalul armatei moarte
În loc să aştepte două-trei săptămîni să-i deplîngem dispariţia, să ne smulgem părul din cap şi să-i afurisim pe cremenali, Theodor Stolojan s-a grăbit să se scoale din morţi şi, cu
În loc să aştepte două-trei săptămîni să-i deplîngem dispariţia, să ne smulgem părul din cap şi să-i afurisim pe cremenali, Theodor Stolojan s-a grăbit să se scoale din morţi şi, cu o energie nemaivăzută pînă acum, să-l înfiereze pe bietul Tăriceanu, care ar întruchipa răul absolut.
Strategia grupului cocoţat pe platforma de la Piteşti se dovedi de-a dreptul păguboasă, căci dacă vrei să te joci de-a Alexandru Lăpuşneanu trebuie să ai în recuzită şi capul lui Moţoc şi să fii totodată sigur că mulţimea asta aşteaptă de la tine. Or, în afara faptului că ei doar au mimat descăpăţînarea premierului, nici boborul nu pare însetat de sînge liberal.
Demonizarea lui Tăriceanu e aşadar forţată, neproductivă şi cu efect de bumerang, căci într-o ţară în care o bună parte dintre politicieni nu sînt altceva decît lătrăi profesionişti, liderul liberal e perceput ca un manierat băiat de marţipan, care, dacă nu o să rămînă corijent în toamna asta, mamiţica o să-l facă prim-ministru şi vara viitoare.
Pînă la urmă poate fi de înţeles că motociclistul rănit s-a săturat să tot o ia pe cocoaşă şi să fie ciufulit în sediul propriului partid, de i-a lăsat pe cei din garda pretoriană să-i uşuiască pe zurbagii.
Mai greu de înţeles e ce-i cu porco-mielul ideologic, pe care puciştii l-au promis a se întrupa între Crăciun şi Paşte.
Cu Valeriu Stoica nu-i uşor să călătoreşti nici măcar în acelaşi vagon de tramvai, dar să te agăţi de bretelele sale politice cu aerul că te-ai agăţa de sirena lui Roaită apăi asta-i curată pagubă, nene Stolo!
Ratînd şansa de a-şi expune rănile în curtea miracolelor postdecembriste, unde prin victimizare poţi colecta oarece voturi chiar şi în urna funerară, excluşii liberali şi-au încordat mult prea repede muşchii şi au pierdut.




















































