FOTO VIDEO Joaca de-a graniţele. Şanţurile Transnistriei: „Vrem cu Europa, dar noi pe ruşi nu-i trădăm!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2013, în ziua de Crăciun, Tiraspolul şi-a făcut un cadou: terenurile arabile din Doroţcaia. Vreo 340 de hectare, adică 91% din suprafaţa arabilă a satului. Cam 1.200 de oameni, toţi cu titluri de proprietate pe acele terenuri, eliberate de Republica Moldova, au rămas fără pământuri.Oamenii stau locului, dar graniţele se mişcă peste gardurile lor, iar acum se tem că, în goana către UE, Chişinăul îi va lăsa la mâna separatiştilor.

Doroţcaia e unul dintre cuiele pe care separatiştii transnistreni vor să şi le scoată din coaste. Cei mai mulţi dintre cei 3.000 de locuitori ai satului moldovenesc aflat pe malul separatiştilor, dar subordonat Chişinăului, şi-au făcut deja paşapoarte transnistrene. Nu prea au de ales, zic ei: trăiesc din agricultură şi, fără paşaport de la autorităţile nistrene nerecunoscute de nicio ţară din lume, nu-şi pot vinde produsele „în partea lor”. Apoi, paşaportul îţi aduce o pensie de vreo patru ori mai mare decât cele din Moldova. Mai nou, locuitorii din Doroţcaia au nevoie de paşapoarte transnistrene pentru a-şi lucra pământurile. 

Din 25 decembrie 2013, transnistrenii pur şi simplu nu i-au mai lăsat să intre la ele, trăgând încă o vamă imaginară care separă satul de pământurile „de după traseu”, adică despărţite de o şosea. Ca să fie şi mai convingători, în vara aceasta s-au apucat să sape şanţuri de-a lungul terenurilor, pe o lungime de mai bine de opt kilometri, astfel ca oamenii să nu poată ajunge la ele. Dacă vor să ocolească şanţurile, ajung la punctele de control ale separatiştilor. Sâmbătă, miliţienii transnitreni păzeau o porţiune din şanţurile din Doroţcaia. 

image

Miliţienii transnistreni păzesc şanţurile săpate în jurul terenurilor arabile din Doroţcaia

„Noi nu putem să trecem. De fiecare dată, chiar şi de câte trei, patru ori pe zi, când avem nevoie să trecem în partea ceea a lor, trebuie să scriem declaraţii... Tu mai aştepţi, ei mai râd, parcă suntem nimica, suntem gunoi”, spune Galina. Dar ei când trec spre aeroportul nostru, parcă se plimbă pe aleea clasicilor. Adică ei au dreptul, dar noi, care suntem chiar aici, n-avem dreptul să ne ducem liber în partea lor, a Transnistriei”, afuriseşte Maria Slaventova. 

„Le-o lăsat bunelul pământ. O bucăţică colea, o bucăţică dincolo. Dar prin Germania nu le-a lăsat?”

Pământurile alea sunt de fapt ale statului, nu sunt proprietate privată, îmi spune la telefon Piotr Dobrinski, „al doilea primar” din Doroţcaia. M-am dus la el acasă, dar ştiam că nu dă interviuri. Aşa că am vorbit la telefon, din faţa porţii. Autointitulat liderul „sovietului local” din sat, Dobrinski este omul Tiraspolului la Doroţcaia. De când s-au luat terenurile, umblă zi de zi cu câte-un miliţian transnistrean pe la porţile oamenilor şi le explică ce-au de făcut dacă nu vor să le piardă de tot. 

image

„Ne-au propus să trecem actele la ei, dar dacă ne trecem pământurile la autorităţile transnistrene, apoi noi trebuie să le luăm în arendă, cu 464 de ruble pe hectar şi ni le dau doar pe câte un an”, spune Vera Simionov (foto), reprezentant al proprietarilor de teren din localitate.

„Chiar săptămâna asta au venit, cu un miliţian de la Dubăsari. Că să facem actele, să mergem acolo să semnăm. Am sunat peste tot, am sunat la Chişinău, am sunat la domnul Carpov (vicepremier al Moldovei, responsabil cu Reintegrarea – n.r.), dar nu mi-a răspuns nimeni, că e campanie. Până la urmă, mi-au răspuns de la SIS (Serviciul de Informaţii şi Securitate, echivalentul SRI – n.r.), că şi acolo am sunat. Nu ştiam ce să fac, dacă nu mă duc, ziceau că pierd totul, dacă mă duceam şi semnam, recunoşteam autorităţile separatiste. Şi de la SIS mi-au zis să stau pe loc, să nu facem nimic, că e cel mai bine”, spune femeia. Dobrinski o ţine însă una şi bună că pământurile sunt ale statului.

Pământurile celea sunt ale statului, nu sunt private.    Care stat?   Ale statului! Şi ce acte au? Că le-a lăsat bunelul pământ. O bucăţică colea, o bucăţică dincolo. Dar prin Germania nu le-a lăsat? Că ei pot să zică orice!   Au acte.    Ce acte?   Titluri de proprietate.    Cum să aibă, dacă pământurile sunt proprietatea statului?   Păi atunci haideţi să-mi explicaţi.    Pământurile sunt ale statului! Dar le pot lucra şi nu vor!
dorotcaia foto elena dumitru

Doar că nici transnistrenii nu s-au apucat să le lucreze de la început. Mai întâi au aşteptat aproape un an întreg. „Noi în 2013 toamna am arat pământurile, am avut semănat grâu şi orz, 120 de hectare. Acelea care au fost semănate, dar transnistrenii le-au lăsat nelucrate. Acum abia s-a apucat Transnistria să ni le are, am fost chiar ieri acolo şi am văzut”, spune Vera Simionov în câmp, şi vântul ne vuieşte pe la urechi.  

„S-a apucat Transnistria să ne are pământurile”

A strâns vreo opt oameni acolo şi le-a dat câteva bucăţi mici de pământ fiecăruia, pământ din partea cealaltă, „a noastră, din vale, de la baltă”, adică la o aruncătură de băţ de Nistru. Oamenii îşi marchează sotele cu pari. Fiecare palmă de pământ negru e importantă, că nu se pune problema să fie de ajuns. N-or face ei agricultură industrializată, dar cât aveau le ajungea să traiască. Nişte păpuşoi pentru găină, nişte lucernă pentru vacă. Acum, de dincolo de şanţ, şanţurile sunt păzite de maşini de miliţie. 

Mi-e mai frig decât mi-a fost oricând, dar pământul nu e îngheţat, e greu şi se lipeşte. E marginea unei graniţe, e frontiera Transnistriei, o fâşie de pământ prinsă între două lumi, îngheţată în timp. Dacă debandada e atât de mare dincolo, în „partea lor”, unde ţi-e clar unde-i puterea pentru că vezi cine ţine mitraliera, la ce să te aştepţi aici, într-un sat cu doi primari, cu paşapoarte de la republici închipuite, miliţii şi şanţuri prin ogrăzile oamenilor? 

Graniţa. Nistrul, Rusia şi Europa

image

Anul trecut pe vremea asta, când Moldova îşi cioplea în piatră viitorul european la Vilnius, devenea clar că integrarea nu va fi finalizată înainte de tranşarea conflictului transnistrean. La început se şoptea, apoi s-a spus răspicat că Uniunea Europeană nu va primi o ţară cu metastaze separatiste atât de crâncene. Graniţa pe Nistru a trecut rapid de la ipoteză la plan B şi acum la posibilitate reală.  Oamenii stau locului, dar frontierele se mişcă peste gardurile lor, iar acum s-au trezit în postura de problemă care împiedică Moldova să intre în UE. Or, pentru prima dată în Moldova independentă, societatea a reuşit să formeze o majoritate în spatele unui ideal de ţară: integrarea. 

„Suntem mai scurt aici ca într-o groapă şi greu ieşim. Cei de la guvernare vor aşa, să ne împingă, ei nu vor tare-tare să rezolve problemele noastre, pentru că ei au treburile lor cu Europa şi nu pot să intre în Europa pentru că noi avem problema asta cu Transnistria”, spune Ana Berţcan, de 32 de ani. 

„Noi trebuie să fim o Republică Moldova unită. Şi Transnistria se socoate că face parte din Republica Moldova, dar ei nu vor cu noi, ei vor cu Rusia. Şi noi, desigur, vrem cu Rusia, dar şi cu Europa, dar vrem să fim o Moldovă unită, nu să fim separatişti, sau chiar să ne pună graniţa pe Nistru, cum se vorbeşte”, spune şi Natalia Gherlov. 

dorotcaia foto elena dumitru

În jocul de-a graniţele, moldovenii din Doroţcaia se agaţă de trecut. Viaţa lor se împarte în înainte şi după 1992 şi mereu concluzia e că „înainte era mai bine”: „Noi, satele de la Nistru, dacă nu votăm comuniştii, precis că noi o să fim daţi la o parte şi o să fie graniţă aici, pe Nistru, ca ei să se poată duce în Europa, iar noi să rămânem aici, aruncaţi”, conchide Ana, de sub baticul pepit înfăşurat pe cap. 

„Ei tot spun că ne-au deschis calea către Europa, că e drumul liber. Păi ne-or fi deschis, dar cu ce să ne ducem? Care casă să mă duc s-o fur, ori care bancă să mă duc s-o sparg?”, se înfurie Sofia Teletrenco. Deocamdată, pentru oamenii din Doroţcaia, Europa înseamnă că au putut să deschidă procese la CEDO pentru a-şi cere pământurile înapoi. 

„Cum s-a răsculat oleacă Transnistria, s-au hotărât să nu ne piardă şi au venit”

Peste 2.800 de persoane din Doroţcaia au drept de vot. Mâine, la secţia lor înfiiţată în Discoteca Spectru din Casa de Cultură, vor veni şi cei care trăiesc sub control separatist şi n-au urne la ei acasă. Cu totul, peste 280.000 de persoane care locuiesc în Transnistria controlată de Tiraspol au drept de vot. Satul este unul dintre punctele în care sărăcia se înrudeşte cu comunismul, votând de fiecare dată cu PCRM. 

dorotcaia foto elena dumitru

Mihail Berzan, preşedintele secţiei de votare din Doroţcaia, despre problemele înregistrate anii trecuţi şi pregătirile pentru alegerile de duminică

„13 viceminiştri au fost la noi în sat. Cum vin, aşa au plecat. Cum s-a răsculat oleacă Transnistria, s-au hotărât să nu ne piardă şi au venit. Au venit, ne-au pus nişte macaroane pe urechi, ne-au spus să fim calmi, că o să fie totul bine, că ei o să rezolve.  Au venit în zi de odihnă, duminică, aşa de tare pe dânşii i-o durut şi au venit să ne vadă. Şi nu i-am mai văzut de atunci”, îşi aminteşte Ana. 

„Acum, în campanie, nu prea au venit pentru că ştiu că noi aici, în partea stângă, ne socotim comunişti, şi ştiu că în direcţia asta nu prea au ce căuta, ştiu că n-o să ne convingă.”

„Desigur că tot comuniştii ne vor ajuta, că ei sunt cetăţenii noştri, de aici. Când Partidul Comuniştilor a fost la putere, problemele s-au rezolvat, drumurile s-au făcut, s-au tras ţevi de gaze, tare multe s-au făcut. Dar acum, de patru-cinci ani, de când sunt democraţii, nu s-a făcut nimic la noi în sat”, spune Ana, care lucrează la o instituţie publică locală, condusă de comunişti. Apoi îi critică pe democraţi că se tot laudă cu proiectele pe care le fac, „de parcă le fac din buzunarul lor, nu din bugetul de stat”, şi zâmbeşte, dar eu mai tare ca ea, şi nu prea înţelege de ce. 

„Cum s-o răsculat oleacă Transnistria, au venit repede, să nu ne piardă”

„Noi pe ruşi nu-i trădăm!”

Doar că bugetul ăsta de stat din care au făcut treabă şi comuniştii, şi democraţii, le dă pensii prea mici, aşa că majoritatea locuitorilor din Doroţcaia l-au ascultat pe Dobrinski şi şi-au făcut paşaport transnistrean. 

Oameni bătrâni care, în loc să trăiască dintr-o pensie moldovenească de 5-600 de lei, adică puţin peste 140 de lei româneşti, primesc pensii de vreo 1.800 de ruble transnistrene de la separatişti, adică mai bine de 470 de lei româneşti. 

„Lumea e şi normal că decide să... Dar noi, tinerii, vrem să fim cu Moldova şi, mă rog, cu Europa, dar şi cu Rusia, noi pe ruşi nu-i trădăm!”, promite Ana. 

dorotcaia foto elena dumitru
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite