Foarte multe spitale din România funcţionează în clădiri cu risc seismic, afirmă Ministrul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că foarte multe spitale funcţionează în clădiri cu risc seismic şi acest lucru nu poate fi schimbat momentan deoarece nu poate fi interzis accesul la servicii de sănătate pentru că nu este o infrastructură ideală pentru spitale.

"Sunt foarte multe spitale cu risc seismic în România şi noi avem o datorie şi aşa scrie peste tot, chiar şi cred că în Constituţia României scrie că oamenii au dreptul la acces la servicii de sănătate, nu putem să interzicem accesul la servicii de sănătate pentru că nu avem o infrastructură ideală.", a declarat Rafila.

Rafila a vorbit la Digi 24 şi despre funcţionalitatea unităţilor medicale afectate de incendii pe timpul pandemiei de Covid-19. 

"La Balş am reluat activitatea. La Constanţa, din păcate activitatea nu a fost reluată, eu am fost în cursul lunii ianuarie acolo, am vizitat spitalul, spitalul nu a suferit, din fericire, foarte mult în urma incendiului, au fost distruse trei încăperi, deci nu a fost o problemă majoră. După incendiu, s-a constatat că spitalul are risc seismic, dar nu datorită incendiului, aşa era clădirea, cu risc seismic.", a spus Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a mai adăugat că trebuie să fie construite spitale noi deoarece sunt programe care pot finanţa aceste proiecte, precum PNRR sau cele regionale.

"Trebuie să face spitale noi, avem PNRR-ul, sunt programele operaţionale regionale, există şi alte instrumente care sper să ducă la construcţia de spitale în România, dar trebuie să se desfăşoare activitatea. Spitalul, din punct de vedere funcţional, era în regulă, primăria s-a ocupat pentru înlocuirea instalaţiilor electrice ale spitalului şi instalarea unor senzori care să permită evitarea oricăror concentrări excesive de oxigen. Din păcate, termenele de finalizare a acestor lucrări s-au tot prelungit. (...) Pericolul cel mai mare care poate apărea - şi nu neapărat la Constanţa, oriunde (...) - colectivele care lucrează împreună de mulţi ani şi care sunt profesionalizate, fiecare ştie ce are de făcut, nu pot fi împrăştiate, distrugerea colectivelor specializate din sănătate este cel mai periculos lucru, pentru că o clădire poţi să o faci, un colectiv care este împrăştiat duce la pierderea capacităţii de acorda asistenţă medicală de calitate”, a afirmat Rafila.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite