Extremismul în modă: criminalul erou, ajuns vedetă pe tricou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zelea Codreanu strigă „Prezent!“ la Charlottesville, SUA, Lenin îndeamnă sfătos şi apăsat, în limbajul capitaliştilor marshallizaţi, „To learn, to learn, to learn“, în timp ce Che Guevara priveşte aspru spre un orizont nevăzut, nebănuit, nefast. Sunt doar câteva dintre personajele care apar astăzi pe accesoriile şi hainele tinerilor din lumea liberă. Idealizarea şi romantizarea anti-eroilor istoriei începe, subtil, de aici.

La jumătatea lunii august, ştirile venite din Statele Unite ale Americii uimeau publicul românesc: mai întâi, în oraşul Charlottesville, statul Virginia, o ciocnire violentă între extremişti de dreapta, susţinători ai supremaţiei albe, şi membri ai mişcării antirasiste Black Lives Matter s-a soldat cu un mort şi 19 răniţi, după ce un militant extremist a intrat cu maşina în contramanifestanţi. Apoi, românii au constatat cu surprindere că din mijlocul manifestanţilor extremişti s-a ivit chipul lui Corneliu Zelea Codreanu, care striga „Prezent“ de pe tricoul tânărului american Matthew Heimbach. Sigur, mirarea nu era produsă de vreo nepotrivire ideologică, ci mai degrabă de emigrarea transatlantică a simbolului românesc al legionarismului.

Internaţionalizarea

Neobişnuită poate fi, în acest caz, numai exportarea unui personaj românesc de extremă dreaptă în America. Altfel, nimic surprinzător. Aşa stau lucrurile când vine vorba de expunerea pe haine – dar nu numai, căci există o paletă întreagă de obiecte imprimate cu personaje simbolice, de la insigne, brelocuri, magneţi de frigider, căni, postere, calendare etc. – a diverselor personaje emblematice pentru cultura pop universală, fie că vorbim de idoli din muzică şi cinematografie sau chiar de oameni politici: nimic nu mai împiedică adoptarea individuală a câte unui astfel de personaj al culturii universale, căci a avut loc, printre altele, şi o globalizare a simbolurilor. Şi acelaşi lucru se poate constata şi când vine vorba de figurile istorice ale răului, lideri fascişti, comunişti, marxişti, nazişti, în fine, extremişti de toate culorile. S-a produs o internaţionalizare a chipurilor acestora, de la Che Guevara, la Ceauşescu şi, iată, până la Zelea Codreanu.

Trivializarea

Foto: Şi tinerii politicieni români au fost atraşi de feţele revoluţionare ale culturii pop; sursa: Mediafax

image

În acest context, nu numai extremiştii, persoanele care îşi asumă public un anumit curent ideologic, defilează cu astfel de chipuri pe străzi, pe stadioane, prin şcoli şi instituţii academice, ci şi simpatizanţii de ocazie, rebelii fără cauză care caută orice pretext de revoltă sau, pur şi simplu, cetăţeni care se ghidează mimetic după diverse celebrităţi şi ajung uşor la concluzia că e o modă cool. Aşa merg lucrurile şi la Berlin, şi la Bucureşti, şi la Buenos Aires. Globalizarea. De altfel, poate deveni greu de discernut ce e dezirabil şi ce nu este, în condiţiie în care cam orice expresie şi figură, oricât de obscură, ajunge să fie imprimată pe câte ceva, cu potenţial de vorbă de duh, respectiv idol emiţător de mesaj. Orişicât, situaţia în ce priveşte importanţa lucrurilor care ajung să fie purtate – căci hainele au capacitatea de a face un statement aparte, având în vedere că fac parte din identitatea purtătorului – este sintetizată sublim şi cu umor de scriitorul mexican Carlos Fuentes, în romanul „Voinţa şi norocul“: „Tinerii se îmbracă aşa cum se îmbrăcau pe vremuri cerşetorii sau drumarii: blugi rupţi, pantofi vechi, canadiene de doc, cămăşi pline de reclame şi sloganuri (Sărută-mă, Insane, Caut logodnică, Pierderea Texasului, Îmi place să mi-o trag, M-a părăsit, Jumările mele sunt crocante)“. Aşadar, în această lume părăsită de rigori şi de decenţă, se insinuează şi feţele marilor criminali ai istoriei.

Comercializarea

Revenind la situaţia extremismului în modă, oferta este generoasă. Exceptând faptul că orice piesă vestimentară dintr-o altă ţară e la un click distanţă, am căutat pe site-urile româneşti cele mai comune personaje radicale care sunt înfăţişate pe tricouri. Cei mai vizibili sunt: Che Guevara, Lenin, Ceauşescu, Corneliu Zelea Codreanu şi Hitler. Nu au ieşit la paritate, au predominat adepţii ideologiei de stânga. Îi luăm pe rând, ordonat.

image

La început a fost Che Guevara. Imaginea sa a fost exploatată comercial în Occident şi a ajuns, firesc, şi în România postcomunistă. Ironic, fotografia celui care a murit în numele marxismului a devenit un simbol în capitalism, pe piaţa liberă. În ultimii ani, a fost purtat de băieţi de cartier şi muncitori necalificaţi până la nume celebre, precum prinţul Harry al Marii Britanii şi rapperul Jay Z. Transformarea luptătorului marxist într-o imagine simbolică a culturii pop este o poveste despre revoluţie, contracultură şi, nu în ultimul rând, consumerism şi globalizare.

Între bine şi foarte rău

Portretul său binecunoscut, acela în care apare privind aprig către un orizont necunoscut, care a fost intitulat Guerrillero Heroico, a fost realizat de fotograful cubanez Alberto Korda, în martie 1960. Imaginea a devenit celebră cu adevărat abia după executarea sa, în octombrie 1968 – acelaşi an în care mişcările de stânga răscoleau Franţa. Artistul Jim Fitzpatrick a realizat atunci, folosindu-se de portretul lui Korda, o imagine pop, după modelul Andy Warhol, cu portretul lui Che Guevara pe un fundal roşu. A fost felul său de a protesta faţă de moartea violentă de care a avut parte revoluţionarul cubanez. Iar fotografia a fost preluată rapid de studenţii francezi care continuau protestele, precum şi de un grup de anarhişti olandezi. De atunci înainte, fotografia s-a tot propagat prin diverse medii sociale şi ideologice, iar sensul său a fost treptat distorsionat până s-a pierdut complet în era tehnologiei şi a comunicării rapide.

Cazul Che Guevara a fost analizat îndeaproape de media Occidentală, iar concluzia este una singură: în ziua de astăzi, nu este obligatorie înţelegerea simbolurilor. Ca şi cum ele iau sensul care le este dat de fiecare om în parte şi acest lucru este un dat şi un lucru bun. Cât despre Che Guevara, el a devenit în general mai degrabă simbolul pentru libertate, dreptate şi libertate de gândire. O interpretare care nu corespunde nici cu biografia sa şi nici cu ideile sale: „Ura este elementul central al luptei noastre! Ura intransigentă... ura atât de violentă încât împinge fiinţa umană dincolo de limitările sale naturale, făcându-l pe om o maşină de ucis violentă şi rece. (...) Victoria socialismului merită milioane de victime ale [războiului] atomic“, cuvânta Che, spre exemplu, în 1966.

Între nostalgie şi ironie

În ultimii ani, a apărut şi în România trendul de a personaliza tricouri cu feţele unor lideri mai apropiaţi de spaţiul românesc sau chiar naţionali. Stânga e bine reprezentată de imagini cu Vladimir Ilici Lenin şi cu Ceauşescu pe magazinele online româneşti. Se găsesc, fireşte, imagini clasice cu foştii lideri, portrete în alb-negru, editate după aceleaşi reguli ale artei pop. Însă amintirea trecutului recent a lăsat loc şi de ceva ironii – unele mai grosolane, altele mai vagi.

De exemplu, poate fi achiziţionat un frumos tricou cu liderul rus strigând una dintre marotele sale: „To learn! To learn! To learn!“ (n.r. – Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!“); sau un altul cu Lenin transformat în imaginea clasică a unui lanţ de restaurante fast-food, sub care stă scris în stilul consacrat de acelaşi lanţ de restaurante: „KGB So good!“. Cât este de scuzabilă folosirea lui Lenin în astfel de contexte umoristice e greu de cuantificat. Cât din acţiunile lui reprobabile sunt uitate în hohotul de râs – sau măcar chicotul ghiduş – provocat de aceste inscripţii, la fel de greu. Cert este că şi aceasta este o trivializare a unui episod nefast al istoriei, o reducere la romantic, dacă vreţi, a unei figuri din „imperiul răului“, cum a fost numit blocul sovietic mai târziu în timpul Războiului Rece. Aceeaşi judecată se poate aplica şi în cazul lui Nicolae Ceauşescu. Dictatorul român apare în mod covârşitor în situaţii comice: „Revin în 5 minute!“, „CHEauşescu“, „Don’t cry for me Romania“ (n.r. – „Nu plânge pentru mine, România“, parodie după clasicul „Don’t cry for me Argentina“), „I’ll be back“ (n.r. – „Mă voi întoarce“, o replică celebră din filmul „Terminator“), deşi îl însoţesc şi alte simboluri ale Epocii de Aur, de la secera şi ciocanul, la stema Republicii Socialiste România. Iar unele site-uri chiar aşa îşi fac publicitate: tricou pentru nostalgici.

Pentru connaisseuri şi pentru amatori

În ce priveşte extrema dreaptă, lucrurile sunt puţin diferite. Corneliu Zelea Codreanu, crucea celtică şi crucea legionară sunt elemente rezervate connaisseurilor, naţionalişti, legionari, Noua Dreaptă, cam asta este garnitura. E treabă serioasă aici, nicio ironie, nicio parodie. „Idee de cadou: Tricou pentru naţionalişti 100% bumbac“, să nu se irite. Oricum, Zelea Codreanu este o imagine mai rară, aparţinând mai mult fanilor adevăraţi.

Mult mai comercial şi flexibil cultural se arată Adolf Hitler. Nu mai departe de luna iunie, un jurnalist „Adevărul“ vorbea (aici) despre o întâlnire inoportună cu acest personaj prin Parcul Tineretului: o fetişcană expunea un tricou aparte, cu Hitler salutând nazist lângă o hartă a Europei deasupra căreia era scris „European Tour 1939-1945“ şi erau înşiruite toate „opririle“, din Polonia 1939, până în buncărul din Berlin 1945. E o lecţie de istorie până la urmă aici, nu poate rămâne îndoială cu privire la cunoştinţele fetei faţă de figura istorică pe care o promova. Tricoul este un produs de import. Cele din România sunt mai tradiţionale, expun numai faţa unuia dintre cei mai odioşi dictatori ai secolului trecut. Dar, de fapt, nimeni nu se împiedică de procese de fabricaţie, când posibilităţile de achiziţionare sunt nelimitate, numai să vrei cu adevărat.

Pe un forum dedicat tinerilor, apare întrebarea: „Unde găsesc tricouri cu svastica, Hitler, etc.?“. Primeşte trei răspunsuri. Primul răspuns este şi cel mai la îndemâna oricui, indiferent de ce personaj ar dori să expună: „Îţi iei un tricou simplu şi îl duci la imprimat împreună cu o poză de care vrei tu“. Al doilea răspuns este uşor mai precaut, doritorul de tricouri este prevenit: „Dacă porţi svastica ai şanse mari să faci puşcărie şi nu numai în România, ci în toată lumea. Cu Hitler mai merge, dar ai grijă, cu purtatul svasticii nu e de glumit!“. La acest al doilea răspuns reacţionează utilizatorul Himmler, care înlătură orice nelinişte şi dă liber la purtat: „Am avut 2 tricouri cu svastica şi le-am purtat mult timp... în Bucureşti şi nu s-a luat nimeni de mine şi nici 1 miliţian“. Carevasăzică, nici cetăţenii, nici autorităţile nu par să reacţioneze şi tolerează complice. În final, al treilea răspuns pare să fie vocea raţiunii: un domn face o trimitere către textul legii 217/2015, care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, încheind cu un sfat înţelept: „Calmaţi-vă şi vedeţi-vă de casă şi familie“. 

Mihai Copăceanu, psiholog: „Învăţăm social agresivitatea, pentru că modelele româneşti conţin agresivitate substanţială“

image

Pentru a înţelege de ce oamenii – şi în special, tinerii şi adolescenţii – sunt atraşi de curentele extremiste şi pentru a analiza ce efecte poate avea apropierea, chiar şi păstrând o distanţă considerabilă, de astfel de idei, am stat de vorbă cu psihologul Mihai Copăceanu (foto). Fără niciun fel de patos şi partizanat, psihologul a explicat cât de mult pot influenţa unele repere ale culturii pop, cât de importante sunt educaţia şi mediul social în care se dezvoltă tinerii şi, mai ales, ce este de făcut atunci când este observată o astfel de tendinţă. Căci, până la urmă, toleranţa se poate transforma cu uşurinţă în complicitate, s-au mai cunoscut cazuri de-a lungul istoriei, nu mai devreme de secolul trecut.

„Weekend Adevărul“: Se poate spune că există  o fascinaţie pentru „personajele negative“ ale istoriei, dictatori, revoluţionari, autocraţi şi alţii ca ei? Şi dacă da, care ar fi explicaţia?

Mihai Copăceanu: Evident. Din mai multe motive. Primul, în opinia mea, este că aceştia amintiţi au folosit forţa, au fost agresivi, au deţinut controlul, au avut puterea, au fost răzvrătiţi, încălcând regulile, au comis crime. Iar puterea şi agresivitatea sunt lucruri care ne atrag de mult timp, pentru că omul este o fiinţă agresivă. Oricum am analiza – istoric, antropologic, neurocognitiv, social, cultural, psihologic – componenta agresivă a fiinţei umane este una esenţială. Este o componentă înnăscută, deci cu baze neurochimice, neurobiologice, hormonale. Poveştile cu personaje negative ne atrag nu doar pentru aventura lor, potenţialul acestora, mulţi dintre ei depăşindu-şi condiţia – de exemplu, Stalin era foarte sărac –, ci cum spuneam, pentru că au fost agresivi.

Aşadar, vorbim despre un fel de insticte primare.

Şi mai este ceva. Nu vorbim despre personaje banale. Unii dintre ei au avut calităţi remarcabile, care iarăşi conţin o doză de atractivitate. Che Guevara era un tip cult, medic, a citit foarte mult, un aventurier, a călătorit foarte mult. Alţii au suferit tulburări psihice. Un paranoic care crede în ideile sale iraţionale, utopice, antiumane devine credibil şi pentru adepţii săi.

Reguli din copilărie

Totuşi, istoria lor s-a scris. E cunoscută şi accesibilă oricui. Care poate să fie stimulentul care să ducă la o empatizare sau identificare cu personajul negativ?

Depinde însă şi despre ce categorie de influenţă vorbim. Avem copii fascinaţi de eroi non-agresivi, cum ar fi zânele din poveşti, precum avem adolescenţi fascinaţi de modele non-agresive, dar care se remarcă prin alte calităţi, precum cele artistice sau sportive. Deci nu putem spune că suntem atraşi doar de modele negative. Totuşi, cultura şi educaţia noastră au o contribuţie. Răsfoiţi, vă rog, cărţile de poveşti pentru copii, oricare, mai ales basmele româneşti, vechi, şi veţi vedea că toate conţin personaje agresive. Păi, Făt-Frumos era un criminal. Citiţi Biblia, este plină de agresivitate, Iisus însuşi a fost omorât. Apoi, desenele animate şi jocurile video, toate conţin o doză prea mare de agresivitate, inclusiv de la vârste mici. În concluzie, nu numai că avem un creier cu structuri responsabile de agresivitate, cu care ne naştem, dar şi învăţăm social agresivitatea şi atractivitatea ei, pentru că educaţia noastră, cultura, modelele româneşti conţin agresivitate substanţială. Cum să nu te fascineze eroii negativi atunci?

Identitatea vestimentară

Figurile simbolice ale extremismului sunt promovate, în general, de persoane care îşi asumă ideologia respectivă. Dar dacă, să zicem, cineva are un tricou Che Guevara, de exemplu, şi nu ştie suficient de multe detalii despre istoria personajului, atunci poate fi el considerat o victimă a „trendurilor“? În acelaşi timp, credeţi că poate deveni mai facil un adept al mişcărilor ideologice extremiste care se manifestă în societate?

Oamenii poartă tricouri din diferite motive, nu doar pentru că este vară. Astfel că există cel puţin două categorii diferite de persoane care poartă aceste tricouri. Unii le poartă pentru că sunt adepţi fideli ai unor mişcări ideologice, după cum spuneaţi, cu care se identifică şi fac orice pentru a-şi exprima identitatea lor ideologică, inclusiv la nivel vestimentar, aspect fizic, purtând tricouri sau achiziţionând alte simboluri specifice. Deci ei ştiu cine sunt. O persoană care nu ştie multe detalii şi i se pare doar interesant, cool sau trendy să poarte un astfel de tricou nu este o victimă şi nici nu poate deveni uşor un adept, pentru că tricoul nu reprezintă ceva esenţial pentru ea, este un simplu accesoriu.

Sunt unii oameni mai predispuşi să fie atraşi de ideologii extreme?

Categoric, da. Fiecare persoană poate fi analizată individual. La nivelul grupului, analizele se fac la modul general şi nu pot fi valabile în cazurile specifice. Uneori, motivaţiile diferă substanţial. Mai mult, ideologiile extremiste diferă între ele. Pot face câteva afirmaţii la nivel general. O ideologie extremistă atrage prin fascinaţia utopică pe care o propune – politică, socială, religioasă etc. –, prin mobilitatea adepţilor, prin acţiunile agresive, prin nerespectarea normelor, prin figura liderului şi chiar prin valori morale şi prin societatea pe care o propune ca alternativă. Scopul este, de asemenea, atrăgător, dar şi principiile. Oamenii pot fi atraşi de ideologii extremiste dacă la un moment dat în viaţa lor se identifică cu acestea, în funcţie de diferite evenimente cu impact emoţional, sau în cazul adolescenţilor, dacă au fost influenţaţi de mediul social. Şi aici diferenţiem între simpli simpatizanţi şi cei activi social-public. O persoană atrasă de ideologii care promovează violenţa este una cu tendinţe antisociale, adică nu respectă normele şi legile, se angajează în acţiuni ilicite, cum ar fi furt sau agresiuni, disimulează, manipulează, desconsideră alte persoane, îşi asumă riscuri, este impulsivă, iritabilă, iresponsabilă şi fără remuşcări. Trăsăturile acestea de personalitate predispun.

Tendinţa naţionalistă pare că devine mai accentuată şi în România.

Românii naţionalişti, comparativ cu alte naţionalităţi, sunt puţini, cred. De pildă, în 23 august, fiind în Italia, am asistat la evenimente ale adepţilor comunismului, care se desfăşurau pe câteva zile libere. Cu unii dintre ei am discutat, şi am constatat că erau foarte extremişti în gândire şi agresivi prin atitudine. Nu puteai să îi contrazici.

Dar credeţi că te poţi contamina ideologic de la un simplu tricou? Adică în ce măsură poate afecta dezvoltarea unui adolescent dacă are astfel de tendinţe vestimentare?

De la un simplu tricou nu te poţi contamina ideologic, cum nici de la un tricou cu soare nu te încălzeşti. Adolescenţii reprezintă o categorie specială de analizat şi extrem de interesantă pentru orice psiholog. În dezvoltarea lor tumultuoasă, în căutările răspunsurilor la întrebări existenţiale, în răzvrătirea şi nemulţumirea faţă de părinţi, ţară, sistem, societate, lume, ideile extremiste pot părea o soluţie la care să adere. Adolescenţa este perioada în care se caută modele, iar unii dintre liderii amintiţi au o viaţă atractivă pentru adolescenţi, deci pot reprezenta un model. O perioadă cu comportamente de risc, cu influenţe sociale ale grupului de prieteni, ale anturajului, de nevoi puternice de a dezvolta o autonomie, de a fi liberi, de a avea o identitate, din dorinţa de a fi cineva, de a îndeplini nişte roluri, de a-şi contura nişte credinţe şi chiar de a-şi dezvolta nişte competenţe, iar toate acestea se potrivesc cu ceea ce oferă o idelogie extremistă – libertate, identitate, sprijinul grupului, valorizare etc. Din fericire, adolescenţa este pasul spre maturizare, iar multe dintre comportamentele şi ideile din aceşti ani sunt abandonate ulterior, mai ales dacă adolescentul are un sprijin familial şi emoţional puternic. Ce constat, din păcate, în România, este că există adolescenţi neinformaţi care poartă simboluri ale mişcărilor extremiste şi chiar se comportă în public prin gesturi ilegale, fără a cunoaşte istoria acestor ideologii, fără a primi informaţii corecte, sigure, obiective, fără a li se explica şi mai ales fără a cunoaşte legislaţia în vigoare. Site-urile şi forumurile sunt pline de manipulări şi reprezintă un risc.

Educaţia e cheia

Nimeni nu reacţionează negativ sau ferm atunci când vede pe cineva cu un tricou cu Lenin sau cu Zelea Codreanu. Ce efecte are această toleranţă asupra mentalului colectiv? Cu alte cuvinte, există riscul ca biografia acestor personaje să se romantizeze cu timpul?

Există riscul ca un criminal să fie considerat după moarte un erou. În România, există multă incultură şi mai multă nepăsare şi indiferenţă. Legile altor state aplică sancţiuni serioase şi nimeni, nici măcar pentru amuzament, nu poartă anumite tricouri şi nici nu adoptă anumite conduite publice. În şcoală se studiază inclusiv aceste doctrine făcându-l pe tânărul cetăţean să diferenţieze între bine şi rău, corect şi incorect, uman şi antiuman, realitate şi iluzie.

În definitiv, cât de important este că cineva afişează public astfel de personaje? Cât contează acest aspect al culturii pop?

Personal, m-ar interesa mai mult factorii psihologici care determină un astfel de comportament, situaţia psihoemoţională a unui tânăr, backgroundul său familial şi social, situaţia lui şcolară, modul în care pot să îl înţeleg şi să îl sprijin în devenirea lui, nu faptul că poartă un tricou pe stradă. Aş discuta cu el să înţeleg cum se simte când poartă acel tricou, ce gândeşte, cu cine se întâlneşte, ce prieteni îi sunt aproape, ce preocupări are în timpul liber, cât şi ce cunoaşte despre personajul real reprezentat pe tricou şi ce îşi propune să facă pe viitor.

Oamenii care transformă simbolurile răului în pop art de manual

În vreme ce unii se preocupă cu propagarea simbolurilor extremiste şi violente, alţii le combat paşnic, creativ şi artistic. Nu sunt ei regula, dar tocmai de aceea ies din peisaj şi apar cu o mică aură de nonconformişti. Revoluţia altfel, s-ar putea spune. Iată numai trei exemple, trei modalităţi de exprimare diferite, care sunt suficiente pentru a lăsa loc speranţei şi bunului-simţ.

Folosiţi Forţa

În Odessa, Ucraina, începând cu toamna lui 2015, în faţa unei fabrici oarecare, se ridică falnică, impunătoare o statuie a lui Darth Vader, temutul lord al Ordinului Sith, personaj principal al seriei „Războiul stelelor“. Un clasic al culturii pop din anii ’70 încoace. Opera este rezultatul imaginaţiei sculptorului Aleksandr Milov, care se bucură să fie autorul primului monument dedicat lui Darth Vader din lume. Însă ceea ce este mai interesant în acest caz este faptul că monumentul a fost construit pe fundamentul unei statui a lui V.I. Lenin. N-a fost nevoie decât de o cască şi de o pelerină de titan. „Am vrut să realizez un simbol al culturii pop americane care pare să fie mai rezistent decât idealul sovietic“, a declarat Milov pentru BBC. Gestul său a venit pe fondul măsurilor guvernului ucrainean luate în primăvara lui 2015, când a fost promulgată legea „decomunizării“, care presupunea înlăturarea tuturor simbolurilor comuniste. Planurile sculptorului nu s-au oprit aici. Intenţionează să creeze un Disneyland al eroilor abandonaţi, din era comunistă: „Mi se pare că dacă aceste statui sunt distruse (n.r. – aşa cum prevede legea), cei care vor veni după noi nu vor avea posibilitatea de a trage propriile concluzii dacă oamenii au sau nu nevoie de ele“. Dacă totuşi nu va fi permisă prezervarea statuilor, destinul lor este deja hotărât de Milov: vor deveni personaje din desenele animate sovietice.

image

Foto: Pe sub mantaua lui Darth Vader din Odessa se află o statuie a lui Vladimir Ilici Lenin

Graffiti după graffiti

Tot în sfera simbolurilor publice este şi exemplul dat de un grup de artişti din Berlin. Începând tot din anul 2015 şi până azi, după ce a constatat că străzile berlineze au fost inundate de svastici mâzgălite pe toţi pereţii clădirilor, Ibo Omari desenează peste svastici diverse personaje din desene animate, flori, animale şi orice îi mai dictează imaginaţia. A început proiectul alături de tinerii din clubul de graffiti pe care îl conduce, după ce i s-a atras atenţia că simbolurile nazismului apar şi în locurile de joacă şi în preajma şcolilor şi grădiniţelor. „E important să îi stimulezi pe tineri să ia atitudine şi să-i încurajezi să îşi asume responsabilitatea, astfel încât să nu treacă nepăsători pe lângă astfel de simboluri ale urii“, a declarat Omari pentru Reuters.

Pop art educativ

În cazul anumitor state, oamenii nu se preocupă de ideologiile extremiste din trecut, ci de cele din prezent. În Pakistan, de exemplu, terorismul este o problemă curentă. Şi, deşi populaţia se confruntă cu ştiri despre acţiunile extremiştilor religioşi din zonă, în Pakistan nu se face o educaţie ca la carte despre terorism. Astfel că trei tineri au decis să ia problema în propriile mâini şi să transmită mesaje educative într-o manieră accesibilă tuturor, şi anume prin benzi desenate. După o cercetare temeinică a domeniului, au creat patru personaje şi o poveste prin care se explică extremismul violent, cu accent pe motivele psihologice care duc la dezvoltarea unei mentalităţi extremiste. Cartea de benzi desenate a apărut în trei numere în anul 2015, după un atac violent asupra unei şcoli, în urma căruia au fost ucişi 140 de copii. După lansare, a fost creată şi o aplicaţie pe telefon care permite accesarea cărţii de benzi desenate, şi a fost finanţat un program de cercetare pentru a înţelege cauzele şi psihologia din spatele aderării la grupuri teroriste.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite