Elicopterele morţii aterizează în cazarma Ceauşeştilor!

Publicat: 12.12.2009 22:16

Ultima actualizare: 09.08.2022 18:07

Luni, 25 decembrie 1989, ora 13.00. După un zbor riscant, Tribunalul Militar Excepţional şi plutonul de execuţie ajung la locul faptei: UM 01417 Târgovişte. În fruntea celor 28 de militari şi civili de la bordul elicopterelor se afla generalul Victor Atanasie Stănculescu.

Luni, 25 decembrie 1989. După o noapte petrecută în ţinută militară - el căpitan şi ea soldat -, într-un TAB ascuns în dispozitivul de luptă al UM 01417 Târgovişte, soţii Ceauşescu sunt aduşi în camera lor din Comandament şi echipaţi în hainele lor civile.

Apoi sunt băgaţi din nou în TAB, în aşteptarea elicopterelor care trebuie să vină de la Bucureşti. Să vină să-i ia, crede comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici. Să vină să-i salveze, crede Nicolae Ceauşescu. Să vină să-i omoare, zice povestitorul.

Moartea se apropie cu viteza de 200 de kilometri pe oră. Şi cu zgomot infernal de elicopter.

„Îl cunoşteam de la 23 August"

În Ghencea, în spatele tabelei electronice a stadionului Steaua, cele două elicoptere venite de la Boteni îşi primesc musafirii: 14 personaje sobre, majoritatea îmbrăcate în uniformă militară. Cel mai înalt în grad: generalul Victor Atanasie Stănculescu. Dintre civili, cel mai cunoscut - graţie televizorului - este un bărbos: Gelu Voican Voiculescu.

Joncţiunea se face rapid. Mărturiile (unele - culese de Viorel Domenico pentru cartea „După execuţie a nins"; altele - luate de „Adevărul") descriu o grabă de a duce misiunea la capăt. O misiune care pentru cei opt paraşutişti veniţi de la Boteni continuă să rămână un mister.

Plutonierul Dorin Cârlan, din „comandoul celor opt paraşutişti": „Am văzut că a venit un tanc, cu un drapel fără stemă. Ne-am dat seama că sunt de-ai noştri. Nişte autoturisme ARO au venit foarte aproape de noi. Din ele au început să coboare civili şi militari. Dintre militari, l-am văzut pe domnul general Victor Atanasie Stănculescu, de care auzisem că introdusese trupele în cazarmă, contrar ordinelor lui Ceauşescu.

Îl cunoşteam, în calitate de locţiitor al şefului de Stat Major General , de la parada de 23 August. Ca subofiţer defilasem prin faţa comandantului suprem, la 23 August, împreună cu trupele de paraşutişti de la toate regimentele. Se întâmpla în 1989, iar domnul general Stănculescu s-a ocupat de asta".

Direcţia Ploieşti!

Căpitanul Ionel Boeru, şeful comandoului de paraşutişti: „La oprirea coloanei de transport a coborât mai întâi un general. Nu-l cunoşteam. I-am prezentat raportul: «Tovarăşe general, sunt căpitanul Boeru Ionel, m-am prezentat cu grupul de paraşutişti la ordinele dumneavoastră!» S-a recomandat: «Stănculescu». Atunci mi-am dat seama că mă aflu în faţa prim-adjunctului ministrului Apărării Naţionale. Mi-a spus că noi, paraşutiştii, ne-am dovedit a fi cei mai capabili militari în cursul Revoluţiei, că are o mare încredere în noi... Era calm, impozant, cu o umbră de zâmbet în colţul gurii. M-a întrebat apoi cine-i mai mare peste elicoptere".

Maiorul Cristian Mateiciuc, pilotul elicopterului PUMA 92: „L-am chemat şi pe Militaru (n. red. - căpitanul Mircea Militaru, pilotul celuilalt elicopter) şi ne-am prezentat împreună. Fără să ne detalieze misiunea, ne-a precizat pe harta de navigaţie aeriană itinerarul: vom zbura până la Măneşti, la sud-vest de Ploieşti, după care vom face o schimbare de cap de 110 grade. Înălţime de zbor 5-30 metri, viteza 200 km/oră. Formaţie: Militaru în faţă, eu înapoia lui şi lateral-stânga".

Măgureanu „dă la boboci"

Maistrul militar Constantin Sima, mecanic de bord în elicopterul pilotat de Mircea Militaru: „Motoarele erau pornite, gata de decolare. În elicopterul PUMA 90 s-au îmbarcat civilul cu barbă, un ofiţer de justiţie, colonelul de artilerie, un ofiţer medic, locotenentul-major şi, ultimul, generalul.

Eu i-am aranjat pe locuri pentru a asigura echilibrul de zbor al aparatului. Este una dintre atribuţiile mecanicului de bord. Locul paraşutiştilor a rămas în mijlocul elicopterului, pe lăzile cu muniţie. Apoi le-am arătat noilor noştri pasageri găleata, spunându-le s-o folosească la nevoie. L-am întrebat pe general dacă ne vom deplasa cu uşile deschise. Mi-a confirmat şi, după «siguranţarea» acestora, am raportat că suntem gata de zbor".

Găleata despre care vorbeşte maistrul militar Sima i-a fost de mare folos unuia dintre pasageri! Este vorba despre Virgil Măgureanu, pe care zborul vijelios, în zig-zag şi la joasă înălţime, l-a făcut să vomite aproape tot drumul - şi la dus, şi la întors. „Domnul de la FSN" „a dat la boboci", cum se spune.

„M-am cam îndoit de competenţa generalului..."

Căpitanul Mircea Militaru, pilotul elicopterului PUMA 90: „Imediat după decolare, ştiind că în zona Ploieştiului există o puternică şi densă reţea de apărare antiaeriană şi dorind să evităm acea zonă, l-am întrebat pe general dacă zburăm într-acolo pentru a face cercetare pe Brazi. Dânsul mi-a arătat pe harta de navigaţie: «Uite-aici, la Măneşti trebuie să ajungem!».

«Bine, dar trebuie s-o luăm pe la Ploieşti?». Nu mi-a răspuns, ci mi-a ordonat să iau legătura cu Boteniul şi să anunţ să plece elicopterele pregătite pentru a face joncţiunea cu noi la Măneşti. Aşadar, vom avea şi elicoptere de însoţire şi de sprijin! Am făcut un calcul mental al timpului, cam cât le-ar trebui să ajungă la punctul de întâlnire, şi, de deasupra Domneştiului, am transmis ordinul la Boteni".

Maistrul militar Constantin Sima, mecanic de bord în elicopterul PUMA 90: „«Spre Buftea, la înălţime mică şi fără folosirea staţiilor radio!», ne-a spus generalul, după care ne-a ordonat să închidem uşile elicopterului. În timpul zborului, generalul a ocupat lo cul meu, al mecanicului, situat în spatele piloţilor.

Şi-a pus căştile pe urechi şi cu harta cu care venise, una turistică, urmărea permanent traseul din teren".Locotenentul-major Dan Stănescu, copilotul lui Mircea Militaru pe PUMA 90: „Când am văzut că ne dă itinerarul pe o hartă turistică, în timp ce noi aveam hărţi profesionale, m-am cam îndoit de competenţa generalului..."

Direcţia „Oraşul Mare". Adică Târgovişte!

În zona localităţii Măneşti, situată în apropiere de Ploieşti, cele două elicoptere care zburau dinspre Bucureşti au făcut joncţiunea cu cele trei elicoptere trimise direct de la Boteni.

Maiorul Cristian Mateiciuc, pilotul elicopterului PUMA 92: „Joncţiunea cu cele trei elicoptere s-a făcut perfect, ajungând în zona de întâlnire toate cinci în acelaşi timp. Ne-am recunoscut la vedere. Aparatele erau pilotate de căpitanii Emil Zamfir, Gheorghe Boborel şi Octavian Tudor. Zamfir era pilotul al cărui elicopter fusese lovit în aer deasupra aerodromului, în prima noapte a Revoluţiei, şi care căzuse în flăcări. Echipajul s-a salvat ca prin minune.

Nu mă aşteptam să fie el, şi încă în capul formaţiei... Era ceva fantastic, mă impresionase profund. Nevastă-sa era gravidă în luna a noua, el căzuse o dată, iar acum - pe un alt elicopter, într-o altă misiune de luptă. I-am spus, cu vocea sugrumată de emoţie: «Bine-ai venit, mă, Gipsy! Bravo!». Iar el: «Tot înainte, băieţi!»".

Căpitanul Mircea Militaru, pilotul celuilalt elicopter, PUMA 90: „Când l-am văzut pe Gipsy la manşa elicopterului, am crezut că visez. Sigur, şi eu, şi Mateiciuc, şi Popa fuseserăm loviţi în cursul luptelor, dar noi am reuşit să aducem aparatele la sol, am reuşit aterizări forţate. El însă fusese doborât! După ce-a sărit din elicopter, împreună cu tot echipajul, aparatul lui explodase. Gipsy văzuse moartea cu ochii. Şi acum..."
În gura lupului

Maistrul militar Constantin Sima, mecanic de bord pe PUMA 90: „După joncţiunea cu cele trei elicoptere, generalul Stănculescu a ordonat pilotului Militaru, arătându-i o zonă pe hartă: «Mergem spre Oraşul Mare!». S-a făcut un viraj stânga, au intrat toate elicopterele în formaţie, PUMA 90 fiind în cap, şi ne-am îndreptat spre «Oraşul Mare» - localitate de care nu auzisem, dar care constituia probabil punctul de destinaţie al zborului nostru sau poate doar o parolă... O fi în ţară sau sau dincolo?!..."

Căpitanul Mircea Militaru, pilotul elicopterului PUMA 90: „Apropiindu-ne de «Oraşul Mare», am comunicat celorlalţi piloţi - din ordinul generalului - să execute misiune de acoperire în aer în zona survolată (în apropierea Mănăstirii Dealu), iar noi ne-am continuat drumul pentru recunoaştere, trecând pe deasupra unei unităţi militare, la circa 50 de metri înălţime, spre Combinatul de Oţeluri Speciale. Apoi am virat la stânga, 180 de grade.

Peisajul era înfiorător: tunuri, tancuri, TAB-uri, sute de militari, sute de ţevi îndreptate în sus, spre noi, urmărindu-ne prin aparate de ochire sau prin cătări de mitraliere şi de pistoale-mitralieră... Un singur ordin, o singură comandă, o nevinovată greşeală numai şi am fi fost sfârtecaţi cu aparate cu tot, chiar pulverizaţi..."

Eşarfa galbenă

Aşadar, „Oraşul Mare" era Târgovişte! Unitatea survolată de cele două elicoptere venite din Ghencea, care tocmai se despărţiseră de cele trei elicoptere de însoţire, era celebra UM 01417, unde se aflau, sub pază armată, soţii Ceauşescu! Iar ţevile îndreptate-n sus aparţineau unor baterii de artilerie antiaeriană care aveau capacitatea de a doborî o întreagă flotilă de aviaţie, nu doar două amărâte de elicoptere.

În acest moment se declanşează „scena eşarfei". Pe baza unei discuţii telefonice anterioare cu colonelul Andrei Kemenici, şeful UM 01417, generalul Stănculescu recurge la consemn.

Maistrul militar Constantin Sima, mecanic de bord pe PUMA 90: „Generalul s-a ridicat de pe scaunul său şi s-a îndreptat spre uşă, scoţând de sub braţ o eşarfă galbenă, cam de 3-4 metri lungime şi lată de circa un metru. «Ce vreţi să faceţi?», l-am întrebat, contrariat. «Ăsta va fi de-acum drapelul Armatei», mi-a răspuns cu o tresărire de zâmbet pe buze. Mi-a ordonat apoi să deschid uşa...".

„Ce, vrei să ne omori?"

Eşarfa i-a fost dată maiorului Mugurel Florescu, care se afla în suita generalului Stănculescu. Povesteşte plutonierul Constantin Bărănguţă, unul dintre cei patru paraşutişti aflaţi la bordul elicopterului PUMA 90: „Trecusem de Turnul Chindiei şi mi-am dat seama că suntem la Târgovişte. În timp ce elicopterul trecea pe deasupra zonei industriale, ofiţerul de justiţie, maior mi se pare, a scos o eşarfă galbenă pentru a o flutura în afara elicopterului, în semn de recunoaştere, probabil. Sesizând pericolul prinderii ei în elicea din spate, m-am repezit şi i-am smuls-o din mână.

Mai întâi m-a bruscat, şi pe bună dreptate: mă opusesem unui consemn a cărui semnificaţie n-o cunoşteam, desigur esenţială pentru succesul misiunii şi pentru cruţarea vieţilor noastre. Dar i-am explicat riscul la care ne expuneam şi a acceptat s-o strângem până la limita eliminării oricărui pericol".

Plutonierul Dorin Cârlan, colegul paraşutist al lui Bărănguţă, are o versiune chiar mai dramatică: „Eşarfa era lungă de 5-6 metri şi se putea prinde de elicea propulsoare. Noroc cu colegul nostru Costică Bărănguţă, care l-a înjurat pe Mugurel Florescu: «Ce, vrei să ne omori?». A tras acea eşarfă şi am scăpat".

„Dacă am fi strănutat, s-ar fi declanşat focul!"

Finalul îi aparţine pilotului Mircea Militaru: „Când am oprit la punct fix, pentru aterizare, deasupra dispozitivului de apărare antiaeriană, ţevile tunurilor s-au oprit ameninţătoare în direcţia noastră. Eram în bătaia lor, la discreţia lor. Zece, cinsprezece, nu ştiu câte erau, dar mi s-au părut enorme şi oribile.

Nu erau guri de artilerie sau guri de foc, ci guri flămânde de monştri turbaţi care urlau, care gemeau. Guri căscate apocaliptic, gata să ne înghită, să ne devoreze. Mă blocasem, mi-era teamă de următoarea manevră, întârziam s-o execut, când generalul mi-a ordonat cu glasul sugrumat de emoţie: «Coboară, dom'le!». Şi am aterizat.

(...) Zeci şi zeci de soldaţi, servanţii tunurilor, lăsaseră piesele lor de artilerie, cu care până atunci îmi tocaseră nervii, şi ocupaseră poziţii de tragere, cu armele de infanterie îndreptate împotriva noastră. Erau transfiguraţi, la capătul răbdării şi al puterilor, sălbăticiţi şi încordaţi, fioroşi chiar, gata doar să apese pe trăgaci. Cred că dacă am fi strănutat, s-ar fi declanşat focul!".

Aterizare lângă tab

Cele două elicoptere au aterizat pe platoul din spatele Comandamentului, la câţiva metri unul de altul. Şi tot la câţiva metri de un transportor amfibiu blindat (TAB) cu un locotenent-major aflat la mitralieră. Ofiţerul era Iulian Stoica şi nu mai dormise de trei zile, de când îi păzea pe soţii Ceauşescu. Iar în „burta" monstrului blindat se aflau înşişi dictatorii.

Jurnalul de zbor al elicopterelor

Ora 9.45: Decolare Boteni
Ora 10.30: Aterizare Ghencea
Ora 12.00: Decolare Ghencea
Ora 13.00:Aterizare Târgovişte

Mâine în „Adevărul"

Ultima bucurie a lui Ceauşescu: a venit Stănculescu!

CITEŞTE ŞI ALTE POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său

REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi

DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa