De ce e impusă vaccinarea anti-HPV şi la băieţi, în Marea Britanie, pe fondul creşterii incidenţei cancerului de col uterin. România nu o impune nici la fete
0Măsuri Iniţiativa autorităţilor britanice de a dezvolta un program guvernamental universal de vaccinare anti HPV, virusul care provoacă atât cancer de col uterin, cât şi cancer bucal sau de penis, vine în contextul planului de prevenire a circa 100 de mii de cazuri de cancer în următorii ani.
Marea Britanie extinde vaccinarea împotriva virusului Human Papilloma Virus (HPV) şi la băieţi. Astfel, din septembrie 2019, puştii cu vârste de 12 şi 13 ani vor fi imunizaţi gratuit împotriva virusului cu transmitere sexuală, au anunţat specialiştii din cadrul direcţiei britanice pentru sănătate publică. Extinderea programului de vaccinare ar trebui să aibă ca rezultat prevenirea a circa 64.000 de cazuri de cancer cervical şi aproximativ 50.000 de cancere non-cervicale, până în anul 2058, mai punctează aceştia.
La polul opus, România rămâne codaşa Uniunii Europene la vaccinarea contra HPV, deşi suntem pe primul loc în UE la mortalitatea în rândul femeilor din cauza cancerului de col uterin. Concret, virusul HPV este transmisibil sexual şi este asociat cu peste 99% dintre cazurile de cancer de col uterin, oral, anal şi la nivelul zonei genitale. Virusul este cauza multor cancere cervicale în rândul femeilor, însă HPV, care se transmite sexual, poate infecta şi bărbaţii, acest tip de virus fiind relaţionat cu 5% dintre cele mai cunoscute tipuri de cancer non-cervical, precum cancerul anal, bucal, la gât şi chiar cancerul penian (de penis). În acest context, mai multe state, printre care Australia, Canada, Statele Unite, Norvegia şi Italia, implementează programe naţionale de vaccinare.
În Marea Britanie, debutul programului de vaccinare anti-HPV pentru fete a fost în anul 2008, iar de atunci studiile de specialitate au demonstrat că infecţiile cu unele dintre cele mai importante tulpini de virus au scăzut cu 86% în rândul tinerelor cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, arată Reuters. Bazându-se pe acest rezultat, dar şi din cauză că numărul de cazuri de cancer oral a înregistrat o creştere în rândul bărbaţilor, peste mai puţin de o lună şi băieţii din Marea Britanie vor fi vaccinaţi la şcoală, cu acordul părinţilor.
Prima doză din vaccinul Gardasil o vor primi la 12 şi 13 ani, iar următoarea doză va fi administrată în decurs de şase luni sau doi ani de la prima vaccinare, conform The Telegraph. În contextul în care mai mult de 3.000 de femei din Marea Britanie sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin iar peste 850 mor în fiecare an din această cauză, „vaccinarea băieţilor nu va fi doar o protecţie pentru pe ei, ci va preveni mai multe cazuri de cancere relaţionate cu HPV în cazul fetelor şi va reduce povara globală a acestor cancere atât la bărbaţi, cât şi la femei, în viitor”, a afirmat Mary Ramsay, şef al programului de imunizare al Public Health England (PHE).
România, pe primul loc în UE la mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin
Ţara noastră este singura ţară din UE care nu alocă bani pentru vaccinarea anti-HPV deşi cancerul de col uterin este al patrulea tip de cancer cel mai frecvent întâlnit la femei, la nivel mondial. Singura soluţie este vaccinarea, spun specialiştii. „Vaccinul oferă protecţie pentru infecţia cu tipurile 16 şi 18 de HPV, care sunt acele tipuri întâlnite în 80% din cancerele de col uterin şi pentru alte tipuri de HPV de risc înalt. Protecţia pe care o conferă vaccinarea durează pentru cel puţin 10 ani”, a explicat medicul Carmen Ungurean. Potrivit specialiştilor, reacţia organismului este de a-şi forma anticorpi care vor ajuta sistemul imunitar să lupte împotriva infecţiei cu HPV. Vaccinul nu poate cauza infecţie cu HPV sau cancer. „Nu există niciun efect advers. Categoric recomand acest vaccin. Vaccinul anti-HPV care este activ împotriva a nouă tulpini şi oferă protecţie împotriva a patru tipuri de cancer şi a leziunilor precanceroase provocate de infecţia cu HPV, ceea ce este foarte bine”, a subliniat recent medicul Adrian Streinu Cercel.
Fondatoarea organizaţiei „Mame pentru mame”, Ana Măiţă, s-a vaccinat azi contra HPV şi spune că este decisă să-şi vaccineze şi cei doi copii. „Eu am doi băieţi, unul de 11 ani, altul de 9 ani şi îi voi vaccina pe amândoi, la vârsta de 12 ani, cu vaccinul HPV. Este o şansă pe care ei o au ca să evite o întreagă familie de cancere urâte. Cancerul de col uterin este o boală foarte perversă pentru că nu dă simptome decât târziu şi în anumite zone ale corpului şi din păcate, foarte multe persoane ajung prea târziu la medic”, a precizat Măiţă. Vaccinul nu este gratis dacă este administrat la vârstă adultă, acesta costând aproximativ 500 lei şi trebuie făcut în trei doze.
„Fetele şi băieţii se pot vaccina începând cu vârsta de 11 ani. Ideal este să fie vaccinaţi înainte să intre în contact cu virusul. Să reţinem că transmiterea acestuia nu se face doar pe cale sexuală ci şi prin mână murdară, respectiv prin masturbare. Odată cu începerea vieţii sexuale, este evident că infectarea cu HPV se poate întâmpla oricând. După primul contact sexual, până la 65% dintre adolescente trec prin infecţia cu HPV. După această primă infecţie, au un interval de 2 ani în care pot scăpa în mod spontan de virus. Dacă asta nu se întâmplă, încep să dezvolte încet leziunile specific HPV-ului”, a explicat şi medicul Adrian Streinu Cercel, profesor-doctor Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”.
Vaccinarea anti-HPV rămâne o urgenţă pentru România, aflată pe locul întâi în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin, cu peste 1.800 de decese anual şi cinci decese în fiecare zi, atrag atenţia specialiştii. „E foarte important ca vaccinul HPV să fie obligatoriu. Eu am două fete şi ambele vor fi vaccinate împotriva HPV. Este ideal ca o persoană să facă acest vaccin înainte de începerea relaţiilor intime, întrucât infecţia se transmite prin contact intim piele pe piele, nu doar prin fluide, iar prezervativul ajută, dat nu protejează 100 la sută. O femeie poate transmite infecţia HPV fiecărui bărbat cu care a avut contact intim, în funcţie de imunitatea acestuia. În prezent este disponibilă varianta Gardasil 9, vaccinul ce protejează împotriva a 9 tulpini de HPV, considerate a fi cele mai periculoase. Vaccinul oferă o protecţie 100 la sută pentru tulpinile pe care le conţine”, a precizat medicul specialist în Obstetrică-Ginecologie, Ramona Maria Neamu.
Şi Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului arată că dacă guvernele nu investesc masiv în prevenţie, se estimează că până în 2040, HPV-ul poate provoca 460.000 de decese pe an, la nivel mondial. La începutul lunii iunie, ministrul Sănătăţii a anunţat că a fost finalizată licitaţia pentru achiziţionarea vaccinului anti-HPV.