Cuvinte de duminică:„Gagarin” şi „Gheara fascistă”

Porecle ca la ţară n-auzi nicăieri. Fie că-ţi convine sau nu, acolo eşti al cuiva. Şi aşa te ştie toată lumea: al lui cutare sau a lui cutărică.

În unele locuri, oamenii se cunosc între ei doar după porecle. Sunt unii care n-au trăit în viaţa lor în altă parte, dar dacă-i întrebi unde locuieşte cutare ridică din umeri.

Când îi dai mai multe detalii, omul te lămureşte numaidecât: "Aaa... îl cauţi pe alde «Părosu'»". Sunt porecle şi porecle. Unele se leagă de aspectul oamenilor, altele de îndeletnicirile lor, de firea sau de isprăvile lor. Unele sunt obscene, altele sunt atât de ingenioase încât te întrebi cine naiba a născocit aşa ceva.

Undeva în Balta Ialomiţei am descoperit o mulţime de porecle de inspiraţie gastronomică, precum "Şorici", „Copan", „Gât de oaie" sau "Doişpe ouă". Şi tot acolo am auzit de "Chiuici", „Scufiţa roşie", "Gagarin", "Algocalmin", "Necuratu'", "Curentatu'", "Congelatu'", "Afumatu'", "Limbricu'" şi "Mucegai".

Despre "ministrul ploilor" am auzit că a fost poreclit aşa fiindcă se ocupa cu întreţinerea sistemelor de irigaţii. Mai există unul căruia i se spune "Găinaţ pe grindă" şi "Apă-n cap", dar n-am aflat poveştile lor.

În alt sat din Bărăgan trăiesc neamul lui "Papă tot", "Puricosu'", "Cinci ouă" şi "Radu din Gunoaie". Şi, colac peste pupăză, unuia i se spune "Gheara fascistă", fiindcă are degetele strâmbe.

Atâta imaginaţie nu găseşti decât la ţară, acolo unde poreclele se nasc pe marginea şanţului sau în cârciumă, la un păhărel de rachiu, şi se ţin scai de oameni. În fiecare sat există ciudăţenii şi poveşti. Şi dacă ajungi să le cunoşti, îţi doreşti să afli mai mult.