Cumpărăm doar 3 milioane de doze de vaccin bivalent

0
Publicat:

Vaccinul adaptat la noile variante ale virusului SARS-CoV-2 urmează să ajungă în România până la finalul lunii noiembrie, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a precizat că în țara noastră vor ajunge doar 3 milioane de doze, cu 8 milioane mai puțin decât cantitatea contractată inițial.

Vaccinarea cu booster bivalent asigură o protecție mult mai bună Foto ilustrativă: Pixabay
Vaccinarea cu booster bivalent asigură o protecție mult mai bună Foto ilustrativă: Pixabay

Asta pentru că Ministerul Sănătății a renegociat numărul de doze, acesta fiind și motivul pentru care vaccinul va ajunge la noi mai târziu decât în alte țări. „Ajunge târziu în România pentru că eu am o responsabilitate faţă de banii publici. A fost un proces lung de negociere pentru reducerea cantităţii. În acest an trebuia să cumpărăm peste 19 milioane de doze de vaccin Pfizer. Suntem foarte aproape să semnăm o comandă de 3 milioane de doze care vor ajunge în scurt timp, adică în această lună în România”, a declarat Rafila. Reamintim că vaccinul adaptat la Omicron este disponibil în unele țări europene încă din luna septembrie.

Ministrul Sănătății mai spune că se va imuniza cu cea de-a patra doză de vaccin, atunci când aceasta va fi disponibilă în România. Și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat recent că se va vaccina şi pentru gripa sezonieră, dar îşi va face şi cea de-a patra doză de vaccin împotriva COVID-19.

Vaccinul bivalent, puternic ca un booster din generația veche

Accesul la boosterul actualizat este esențial, mai ales pentru persoanele trecute de 50 de ani și/sau cu sistemul imun compromis/deficitar, atrag atenția experții. De ce? „Boosterul bivalent conține și vaccinul original. Imunitatea se maturizează și se diversifică timp de până la 6 luni după vaccinare/infectare. Boosterul crește imunitatea și față de noile versiuni indiferent de forma în care este administrat. Mesajul aici este că boosterul este foarte important dacă a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul vaccin sau ultima infectare, indiferent de varianta de vaccin folosită”, explică cercetătorul Octavian Jurma. Mai ales că vaccinarea cu booster bivalent asigură o protecție mult mai bună față de varianta BQ.1.1 decât un singur booster cu vaccin original și semnificativ mai bună decât vaccinarea cu două doze de booster original. „Protecția oferită de boosterul bivalent BA5 la 14-42 de zile este deja semnificativ mai mare decât cea obținută cu două doze de booster original după 70-100 de zile. Vaccinul induce un răspuns policlonal (o varietate de receptori și anticorpi) din partea celulelor, iar nivelul calității și diversității crește timp de 6-8 luni de la vaccinare”, arată specialistul.

Practic, utilizarea lui rapidă și pe scară largă în țările din vestul Europei au permis acestora să depășească cu bine situația critică din spitale. „Fără îndoială, și anul acesta în fața BQ.1.1, la fel ca anul trecut în fața Delta, vaccinul este cel mai important cadou de sărbători pe care îl pot face guvernanții familiilor pe care au obligația constituțională să le protejeze”, potrivit medicului Jurma.

Noua formulă bivalentă conține atât varianta originală a virusului SARS-CoV-2, cât și varianta împotriva Omicron-BA5.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite