Cum poți găsi un loc de muncă în 2025, fără să apelezi la firme de recrutare. Sfaturi de la specialiști

0
Publicat:

Găsirea jobului ideal poate fi mai dificilă în acest an, în contextul unei piețe în continuă schimbare și mai competitive ca oricând, cei care sunt în căutarea unui loc de muncă recomandându-li-se să nu se limiteze la o singură metodă de aplicare.

Lupa pusă pe cuvântul Job dintr-un ziar
Piața muncii este în continuă schimbare. Foto arhivă

Dincolo de platformele clasice de recrutare, este recomandat ca românii să caute oportunități de angajare prin LinkedIn, grupuri specializate de Facebook, rețeaua personală de contacte, site-urile companiilor, agenții de recrutare, târguri de joburi și evenimente de networking. Și participarea la stagii, voluntariat și proiecte freelance poate deschide uși valoroase către angajare.

Potrivit specialiștilor în recrutare, candidații ar trebui să aibă un CV actualizat, adaptat fiecărui job aplicat, un profil de LinkedIn complet și activ, dar și o atitudine proactivă. De asemenea, este esențială se informeze temeinic despre companie înainte de interviu și să adreseze întrebări relevante în timpul interviului.

Care sunt cele mai eficiente metode pentru găsirea jobului dorit

În procesul de căutare a jobului dorit, cele mai eficiente metode sunt networking-ul personal, utilizarea inteligentă a LinkedIn-ului, aplicarea directă pe site-urile companiilor și recomandările din interiorul organizațiilor, potrivit specialistului în recrutare. Rețelele de contacte trebuie folosite strategic, iar perseverența este cheia în procesul de căutare.

„Aceste canale oferă un avantaj semnificativ față de aplicările standard din platformele de joburi, întrucât asigură vizibilitate directă în fața angajatorilor. Rețeaua personală este, de asemenea, un canal extrem de valoros. Este recomandat ca fiecare candidat să anunțe cunoscuții că este în căutarea unui job, să participe la evenimente profesionale și să păstreze legătura cu foști colegi. Uneori, o simplă recomandare poate aduce o oportunitate care nu a fost publicată niciodată oficial.

În ultima perioadă, se observă o deschidere tot mai mare către metode atipice, precum aplicările video, scrisorile de intenție creative sau abordarea directă a recrutorilor pe LinkedIn. Totuși, marea majoritate a românilor încă preferă metodele clasice – utilizarea unui CV și a platformelor de recrutare, deși nu întotdeauna acestea sunt cele mai eficiente”, a declarat pentru „Adevărul” Irina Pințoi, Managing Partner Talentor.

Pot fi contactați angajatorii chiar dacă nu au anunțuri publicate?

Specialistul recomandă ca persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să contacteze direct angajatorii, chiar dacă nu au anunțuri publicate, fiind o practică tot mai apreciată de angajatori. În acest caz, candidații pot trimite un e-mail politicos către departamentul de resurse umane, însoțit de CV și o scurtă scrisoare de intenție personalizată. De asemenea, abordările pe LinkedIn, cu un mesaj clar și profesionist, îi ajută să obțină mai repede jobul visat. Contează tonul și motivația, nu cererea de angajare, ci interesul pentru companie.

Totuși, este mai puțin recomandat ca persoanele în căutare de job să meargă direct la sediul firmelor pentru a lăsat CV. „Această metodă este considerată învechită în multe domenii, dar poate funcționa în industrii unde contactul direct contează – retail, construcții, HoReCa. În mediul corporatist, este preferată abordarea online. Totuși, dacă o firmă are un punct de lucru deschis publicului, o vizită politicoasă poate impresiona, dar trebuie însoțită de tact și profesionalism”, explică Irina Pințoi.

Cum aleg angajatorii candidatul potrivit și cui îi e mai greu să se angajeze

Angajatorii caută combinația potrivită între competențe tehnice, soft skills și potrivirea culturală cu echipa. În alegerea candidatului potrivit, contează foarte mult adaptabilitatea, motivația reală pentru rolul respectiv și capacitatea de a învăța, explică expertul în recrutare. De asemenea, experiența anterioară relevantă și implicarea în proiecte extra sunt factori decisivi.

Candidații aflați în reconversie profesională, cei fără experiență sau cei peste 50 de ani întâmpină adesea cele mai mari provocări. În aceste cazuri, sunt recomandate o strategie axată pe cursuri de formare, voluntariat, internship-uri și networking intens. De asemenea, flexibilitatea și perseverența pot face diferența.

Piața muncii este într-o ușoară rebalansare. În unele sectoare, precum IT-ul sau financiarul, candidații sunt în continuare favorizați. În altele, angajatorii au o poziție mai puternică din cauza numărului mare de aplicanți. Se observă o revenire a cererii pentru joburi stabile și locale, dar interesul pentru munca remote rămâne ridicat”, a adăugat expertul pentru „Adevărul”.

În acest context, unii români se pot gândi să amâne schimbarea de job sau de domeniu. Totuși, această schimbare poate fi făcută, însă cu un plan clar. Specialistul recomandă evaluarea pieței, dobândirea de competențe noi și asigurarea unei tranziții cât mai line. 2025 este un an în care inovația și adaptabilitatea sunt cheia succesului – așadar, pentru cei pregătiți, schimbarea poate fi chiar oportună.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite