Costurile albirii muncii la negru

Dupa aproape trei ani de guvernare, premierul Nastase pare, in sfarsit, sa vada munca la negru in fata ochilor. El i-a cerut sefului Autoritatii Nationale pentru Control o evaluare cat mai exacta a

Dupa aproape trei ani de guvernare, premierul Nastase pare, in sfarsit, sa vada munca la negru in fata ochilor. El i-a cerut sefului Autoritatii Nationale pentru Control o evaluare cat mai exacta a amplorii fenomenului, urmata de masuri de combatere. Desi ar fi minunat sa se intample asa, Ionel Blanculescu nu va putea executa insa ordinul sefului sau, nu-i va putea lua la numarat pe cei care muncesc fara forme legale si nu-i va putea "combate", pentru ca asta ar insemna sa spulbere orice sanse ale PSD la alegerile care se apropie. Prin urmare, dispozitia primului-ministru suna teribil a artificiu electoral. Dl. Blanculescu poate face, cel mult, o evaluare "la negru". Aprecierea numarului muncitorilor "negri" din Romania se poate realiza prin simpla deductie: avem o populatie activa - compusa din persoane apte de munca - de aproape 10 milioane. Patru milioane si jumatate lucreaza in legalitate, avand contracte si, respectiv, carti de munca inregistrate. Cam doua milioane sunt agricultori. 650.000 someaza - conform statisticilor oficiale -, si alte cateva sute de mii de romani muncesc in strainatate. Mai putem adauga intreprinzatorii si liber-profesionistii - alte cateva sute de mii. Raman 1,5-2 milioane de "activi" care, aparent, nu au nici o ocupatie. Nu avem pretentia ca toti acestia muncesc la negru: unii se multumesc cu cersitul, apeland fie la mila trecatorilor, fie la ajutoare guvernamentale, constituite tot din taxele percepute "trecatorilor", iar altii pur si simplu traiesc din furat. Pe de alta parte, frontul muncii la negru este ingrosat substantial de tineri sub 18 ani si de pensionari, care nu au alta solutie de supravietuire decat angajarea fara acte, pe bani putini (sub salariul minim pe economie). Una peste alta, ajungem la o cifra de peste 2 milioane de "negri". Identificarea acestora - cu nume, prenume etc. - este insa o cu totul alta poveste, care nu poate fi scrisa de "penita" d-lui Blanculescu. Gasirea "faptasilor" ar fi, in sine, o operatiune sortita esecului, chiar daca s-ar mobiliza, timp de mai multe luni de zile, intreaga armata de slujbasi de stat cu atributii de control, care sa se alature inspectorilor de munca. Sa presupunem insa ca ne inselam, ca dl. Nastase chiar isi doreste o evaluare exacta si ca dl. Blanculescu are capacitatea de a i-o oferi. In acest caz, Guvernul ar trebui sa comande, intr-o prima faza, construirea de puscarii incapatoare. Asta, pentru a putea gazdui miile de patroni ce comit fapte sanctionate de Codul Muncii cu ani grei de inchisoare si care, odata prinsi in flagrant, ar trebui aruncati dupa gratii. Pe urma, toti romanii ar trebui sa primeasca instructiuni precise privind pasii de parcurs in vederea emigrarii, intrucat falimentul economiei romanesti ar fi inevitabil. Manifestand o prudenta excesiva, afirmam ca cel putin o treime dintre firmele romanesti angajeaza (si) fara forme. Identificarea acestora ar duce fie la desfiintarea lor - radiere din Registrul Comertului, conform prevederilor legale -, fie la falimentul imediat sau de perspectiva nu prea indepartata, cauzat de incapacitatea de plata a amenzilor si de sustinere a unor salarii reale. Disparitia brusca a firmelor care practica munca la negru e un deziderat extraordinar, dar ar lovi in mai multe directii. Milioanele de angajati fara forme legale ar ramane fara surse de venit sau cu venituri insuficiente si ar deveni, astfel, o povara de nesuportat pentru bugetul destinat protectiei sociale. Ar disparea o sursa importanta de finantare a bugetului de stat, respectiv sumele pe care statul le colecteaza in prezent de la firmele ce angajeaza fara contract de munca (TVA si alte taxe decat cele provenite din impozitul pe salarii si contributiile sociale). Sistemul bancar ar avea si el de suferit, precum si toate firmele ce lucreaza in deplina legalitate si care au relatii comerciale cu cele "negre". Asadar, evaluarea precisa si decapitarea, dintr-o lovitura, a muncii la negru, tin de domeniul science-fiction. Aceasta nu inseamna ca eradicarea sau cel putin minimalizarea fenomenului nu trebuie sa fie un obiectiv prioritar pentru orice guvern. Sunt sume imense care se pierd de la buget din cauza rularii lor pe circuitele ilicite presupuse de plata angajatilor la negru. Pagubele pe care le sufera economia reala din cauza celei negre, paralele, atarna ca o minge de fier legata de picioarele unui om azvarlit in apa adanca. Or, actiunile celor care au avut puterea executiva din '90 incoace par izvorate din dorinta de a lega mai strans greutatea de picioarele economiei. In loc sa gaseasca mijloace eficiente de combatere a evaziunii fiscale, de crestere a numarului contribuabililor, au fost majorate continuu taxele si impozitele, obtinandu-se la buget aceeasi suma, de la un numar tot mai mic de bun-platnici - restul falimentand sau trecand in ilegalitate. In loc sa se reglementeze si supervizeze mai strict domeniul conventiilor civile, s-a preferat desfiintarea lor ca forme de angajare, fara a se compensa macar aceasta masura cu alta, realista, de stimulare a transformarii lor in contracte de munca. Urmarea este ca majoritatea covarsitoare (peste 1 milion) a celor incadrati pe conventii civile pana la 1 martie 2003 nu mai lucreaza acum sau - cel mai probabil - lucreaza fara forme legale. Iar evaluarea blanculesciana n-are deloc darul sa-i entuziasmeze - patronii nu se vor grabi sa le inregistreze contractele de munca si sa le mareasca salariile. Eventual, vor face noi reduceri de personal sau vor micsora lefurile, pe motiv de crestere a spagii cerute de inspectorii de munca.