Copiii loviti de ape au venit la scoala cu flori de plastic

S-au revazut dupa o vara grea. Se tin de mana in curtea scolii, alearga, se asaza pe iarba si povestesc precum oamenii mari... Unii bucurosi, altii putin ingandurati. Parintii suspina si le aranjeaza

S-au revazut dupa o vara grea. Se tin de mana in curtea scolii, alearga, se asaza pe iarba si povestesc precum oamenii mari... Unii bucurosi, altii putin ingandurati. Parintii suspina si le aranjeaza micutilor gulerasele si funditele. In haine de capatat, aproape 200 de elevi au participat, ieri, la scoala din Umbraresti, judetul Galati, la cea dintai zi de scoala. E scoala care-i gazduieste si pe copiii din Torcesti, unde apele au ras tot ce-au prins in cale. Unii copii de-abia s-au intors de la rude, acolo unde i-au "adapostit" parintii. Au flori de plastic in brate pentru doamna invatatoare. In gradina n-a mai ramas nici o frunza. "Ionica, si tu esti p-antaia, mai? Ii zicem la doamna sa ne treaca in aceeasi banca? Ti-or dat abecedar, mai?", striga cat poate Sandel. Are sase ani si jumatate si... patru dinti lipsa. Vorbeste sasait si alearga de colo-colo, cu ghiozdanul in spate... ca o buburuza.
"S-a suit copilu-n pom sus, sus, sus/ Si pe-o creanga mi s-a pus sus, sus, sus", canta Mihaela. "Ne-ntelegem bine... Ea e mai rea si-o mai bat din cand in cand", spune Gabriela. "Ba tu esti reaua", raspunde Mihaela. Gabi o prinde pe sora ei geamana de ghiozdan si-o smotoceste putin ca sa-si revina. Fetitele gemene sunt vedetele scolii din Umbraresti. Sunt in clasa a treia, stiu cantece in engleza si franceza si-o multime de poezii. Uniformele le au mai mari. Le-a cumparat mama, asa, ca sa le-ajunga pana-ntra cincea. Zambesc intruna, se impung una pe cealalta, se ciondanesc. "Au foarte multa energie, nici la culcare n-au stare. Mihaela vrea sa se faca gimnasta, Gabriela - politista", spune mandra mama. "Eu nu am flori pentru doamna, spune Petrica, din clasa a patra. N-a avut mama bani sa-mi ia, dar ii dau o ciocolata". El a venit cu bicicleta aproape 4 kilometri din satul Torcesti. Stie sa numere pana la 200. De scris, nu, pentru ca nu a avut caiet si creion. Scoala mirosea numai a busuioc. Preotul a avut grija sa sfinteasca fiecare sala. Pe fiecare banca, manualele ii asteptau pe micii curiosi. Pe cateva scaune, scolarii si-au trecut numele - "Lenuta, Cristina, Catalin", ca sa stie unde sa se intoarca. Clase simple de tara, cu Eminescu si Creanga pe perete, cu sobe mari de teracota. Cu fruntile-n sus, scolarii s-au adunat in jurul invatatoarelor. Atenti la fiecare miscare. "O sa predau simultan la clasa intai si la clasa a doua, pentru ca nu avem spatiu. Asta, pana-n decembrie, cand e gata scoala noastra de la Torcesti. Ii iubesc pe acesti copii. Ii vad mai mari, altii mai maturi. Sa-i ajute Dumnezeu sa treaca peste momentele grele", spune invatatoarea Netuta. La un semn al doamnei, cu totii au zbughit-o spre clase, sa-si vada manualele. In urma a ramas Nicusor. Azvarlea ghiozdanul mare spre cainele Bobita. "Has acasa, mai prostule. Has acasa, c-oi veni si eu, numa' sa se termine cu scoala..."