Consilier acuzat de producerea inundatiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un consilier judetean este acuzat de locuitorii comunei doljene Mihaita ca ar fi astupat canalele de desecare a apei, favorizand astfel inundarea suprafetelor agricole, pentru a scadea pretul

Un consilier judetean este acuzat de locuitorii comunei doljene Mihaita ca ar fi astupat canalele de desecare a apei, favorizand astfel inundarea suprafetelor agricole, pentru a scadea pretul terenurilor si a le putea cumpara, a declarat prefectul de Dolj, Nicolae Giugea. "Am trecut sa vad care este situatia prin vestul judetului, pentru ca in aceasta parte s-au inregistrat cantitati mai mari de apa in urma ploilor din ultimele 48 de ore. Am ajuns si la Mihaita, iar oamenii mi s-au plans ca domnul consilier Petre Petrescu, care a cumparat teren in zona, a astupat canalele de desecare. Motivul e simplu. Perceptia ca terenurile sunt inundabile le scade pretul, ca apoi sa le cumpere tot el", a declarat, duminica, Nicolae Giugea. Acesta a precizat ca, desi acuzatiile locuitorilor nu sunt decat simple speculatii, va declansa in scurt timp un control pentru a constata cadrul juridic in care au fost dobandite terenurile.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite