Coalitia de guvernamant din Polonia s-a rupt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul polonez, Leszek Miller, a izgonit Partidul Taranesc din coalitia sa guvernamentala, optand sa conduca un guvern minoritar la numai 100 zile inainte de istoricul referendum pentru intrarea in

Premierul polonez, Leszek Miller, a izgonit Partidul Taranesc din coalitia sa guvernamentala, optand sa conduca un guvern minoritar la numai 100 zile inainte de istoricul referendum pentru intrarea in Uniunea Europeana. Analistii afirma ca destramarea coalitiei dintre Alianta Democratica de Stanga (social-democrat) a lui Miller si Partidul Taranesc (PT), dupa numai 16 luni de coabitare, poate stirbi sprijinul populatiei pentru aderarea la UE si deschide posibilitatea alegerilor anticipate. In timp ce, in medie, 70 la suta din polonezi vor sa intre in UE, in randul populatiei rurale, scepticismul este mult mai ridicat. Ruperea coalitiei de guvernamant a avut loc dupa ce joi, PT a votat contra unui proiect de lege privind introducerea unei taxe auto, alaturandu-se opozitiei, ceea ce a dus la respingerea proiectului. Aceasta taxa facea parte din strategia guvernului de a folosi fondurile UE pentru a ameliora infrastructura drumurilor. Premierul Miller i-a destituit pe cei doi ministri ai PT in guvern, Jaroslaw Kalinowski (agricultura, care este si liderul partidului) si Stanislaw Zelichowski (mediu). Leszek Miller a afirmat ca refuza sa fie "ostaticul cuiva" si ca va conduce coalitia, devenita minoritara, dintre partidul sau si aliatul sau socialist "Uniunea pentru Munca", care dispune impreuna de 212 deputati din cei 460 la Dietei. Liderii principalelor partide din opozitie au exclus o colaborare in vederea guvernarii cu aceasta coalitie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite