Ce spune directorul PAID despre consecinţele unui cutremur ca în 1977
0
Cutremurele se numără, alături de inundaţii şi de alunecări de teren, printre cele trei riscuri catastrofale la care este expusă cel mai mult România.
Zonele urbane ar fi cele mai afectate in cazul unui astfel de dezastru natural, iar majoritatea expertilor in domeniu sustin ca efectele unui eventual seism ar fi devastatoare.
In Romania, exista 8,5 milioane locuinte, potrivit datelor oficiale, iar capacitatea societatilor de asigurare a fost deseori pusa la indoiala de a face fata unui astfel de eveniment. Directorul general al Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID), Nicoleta Radu-Neacsu (foto) a raspuns intrebarilor wall-street.ro despre capacitatea financiara a pietei si consecintele unui cutremur similar cu cel din '77.
Wall-Street.ro: A avut iesirea din recesiune efecte pozitive asupra evolutiei asigurarilor pana la sfarsitul lui 2014? Cand va depasi 100 EUR cheltuiala medie cu asigurarile a unui roman?
Nicoleta Radu-Neacsu: Din pacate, iesirea din recesiune nu a avut un efect de revigorare a pietei de asigurari, iar in ultimul an, subscrierile in asigurari, in general, au urmat un trend descrescator. In ceea ce priveste asigurarile obligatorii de locuinte, acestea au cunoscut o crestere substantiala, dar acest lucru s-a datorat in mod aproape exclusiv modificarii legii asigurarilor obligatorii de locuinte, 260/2008, care prevede ca aceste asigurari pot fi emise de toate societatile care sunt autorizate sa subscrie riscuri de catastrofa, nu datorita faptului ca oamenii ar fi devenit constienti de importanta asigurarilor.
Astfel, prin modificarea legii, toti asiguratorii autorizati sa practice riscuri de catastrofa, practic, sunt abilitati sa emita polite PAID si ca urmare portofoliul lor de polite facultative a fost transferat usor-usor in portofoliul PAID. Am ajuns insa la o limita de la care probabil ca va trebui sa facem alte eforturi pentru a creste. Exista aproximativ 1,6 milioane de polite obligatorii si UNSAR a anuntat 2,1 milioane de polite facultative. Diferenta consta fie in polite facultative fara componenta obligatorie - cetateni care opteaza sa cumpere numai polita facultativa pentru anumite riscuri si evita polita obligatorie- , fie polite multianuale care au fost emise inainte de intrarea in vigoare a legii, care se reinoiesc automat si sunt valabile pentru mai multi ani. Chiar daca asigurarea PAD este obligatorie, fiecare are dreptul sa aleaga daca o incheie sau nu. Este obligatoriu prin lege, dar pana la urma nu-ti pune nimeni pistolul la tampla.
Este greu de estimat cand cheltuiala unui roman pentru asigurarile de property va creste, sunt multi factori care influenteaza acest comportament. Vorbim, pe de o parte, de nivelul de educatie in ceea ce priveste beneficiile si necesitatea unei asigurari, iar pe de alta de cresterea nivelului veniturilor.