Când şeful Poliţiei de Siguranţă face un chilipir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania din Est cerea o încordare supraomenească nu numai pe front.

Noiembrie 1941. Ţara e angajată din plin în Războiul împotriva Uniunii Sovietice. Cu patru luni şi ceva în urmă, mai precis, la 26 iulie 1941, Armata Română eliberase teritoriile răpite prin Diktatul de la Moscova: Basarabia şi Bucovina de Nord. Acum, după luarea Odessei, ea se bate cu duşmanul pe undeva, pe la Cotul Donului.

Campania din Est, numită de mareşalul Antonescu şi Războiul Sfânt împotriva bolşevismului, cere o încordare supraomenească nu numai pe front, dar şi în spatele frontului, mai ales în România. Asta înseamnă un efort uriaş nu numai în plan economic, dar şi în planul ordinii interne. Această ordine, vitală pentru susţinerea soldaţilor care luptau pe Front, e ameninţată de acte de sabotaj şi spionaj, de acţiunile paraşutiştilor sovietici, de terorişti.

De contracararea acestor acte răspunde Direcţia Poliţiei de Siguranţă din Inspectoratul General al Jandarmeriei. Şeful acestei Direcţii e generalul Constantin Tobescu. Adjunct al şefului Jandarmeriei, Constantin Tobescu are 48 de ani. Colonel la începutul Războiului din Est,  e avansat rapid la gradul de general. Se înţelege că, într-o asemenea funcţie, generalul Constantin Tobescu nu poate fi presupus decât aflat la post 24 din 24 de ore, fără să-şi îngăduie nici cel mai mic răgaz. Subordonaţii săi stau la pândă zi şi noapte, îi urmăresc pe suspecţi până-n pânzele albe, dejoacă atentate criminale, investighează planuri diabolice de sabotaj, într-un cuvânt, asigură ca niciun grăunte diversionist să nu perturbe maşinăria de război a ţării. Dacă pleacă din Bucureşti, Constantin Tobescu o face pentru a verifica activitatea subordonaţilor sau pentru a rezolva cazuri mai complicate. În noiembrie 1941, generalul îşi face apariţia la Cernăuţi. Pentru ca ditamai şeful Poliţiei de Siguranţă a României să plece din Bucureşti pentru a ajunge în celălalt capăt al ţării trebuie să fi fost absolută nevoie de el pe linie de serviciu. Avea semnale că bolşevicii pregăteau un teribil act de sabotaj? Fusese informat de subordonaţi că în oraşul recucerit din mâinile ruşilor comuniştii creaseră o reţea teroristă? Nici vorbă.

Pe 13 aprilie 1946, în perspectiva Procesului zis şi al Trădării Naţionale, generalul Constantin Tobescu e anchetat în subsolul Ministerului de Interne, asemenea tuturor celor care alcătuiesc Lotul Antonescu. Vine vorba la un moment dat de evacuarea evreilor din Bucovina şi Basarabia. Anchetatorii vor insista pe acest moment la interogatoriul întregului Lot. Constantin Tobescu declară că el n-a fost amestecat în această operaţie. A aflat de ea întîmplător. În ce context?

C. Tobescu: „Eu am fost la Cernăuţi, într-un interes personal. Cerându-i generalului Vasiliu permisiunea, m-am dus la Cernăuţi să cumpăr pentru o fată a mea, care se mărita, nişte covoare. Auzisem că acolo se găsesc lucruri mai ieftine, din cauza acestor deplasări. Rugasem chiar pe un ofiţer care fusese acolo, să se intereseze. Între timp, s-a produs evenimentul cu deplasarea evreilor. Timp de 2-3 zile, cât s-a produs operaţia, eu eram acolo şi eu am informat pe g-ralul Vasiliu.

GR...: Vă amintiţi ce obiecte aţi cumpărat?

C. Tobescu: Da. O sufragerie, un serviciu de masă, tacâmuri pentru 12 persoane, un serviciu de farfurii de 12 persoane, covoare."


Carevasăzică, şeful Poliţiei de Siguranţă s-a aflat la Cernăuţi în zilele când evreii erau evacuaţi. Nu pentru a superviza operaţiunea, Doamne fereşte!, ci pentru a  cumpăra, printre altele, un serviciu de farfurii de 12 persoane pentru fiică-sa, care se mărita. A făcut asta, pentru că la Cernăuţi era mai ieftin, deoarece evreii, obligaţi să plece din oraş, îşi vindeau bunurile pe preţuri de nimic. Altfel spus, şeful Poliţiei de Siguranţă şi-a lăsat postul din Bucureşti şi s-a deplasat până la Cernăuţi ca să facă un chilipir! Nu ştiu în ce măsură, prin relatarea asta, generalul Constantin Tobescu a scăpat de aducerea în faţa Tribunalului zis şi al Poporului, condamnarea sa survenind mai târziu, în 1951. Sigur e că prin postura sa hazlie, de şef al Poliţiei de Siguranţă care, în plin război, merge la Cernăuţi ca să facă un chilipir, el îşi merită numele de brav român. Sărmanul mareşal! Cu astfel de colaboratori voia el să proiecteze România în marea Istorie a lumii!

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri şi scrie pentru ''Adevărul''.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite