Bush îşi ia rămas bun de la Irak reafirmând că invazia a fost necesară
0Preşedintele american George W. Bush a apreciat astăzi la Bagdad, în timpul unei vizite în Irak, probabil ultima înainte de sfârşitul mandatului, că invazia acestei ţări "nu a fost o sarcină uşoară", dar a fost necesară, relatează AFP.
"Sarcina nu a fost uşoară, dar a fost necesară pentru securitatea americană, speranţa irakienilor şi pacea în lume", a declarat Bush după o întâlnire cu omologul său irakian, Jalal Talabani. "Sunt încântat că am avut şansa să revin în Irak înainte de finalul preşedinţiei mele", a spus Bush, cu cinci săptămâni înainte de încheierea mandatului, relatează NewsIn.
Talabani l-a calificat pe Bush drept un "mare prieten al poporului irakian, care a ajutat la eliberarea ţării".
Preşedintele american a sosit la Bagdad duminică după-amiază, în a patra sa vizită în această ţară de la invazia americană din 2003. Vizita, înconjurată de cel mai mare secret de partea americană, a fost anunţată de Casa Albă la Washington în momentul în care Bush a aterizat în Irak, pe aeroportul internaţional de la Bagdad.
După imnurile naţionale, cei doi preşedinţi au trecut în revistă garda de onoare, mergând pe un covor roşu, înainte de a intra în reşedinţa prezidenţială, aflată în centrul capitalei irakiene.
Preşedintele american urma să semneze simbolic împreună cu premierul Nuri al-Maliki un acord de securitate încheiat de Bagdad şi Washington, după aproape un an de negocieri şi care era deosebit de important pentru Bush. Potrivit acordului, trupele americane se vor retrage din Irak până la sfârşitul anului 2011. "Pactul marchează prietenia noastră şi reprezintă un mijloc de a ajuta irakienii să îşi îndeplinească promisiunile pentru o societate liberă", a spus Bush.
Preşedintele american urma să se întâlnească şi cu preşedintele Kurdistanului irakian, Masud Barzani.
Bush s-a deplasat în Irak pentru a-i saluta pe liderii irakieni, a le mulţumi militarilor americani şi a sărbători un nou acord de securitate strategică, potrivit Casei Albe.























































