Bucureştiul lor

Ioan Mateijurnalist

patrimoniu şi ruine, câini vagabonzi şi cerşetori, magazine cu bijuterii scumpe şi tarabe cu blugi la kilogram, cucoane elegante şi prostituate ieşite din uz, trecut glorios şi prezent decreptit, mai pe scurt, mărire şi decădere în doze rezonabile. Îmi imaginam atunci - amăgit de promisiunile politicienilor, dar şi marcat de un optimism propriu unui om întreg la minte - că peste câţiva ani reportajul acela va deveni desuet, va fi doar istorie, un fragment de istorie despre care nimănui nu-i va face plăcere să-şi mai amintească. M-am înşelat, din păcate, aşteptările mele s-au dovedit a fi identice cu cele pe care le exprimau pionierii anilor '80, atunci când îşi imaginau că în anul 2000 românii vor circula dintr-un loc în altul cu racheta, vor mânca pastile în loc de ciorbă şi friptură, iar la serviciu se vor duce doar roboţii. Bucureştiul arată rău în continuare, oraşul a fost luat în stăpânire de oamenii cu bani care construiesc dezordonat şi fără grija unei minime armonii, iernile încă îi mai iau prin surprindere pe edili, ploile şi gropile din asfalt încă mai sunt duşmanii de neînvins ai bucureştenilor. Dacă în majoritatea oraşelor europene există o zonă de promenadă, un spaţiu în care autocarele varsă zilnic mii de turişti, la noi, un asemenea loc lipseşte cu desăvârşire. Centrul istoric al oraşului a rămas neschimbat, ba încă s-a părăginit şi mai tare, multe clădiri de patrimoniu sunt de nerecuperat. Lipscanii şi străzile adiacente au fost, în toate legislaturile, subiect de dispută electorală. Imaginaţia candidaţilor şi, mai apoi, a primarilor a născocit atâtea variante de restaurare încât, dacă toate fanteziile lor ar fi prins viaţă, ar fi trebuit să avem astăzi un centru de mărimea Parisului. Nu s-a întâmplat aproape nimic din ceea ce s-a promis, zona respectivă arată astăzi ca un bolnav abandonat de medici, o butaforie în care s-a turnat un film de epocă. Edilii găsesc mereu scuze şi justificări, toţi promit minunăţii urbanistice, însă nu uită să spună că întâmplările frumoase vor începe "de anul viitor". Când au planuri, n-au bani, când găsesc bani, n-au aprobări, când le au pe toate, ba plouă, ba ninge, ba vine vremea concediilor. Starea de provizorat şi improvizaţie poate fi extinsă cu uşurinţă asupra întregului oraş, nu doar pentru zona centrală. Apar centre comerciale moderne, dar nu scade semnificativ numărul străzilor desfundate şi fără canalizare; se înmulţesc maşinile scumpe, însă creşte proporţional şi numărul gropilor din asfalt; sutelor de vile noi li se adaugă automat două sute (de mii!) de câini fără stăpân. Tot acest tablou dezolant face ca Bucureştiul să nu aibă nici farmecul unui oraş oriental, nici rigoarea şi sobrietatea unei capitale apusene. Însă problema cea mai dramatică rămâne aceea că, în şaisprezece ani, bucureştenii n-au reuşit să-şi găsească un primar care să merite acel fotoliu, o persoană care să dorească să se consacre Bucureştiului, să-şi asume această povară ca pe o meserie. Nu ştiu care sunt planurile de viitor ale primarului general şi nici ce calcule politice şi-a făcut, însă cred că bucureştenii n-ar mai trebui să se lase orbiţi de strălucirea marmurei din pardoselile şi faţadele viitoarelor ctitorii.