Blocarea adoptiilor internationale nemultumeste Statele Unite

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romania - amenintata cu impiedicarea aderarii la NATO

Cotidianul american "Financial Times" a publicat in numarul sau de sambata un articol in care, citand un document adresat Comisiei Europene de oficiali americani aflati la Bruxelles, afirma ca moratoriul impus de Romania asupra adoptiilor internationale ar putea afecta negativ aderarea tarii noastre la NATO. Cotidianul ignora faptul ca adoptiile internationale in Romania au fost blocate dupa ce baroana Nicholson, fost raportor al Parlamentului European pentru Romania, a amenintat cu blocarea negocierilor cu Romania, daca se vor mai da copii la export. Masura a fost luata de Guvernul de la Bucuresti, pe de o parte, pentru a se diminua numarul copiilor din orfelinate - cata vreme functionau adoptiile internationale, multe organizatii de adoptie doreau sa aiba pline casele de copii - si, pe de alta parte, pentru a incerca sa diminueze coruptia din sistem. Adoptia unui copil ajunsese sa coste "la negru" pana la 50 de mii de dolari. Materialul din "Financial Times" arata cum, in acest moment, Romania se afla la mijloc, intre interesele europene si cele americane. Redam in continuare pasaje din articolul "Copiii nedoriti ai Romaniei ameninta efortul pentru NATO: SUA avertizeaza ca interzicerea adoptiilor internationale ar putea sa afecteze drumul spre alianta". "Diplomati americani avertizeaza ca legislativul SUA ar putea impiedica efortul de aderare la NATO al Romaniei, daca aceasta mentine interzicerea adoptiilor internationale ale copiilor romani. Romania a introdus un moratoriu asupra adoptiilor internationale in iunie anul trecut, dupa presiuni exercitate de Uniunea Europeana, care a condamnat practica drept trafic de fiinte umane. Masura a provocat proteste din partea politicienilor si diplomatilor americani. Potrivit unui document care a transpirat in presa, vazut de (redactorii) Financial Times, reprezentantii americani de la Bruxelles au avertizat Comisia Europeana, organismul executiv al UE, ca efortul Romaniei de a adera la NATO ar putea fi pus sub semnul intrebarii de membri ai Congresului american, daca Bucurestiul nu va permite reluarea adoptiilor. Nota trimisa de misiunea americana la Bruxelles Comisiei Europene afirma ca exista inca multe familii in SUA care vor sa adopte copii romani. "O reforma completa a situatiei copilului ar putea dura ani. Ar fi gresit ca, in acest timp, copiii desemnati pentru adoptii sa sufere", se afirma in document. Un numar de cazuri se aflau in curs de finalizare in momentul in care adoptiile au fost suspendate, anul trecut. "Continuarea moratoriului ar putea crea probleme in Congresul nostru in momentul dezbaterilor privind candidatura Romaniei la NATO", adauga nota citata. Legatura dintre adoptiile internationale si candidatura la NATO a fost invocata si in timpul intalnirilor dintre reprezentantii guvernului roman si diplomatii americani de la Bucuresti. In particular, diplomatii americani isi apara pozitiile afirmand ca este o realitate faptul ca politicienii americani sunt influentati de cetatenii care vor sa adopte copii - diplomatii afirmand ca discutiile privind adoptiile nu sunt o amenintare. Ziarul american alcatuieste in continuare un scurt istoric al circumstantelor si al efectelor blocarii adoptiilor internationale in Romania, amintind de practica copii contra dolari, denuntata de oficialii europeni de la Bucuresti. FT consemneaza, de asemenea, ca guvernul roman lucreaza in prezent la un program de ocrotire a noilor nascuti si de reunire a familiilor, revenind apoi la situatia cetatenilor americani care doresc sa adopte copii din Romania. Parintii americani care au adoptat copii din strainatate si-au format propriile grupuri de presiune. Cel mai important dintre acestea este Coalitia Congresionala pentru Adoptii, un grup format atat din senatori, cat si din membri ai Camerei Reprezentantilor. Multi dintre membrii acestui grup, cum ar fi senatorul John McCain, sunt ei insisi parinti ai unor copii proveniti din adoptii internationale. Alte organizatii au facut lobby pe langa oficiali din prima linie a administratiei americane. Potrivit agentiei de adoptii internationale Holt International, inaintea intalnirii pe care o va avea in noiembrie cu Adrian Nastase, vicepresedintele american Dick Cheney a fost subiectul unei astfel de actiuni de lobby din partea mai multor grupuri."

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite