Barack Obama va susţine mâine prima conferinţă în calitate de preşedinte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barack Obama va organiza prima sa conferinţă de presă în calitate de preşedinte ales vineri, după ce se va întâlni cu echipa sa de consilieri economici, a anunţat joi un apropiat al acestuia, citat de Reuters.

La reuniunea de la Chicago vor participa consilieri care au lucrat cu Obama în timpul campaniei şi intervine în contextul în care preşedintele ales lucrează la formarea echipei sale de guvernare, după alegerile de marţi.

La numai două zile după ce au obţinut o victorie decisivă, Obama se ocupă de tranziţia de la Casa Albă.

În condiţiile în care pieţele financiare scad semnificativ şi noi veşti proaste sunt aşteptate vineri în sectorul economic, Obama va vrea, probabil, să îşi anunţe rapid echipa economică.

Consilierii nu au precizat dacă vor fi făcute anunţuri importante sau dacă vor fi prezentaţi viitori membri ai administraţiei la conferinţa de presă,

Obama şi soţia sa Michelle vor merge şi la Washington la începutul săptămânii viitoare, pentru a se întâlni cu preşedintele George W. Bush la Casa Albă.

Obama a discutat cu Bush, iar Michelle Obama a vorbit miercuri cu Laura Bush despre rolul Primei Doamne şi i-a cerut ajutorul să se pregătească, au anunţat consilierii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite