Au fost găsite cele două cutii negre ale avionului prăbuşit în Thailanda | adevarul.ro

Au fost găsite cele două cutii negre ale avionului prăbuşit în Thailanda

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cele două cutii negre ale avionului companiei thailandeze One-Two-Go, care s-a prăbuşit duminică pe aeroportul Phuket, provocând moartea a aproximativ 90 de persoane, au fost găsite, însă este

Cele două cutii negre ale avionului companiei thailandeze One-Two-Go, care s-a prăbuşit duminică pe aeroportul Phuket, provocând moartea a aproximativ 90 de persoane, au fost găsite, însă este prea devreme pentru a se determina cauzele accidentului, a declarat azi la Bangkok ministrul transporturilor Theera Haocharoen, citat de AP şi AFP.

''Va fi nevoie de aproximativ două săptămâni pentru a stabili motivele'' acestei tragedii, a indicat demnitarul thailandez, adăugând că ambele cutii vor fi trimise spre examinare în SUA sau în Australia.

''Avionul a fost utilizat timp de 12 ani şi, în mod normal, un asemenea aparat poate efectua curse timp de cel puţin 15 ani'', a precizat Thira Haocharoen.

Preşedintele companiei aeriene Udom Tantiprasongchai, care a confirmat că există câteva zeci de supravieţuitori, a afirmat la rândul său că autorităţile dispun de cele două cutii negre ale aparatului MD-82, care sunt în prezent examinate de anchetatori ai departamentului aviaţiei civile.

Avionul companiei One-Two-Go, care transporta 123 pasageri, în principal turişti străini, şi şapte membri ai echipajului s-a prăbuşit şi a luat foc la aterizarea, în condiţii atmosferice nefavorabile pe aeroportul internaţional Phuket.

Potrivit mass-media indoneziene, pilotul avionului, care a decedat, era ofiţer în rezervă al forţelor armate aeriene din Indonezia.

Top articole

Partenerii noștri