Apuseni, la izvoarele veşniciei

XX-XXI n-au prea lăsat urme. Atât gospodăriile moţilor, cât şi decorurile sălbatice pe care le populează au rămas ancorate în antichitatea dacilor şi romanilor, doar cu câteva accente din

XX-XXI n-au prea lăsat urme. Atât gospodăriile moţilor, cât şi decorurile sălbatice pe care le populează au rămas ancorate în antichitatea dacilor şi romanilor, doar cu câteva accente din veacurile de mai târziu. S-a păstrat intactă, de exemplu, tehnologia prin care casele şi anexele acestora sunt construite fără cuie, numai prin îmbinarea cu precizie matematică a bârnelor de lemn. Iar gropile săpate de daci şi romani în căutarea aurului par atât de recente, încât ai impresia că supuşii lui Burebista, Decebal şi Traian au plecat abia ieri de pe-aici.
După un scurt răgaz prin Cetatea Unirii de la Alba Iulia - răvăşită, acum, de lucrările renovării - atacăm muntele prin Valea Ampoiului, spre Câmpeni, oraş supranumit "Capitala Apusenilor". Din când în când, câte un drum forestier se desprinde de asfalt şi urcă şerpuit spre stâncile din dreapta sau stânga. Unele duc la vreo peşteră, altele la vreo carieră de piatră ori exploatare de cherestea, împletindu-se cu albii de râuri ce curg fascinant de repede. Pe fiecare dintre ele se găsesc pensiuni amenajate surprinzător, cunoscute deopotrivă de turiştii români şi străini. La una dintre ele - numită Mama Luţa, pentru ca mesajul ospitalităţii să fie limpede - am descoperit gătitul pe lespedea de piatră. Recomandare specială: plăcinta cu brânză, un produs nelipsit din gospodăriile Apusenilor.
După Câmpeni mai urcăm puţin şi abia găsim camere libere în puzderia de pensiuni din Gârda, Scărişoara sau Albac. Dimineaţa părăsim şoseaua şi ne îndreptăm spre un obiectiv care pentru niciun motiv nu trebuie ratat: peştera-gheţar de la Scărişoara. După vreo zece kilometri trebuie să părăsim şi maşina, pornind într-o ascensiune de aproximativ o oră, pe poteca marcată, spre gheţarul care nu se topeşte niciodată.
Drumul nostru de întoarcere trece tot prin Câmpeni şi se continuă, de data aceasta, pe Valea Arieşului. Seamănă mult cu Valea Ampoiului, doar că şoseaua e însoţită de o veche cale ferată cu ecartament îngust, pe care trecea odinioară Mocăniţa. La Bistra găsim un muzeu al uneltelor tradiţionale, unde aflăm una dintre legendele aurului de la Ioan Gligor, care ne cântă şi din tulnic. Mai jos, la Sălciua, părăsim din nou şoseaua pentru Huda lui Păpară. Un loc în care apa se ascunde printre pietrele muntelui pentru a reveni la suprafaţă, doi kilometri mai jos, dintr-o peşteră cum rar se mai întâlneşte în Europa. În fine, în drumul spre Bucureşti, la Aiud, dăm - din pură întâmplare - peste un artist care a imortalizat pe pânză cele mai interesante peisaje pe care tocmai le-am admirat în periplul nostru. O coincidenţă care arată că turistul, după ce a străbătut un traseu ca acesta, e tentat să picteze toate frumuseţile pe care le-a văzut în Apuseni. Merită osteneala, haideţi la munte!

Meteo
Veri răcoroase şi umede
În judeţul Alba, clima are un caracter continental-moderat şi variază în funcţie de formele de relief. Ea este mai blândă în culoarul văii Mureşului şi Podişul Târnavelor, unde temperatura medie anuală ajunge în jurul valorii de 9,5 grade Celsius, şi mai aspră în regiunile montane înalte, unde temperatura medie anuală oscilează în jurul valorii de 2 grade Celsius. Iernile sunt lungi şi aspre, iar verile răcoroase şi umede. Temperatura maximă absolută, 42,5 grade Celsius, s-a înregistrat la Alba Iulia în anul 1952, iar minima absolută la Blaj, când s-au atins -32 de grade Celsius. Cantităţile medii anuale de precipitaţii variază între 550 milimetri în zonele joase şi 1.200 - 1.400 milimetri pe crestele munţilor Sureanu.

Atenţie la drumuri!
Soselele asfaltate care leagă Alba Iulia de localităţile din Bihor (Nucet, ştei etc.), respectiv oraşul Câmpeni de municipiul Turda sunt bine întreţinute şi asfaltul îndeamnă şoferii la acceleraţie. În afară de zonele înalte, unde curbele sunt mai strânse, se poate rula şi cu peste 80 de kilometri pe oră. Iar drumurile forestiere - care predomină în Apuseni - se menţin relativ plate, pentru că munţii sunt stâncoşi şi pietrele nu s-au dislocat atât de abrupt ca în alte tronsoane din această categorie. E bine totuşi ca maşina să aibă garda la sol înaltă de cel puţin 15-20 de centimetri, pentru că se mai pot întâlni şi denivelări ceva mai adânci.