Anvelopele All Seasons sunt sau nu acceptate? Registrul Auto Român (RAR) face precizări
0În contextul apropierii sezonului rece, Registrul Auto Român (RAR) prezintă modul de inscripționare a anvelopelor de iarnă conforme, așa cum prevede legislația de circulație în vigoare.
Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006.
Ce trebuie să scrie pe anvelope
„Asigurăm conducătorii auto că, indiferent de denumirea lor comercială, anvelopele care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. <mud> și <snow>), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment”, se arată într-un comunicat al RAR.
„Nu există o dată limită pentru montarea acestor cauciucuri”
Prin urmare, dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de data calendaristică la care se face deplasarea, anvelope marcate cu literele M și S, nu riscă să fie sancționați contravențional.
„Chiar dacă vremea încă este însorită în cea mai mare parte a țării, au început să circule deja informații menite să panicheze posesorii de autovehicule, așadar precizăm clar că nu există o dată limită pentru montarea acestor cauciucuri și că toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. <mud> și <snow>), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră”, arată RAR.
Registrul Auto Român precizează că denumirea “all seasons” este una comercială, folosită de producătorii de anvelope, dar care nu are un corespondent în legislația națională a României.
Indiferent care este denumirea comercială a unui pneu, dacă acesta este inscripționat cu literele M şi S (însemnând mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, el îndeplinește cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia rutieră națională.
Amnezi pentru anvelopele uzate
„Vă recomandăm ca, înainte de a monta anvelopele, să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului (vezi foto). Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme accentuate de uzură. Sancțiunea pentru lipsa anvelopelor adecvate, în condițiile specificate în lege, este o amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (între 9 și 20 de puncte-amendă), adică între 1.305 și 2.900 de lei, dar se poate reține și certificat de înmatriculare al vehiculului”, mai precizează Registrul Auto Român.