Anticoruptia la bariera

Suprema dovada a faptului ca in Romania coruptia a ajuns de nestapanit o constituie infiintarea Parchetului National Anticoruptie (PNA). Nu se putea un mai elocvent semn de recunoastere din partea

Suprema dovada a faptului ca in Romania coruptia a ajuns de nestapanit o constituie infiintarea Parchetului National Anticoruptie (PNA). Nu se putea un mai elocvent semn de recunoastere din partea autoritatilor. Institutia, inspirata de un organism similar din Italia si creata la presiunile occidentale de a stavili fenomenul, nu se va ocupa de maruntisuri, ci urmeaza sa investigheze chiar marea coruptie, legata ombilical de pantecul demnitarilor si al inaltilor functionari publici, adica aceia care doar in rarisime ocazii au ajuns dupa gratii. Ministri, parlamentari, judecatori, primari, consilieri, directori de regii care iau mita, fac trafic de influenta sau comit fraude mai mari de 100.000 de euro ar trebui sa intre cu totii in vizorul Parchetului. Cei 300 de specialisti ai acestuia ar urma sa-si foloseasca pana la ultima picatura bruma de experienta in materie si toate metodele de cercetare, de la audierea martorilor si pana la interceptarea telefoanelor si scotocirea prin conturi, pentru a-i aduce pe corupti in fata instantei. De la 1 septembrie, cand va incepe sa lucreze, Parchetul condus de procurorul Amarie din Dorohoi ar trebui sa devina cel mai temut organ. Nimeni nu va tremura insa in fata PNA. Motivul este simplu: sunt prea multe ziduri in calea dreptatii, cel mai solid fiind chiar constructia Justitiei romanesti. In topul celor mai corupte institutii, stabilit de un recent sondaj IMAS, Justitia ocupa locul al doilea. Acelasi barometru arata ca 64 la suta dintre cetateni nu au incredere in ea. Or, o institutie lipsita de credibilitate nu are cum sa emane autoritate, sa trezeasca teama si respect. Sa ne imaginam ca, prin absurd, Nicolae Mischie, presedintele Consiliului Judetean Gorj si nasul atotputernic al judetului, ar fi anchetat de PNA pentru, de exemplu, modul in care a obtinut si a folosit sume consistente din fonduri Phare. Ce-ar face Mischie? S-ar framanta, n-ar dormi si ar slabi de ingrijorare, cum li se intampla si celor cu constiinta curata, din pricina stresului? Sau i-ar arunca procurorului, ca si politistului care l-a cercetat, dosarele in brate, zicandu-i pe un ton arogant si indiferent: "Ia-le, eu n-am timp sa ti le caut! Ia-ti din ele ce trebuie!"? Pe urma, exact cum a facut-o, ar povesti amuzat incidentul intr-o conferinta de presa, neuitand sa sublinieze: "Stim noi sa ne descurcam!" si sa-l compatimeasca pe reprezentantul legii: "Bietul om! A ramas tablou!". Avand in vedere antecedentele, este greu de presupus ca Mischie ar manifesta mai multa consideratie pentru Justitie, decat pentru Politie. Potentatul local ca si demnitarul nu are cum sa se teama ca va fi tras la raspundere, fiindca, in 12 ani de zile, nu a vazut nici un caz rasunator instrumentat si judecat exemplar. Justitia romana nu are nici martiri, nici eroi, ca cea italiana. Are, in schimb, oameni ai legii ale caror averi le depasesc de zece ori veniturile, magistrati rasplatiti cu "Meritul judiciar" pentru indeplinirea unor comenzi politice, judecatori care fug de judecata si calai care isi mai ucid o data colegii, ordonand expertize psihiatrice postmortem. Cine nu se acomodeaza cu sistemul este expulzat ori devorat lent de acesta. PNA are sarcina esentiala de a lupta chiar cu sistemul care l-a creat. Al doilea zid, la fel de solid ca primul, este cel politic. El a oprit aparitia unor legi si institutii si aplicarea temeinica a celor existente. Legea declararii averilor demnitarilor, a conflictului de interese, a finantarii partidelor n-au intrat in dezbatere, iar aceea a prevenirii si combaterii faptelor de coruptie a aparut abia in 2000. El este totodata zidul imunitatii in calea parlamentarului spre sala de judecata. O imunitate atat de larga, incat acopera si opinia politica, si omorul din culpa. Singurul parlamentar caruia i-a fost ridicata, la a doua incercare, imunitatea, fiind trimis in judecata pentru frauda este fostul deputat Gabriel Bivolaru. Pedeseristii de atunci au facut zid viu in jurul lui, taranistii, adunandu-se si ei, acum un an, in jurul lui Radu Sarbu. Sansele, ca in urmatorii doi ani, vreun demnitar - chiar dintre aceia care folosesc banii publici in scopuri private - sa ajunga in fata instantei sunt foarte mici. Zidurile si barierele ii lungesc atat de mult calatoria, incat, pana la urma, Justitia uita de el. In Parlament, chiar si dezbaterile despre PNA au degenerat intr-o apriga lupta pentru subordonarea politica a acestuia, soldata cu un compromis. Cand ar fi trebuit sa fie, ca si seful ei - cercetat candva pentru ucidere din culpa si ulterior absolvit - o institutie deasupra oricaror banuieli. Guvernantii nu si-au dorit un instrument nou si taios, ci au imprumutat o noua forma fara fond, pe care sa o expuna in vitrina, la Praga. Anticoruptie sa fie, dar cu spatele la zid.