America se alatura ONU, UE si Rusiei, somand Israelul sa se retraga imediat din orasele palestiniene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indeplinind instructiunile Casei Albe, hotarata, in fine, sa-si puna in joc intreaga influenta pentru incetarea tragediei lipsite de sens din Orientul Mijlociu, secretarul Departamentului de Stat,

Indeplinind instructiunile Casei Albe, hotarata, in fine, sa-si puna in joc intreaga influenta pentru incetarea tragediei lipsite de sens din Orientul Mijlociu, secretarul Departamentului de Stat, Colin Powell, s-a alaturat, la Madrid, secretarului general al ONU, Kofi Annan, ministrului de Externe spaniol, Josep Pique, a carui tara detine, potrivit principiului rotatiei, presedintia Uniunii Europene, precum si ministrului de Externe al Rusiei, Igor Ivanov, somand intr-o declaratie comuna Israelul sa se retraga "imediat" din orasele palestiniene ocupate si pronuntandu-se pentru "incetarea fara intarziere a ostilitatilor". Este cea mai dura luare de pozitie a intregii comunitati mondiale, fara exceptie, fata de refuzul guvernului Sharon de a se conforma indemnurilor ce i-au fost adresate pana acum din partea tuturor capitalelor lumii si a marilor organizatii internationale. Declaratia cheama, de asemenea, pe Arafat sa faca "maximum de eforturi posibile pentru a stopa atentatele teroriste impotriva israelienilor lipsiti de orice vina si sa-si foloseasca autoritatea pentru a convinge poporul palestinian ca orice actiune terorista trebuie sa inceteze imediat". Raspunzand ziaristilor, Powell a declarat ca SUA sunt gata sa trimita observatori de pace in zona, lucru solicitat in repetate randuri de palestinieni, dar respins de guvernul israelian. Pe de alta parte, el a afirmat ca la reuniunea de la Madrid nu a fost evocata chestiunea unor "eventuale sanctiuni" impotriva Israelului. Fie insa numai simplul fapt ca acum se pomeneste de o asemenea posibilitate are o semnificatie care nu poate scapa nimanui. De altfel, Germania, socotita aliatul european cel mai statornic al Israelului, ca un reflex al caintei pentru ororile Holocaustului, a suspendat, pe tacute, exporturile de arme catre Israel, asa cum releva, ieri, WASHINGTON POST, chiar daca oficialitatile germane refuza sa utilizeze cuvantul "embargo". Cazanul sub presiune e gata sa explodeze Revenind la reuniunea in patru de la Madrid, secretarul de stat a sosit in capitala Spaniei, dupa intalniri prealabile cu un sir de lideri ai tarilor arabe moderate prietene ale Americii, regele Mohamad al Marocului, presedintele Mubarak al Egiptului si printul de coroana Abdullah al Arabiei Saudite, care, cu totii, au avut cuvinte de indignare fata de actiunile militare ale Israelului. "Cazanul sub presiune e gata sa explodeze", s-a exprimat plastic seful diplomatiei americane. Potrivit relatarilor corespondentilor de presa care il insotesc in actualul sau turneu, primirea care i s-a facut in cele trei capitale arabe prietene a fost foarte rece, regele Marocului reprosandu-i, din primul moment, de ce nu s-a dus mai intai in Israel. Iar printul mostenitor saudit a fost si mai categoric, sustinand ca interesele americane in regiune sunt grav afectate, datorita menajamentelor manifestate pana acum de Washington fata de Sharon. "Credibilitatea si prestigiul american se prabusesc rapid", in lumea araba, a spus el. Neindoios, la toate acestea se adauga si posibilitatea unei noi crize a petrolului, similara celor din '73 si '79, pe care NEW YORK TIMES nu o mai considera, in ultimul sau numar, atat de indepartata si care ar putea da peste cap intreaga economie mondiala. Suficiente motive pentru a explica de ce administratia Bush, care a avut initial o pozitie mult mai ezitanta decat administratia Clinton fata de situatia din zona, pare a se fi hotarat, in ceasul al 11-lea, sa puna piciorul in prag.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite