"Am reţeta succesului: să-i fac pe oameni să râdă"

Editura Adevărul Holding a lansat seria de opere complete Vlad Muşatescu. Volumele pot fi găsite până pe 10 noiembrie exclusiv în reţeaua magazinelor Diverta. Colecţia de carte de lux

Editura Adevărul Holding a lansat seria de opere complete Vlad Muşatescu. Volumele pot fi găsite până pe 10 noiembrie exclusiv în reţeaua magazinelor Diverta. Colecţia de carte de lux Adevărul cuprinde acum şi nouă titluri semnate de Vlad Muşatescu, publicate în zece volume, pe lângă operele complete Vintilă Corbul, James Clavell, Theodor Constantin şi Sven Hassel.

Iată care sunt cele mai recente titluri ale lui Vlad Muşatescu, editate de "Adevărul": "Extravagantul Conan Doi" - patru romane grupate în două volume ("De-a puia-gaia", "De-a baba-oarba", "De-a v-aţi ascunselea" şi "De-a bâza"), "Contratimp", "Unchiul Andi detectivul şi nepoţii săi"/"Cei trei veseli năpârstoci" (două titluri), "La sud de lacul Nairobi"/"Expediţia <> " (două titluri), "Aventurile celor patru ostrogoţi"/"Magdalena şi Târţoi" (două titluri) şi seria autobiografică "Aventuri aproximative", care cuprinde mai multe capitole inedite. Cărţile au preţuri între 50 şi 150 lei.

Interviul următor a fost realizat cu puţină vreme înainte de trecerea în nefiinţă a lui Vlad Muşatescu (4 mai 1922 - 4 martie 1999), care a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori umorişti români.

- Dumitru Hurubă: Voiam să vă întreb câteva lucruri autobiografice, dar sună comunist şi demodat, aşa că: spuneţi-mi câte ceva despre curriculum vitae-ul dumneavoastră...

- Vlad Muşatescu: Când aud de "curriculum vitae", mă apucă pandaliile. La fel şi când mi se pomeneşte despre telefonie digitală (care merge mai prost decât cea manevrată manual). Datele mele autobiografice, ca şi cele auto (adică referitoare la maşinile mele, pe care le-am avut), se pot găsi în orice roman al meu. Unde, pretutindeni sunt prezent. Ca personaj, ca autor, ca orice doriţi. Deci, lăsăm lucrurile să rămână aşa cum am stabilit!

- În general, personajele cărţilor dumneavoastră sunt îndrăgite... Aveţi cumva o reţetă după care le construiţi?

- Personajele cărţilor mele au existat, mai există chiar în realitate, fiindu-mi furnizate de viaţă, aici contribuind şi familia personalităţii subsemnatului.

- Trec de la una la alta: puteţi să mi-l desenaţi în câteva cuvinte pe umoristul Vlad Muşatescu?

- Scriitorul şi umoristul la care vă referiţi, întocmai ca şi neamurile, prietenii şi duşmanii săi, nu poate fi "desenat"! Nu intră în nicio dimensiune de hârtie. Chiar stau şi mă întreb de-s zdravăn, de vreme ce şi-acum cuget cum e mai corect spus: "nu poate" sau nu "nu pot" fi desenaţi...

Păi, dacă niciun acord nu-mi mai iese ca lumea, e clar că ceva nu-i în regulă. De-ar fi fost altminteri, aş mai fi ţinut oare să fiu, neapărat, poet suprarealist şi să mă declar romancier umorist?

- Cum se numeşte cartea pe care nu aţi scris-o sau pe care nu aţi publicat-o?

- Scurt şi simplu: "Apocalipsa douăzeci!" Dar care-i visul vieţii mele de autor umoristic...

"Scriitorii sunt amărăşteni, trişti, debusolaţi"

- Ce şanse îi acordaţi literaturii umoristice româneşti în contextul economiei de piaţă?

- Câtă vreme parizerul concurează la preţ cu o carte, nu poate exista nici o economie de piaţă. Ci, cel mult, una de talcioc, obor sau târg de fiare vechi...

- Cum se vede dinspre Găgeni (lângă Ploieşti), unde locuiţi acum, fenomenul literar românesc actual?

- Nu se vede mai defel. Fiindcă nici nu prea există. Cine mai cumpără romane, de vreme ce nici nu are timp să le citească? Darmite să le mai şi cumpere. Iar în privinţa aceasta, din urmă, cu ce?

- Care credeţi că este diferenţa dintre un scriitor umorist şi unul... normal?

- Nicio diferenţă. Decât că sunt amândoi la fel de amărăşteni, trişti şi debusolaţi.

-Cum staţi cu mult-pomenita literatură de sertar?

-Stau! Am fise pentru două volume de "Memorii aproximative", note pentru romănelul umoristic "Tanti Raliţa Daram Istanbul". Însă le las să mai pritocească, pân' ce vor dispărea pitecantropii din lumea editorială...

"Ce nevoie mai am de succes?"

- Personajele - pozitive sau negative - sunt progeniturile scriitorului. Le iubiţi fără discriminare?

- Nu-mi pot iubi toţi copiii! De pildă, în "Contratimp" am un personaj care-mi inspiră mereu, chiar şi astăzi, palme. De fapt, este vorba despre Reptilică, fost director corupt al unei edituri centrale, fost membru supleant în C.C. al P.C.R., actualmente prezent pe mai toate ecranele televiziunilor naţionale şi private. Ca fost dizident?!

Reptilică, individul care mai toată viaţa a trăit într-o privată, unde-a mâncat mereu rahat, mai cere şi acum să i se ofere... "certificat de anticomunist"! Mare-i grădina lui Dumnezeu... Iar individul locuieşte, şi azi, într-o vilă, dintr-un cartier rezidenţial, de lângă un parc mai mare decât Grădina Icoanei.

- Cum au reacţionat părinţii dumneavoastră când au constatat că fiul lor a apucat-o pe calea fără întoarcere a scrisului?

- Diferit şi pe etape. Trecând de la bătaie şi până la rugămintea de a nu mai apela la pseudonime, ocolind numele nostru de familie.

- V-a călăuzit ceva/cineva anume paşii în viaţă?

- Dorinţa demenţială de a trăi marea aventură. Cu "T" şi cu "M" mare. Cu "A" parcă nu sună atât de frumos.

- Sunteţi în posesia unei reţete a succesului?

- Reţeta o am. Şi anume, să-i fac pe oameni să râdă. Însă cum nu mai are lumea reţeta de a face bani, stând în şomaj... şi-atunci ce nevoie mai am de succes?

- Cum se manifestă la scriitorul Vlad Muşatescu relaţia realism-ficţiune?

- Pentru mine nu există decât ceea ce am primit. Nu-s dotat cu darul fabulaţiei sau al plăsmuirii! Ce să fac? Mai sunt şi alţi mari scriitori asemeni mie, care au trăit şi-au scris despre ce au văzut, decât sugându-şi subiecte din deget. Vezi, bunăoară, Fiodor Mihailovici Dostoievski, Emile Zola, W.S.Maugham. Deosebirea dintre mine şi dânşii nu-i decât una singură: au câştigat bani grei din truda talentului lor, pe când eu câştig praful de pe tobă.

De-aceea mi-s şi-acum "director de onoare" la publicaţia "Jurnalul de Prahova". Deşi, fie vorba între noi, aş fi preferat să fie invers. Să fie W.S.Maugham director de onoare la "Jurnalul de Londra", iar eu să locuiesc pe Coasta de Azur, să am 92 de ani şi să-mi scriu romanele în continuare. Aşa cum i s-a întâmplat domniei sale. Fără să deie vreo şpagă editorilor, ca să fie tipărit. Mă rog, fiecare cu norocul lui. Unii-s directori, alţii milionari.

Cum să-ţi "mănânci" premiile

- Din ce mediu vă convine să vă alegeţi eroii cărţilor?

- Din orice mediu. Iar în ultima vreme parcă m-ar tenta şi viaţa parlamentară. Care-i mai plină de chestii oculte decât găseşti în Misterele Londrei.

- Aveţi momente când vă simţiti singur, izolat şi părăsit sau ignorat de confraţi şi nu numai?

-Nu mă simt niciodată singur. Totdeauna sunt eu cu mine! Iar de-aş fi eu, fără mine, şi-aşa mi-ar fi prea mult. Iar de suportat mi-s în stare să suport orice. Chiar şi pe mine. Probabil mi se trage de la cele trei demolări succesive. Este posibil ca următoarea, şi cea definitivă, să fie chiar o uşurare... Sunt convins că pricepeţi la ce anume mă refer!

- Aveţi un personaj creat de dumneavoastră la care ţineţi foarte mult şi un altul care vă e antipatic?

-Personajul cel mai simpatic mie, din romanele mele, mi-s tot eu. Sub numele de Al Conan II. Dar la fel de antipatic. În funcţie de fluctuaţiile preţului vieţii.

- Aţi avut o mare împlinire sau o mare decepţie ca scriitor?

- Cum să nu! Mai întâi, ca bucurie, premiul cel mare al Uniunii Scriitorilor, în 1982, în valoare de 10.000 de lei. Impozitat doar cu 30 %. Iar a doua oară, premiul "Mihail Sadoveanu", pentru cel mai mare număr de cititori ai cărţii mele, "Cei trei năpârstoci", constând dintr-o strachină folclorică, fiind fără valoare declarată.

Pentru mine contând însă enorm, reprezentând vasul, ideal, pentru mâncarea mea preferată, dar şi profund naţională: fasolea bătută, cu ulei, şi usturoi, cu ceapă prăjită deasupra, başca boiaua, şi-alături, pe-un blid, cârnaţii de casă, bine prăjiţi, pân'ce devin crocanţi. Şi acest blid, tot folcloric, căpătat tot de la cei mai numeroşi cititori ai cărţii mele "Unchiul Andi detectivu' şi nepoţii săi ostrogoţii".

Câtă vreme parizerul concurează la preţ cu o carte, nu poate exista nicio economie de piaţă. Ci, cel mult, una de talcioc, obor sau târg de fiare vechi....
Vlad Muşatescu,
scriitor

Tabieturile şi viciile unui umorist de calibru greu

- Există tot felul de tabieturi: unii scriu (scriau) stând în picioare, alţii îmbrăcaţi festiv, alţii în pijama etc. Dumneavoastră?

- Cum să n-am tabieturi? Înainte vreme porneam s-o bat pe Erika începând de pe la şase dimineaţa. Precizare: Erika-i maşină de scris, nu amantă! Acum încep de pe la zece dimineaţa. Căci mi-a zis cardiologul s-o las mai moale cu eforturile.

Alt tabiet, cele patru sau cinci cafele pe zi, mari, negre şi tari de să te ridice de pe scaun. Azi, interzise! Tot de cardiolog... Ce, n-are şi dânsul tabieturile sale? Cum ar fi, bunăoară, pretenţia de a-mi interzice cele patruzeci de ţigări pe zi, prietenul meu cel mai bun de-o viaţă întreagă.

Şi, decât să trag în mine două cuie de coşciug cât mi-a îngăduit medicul, m-am enervat şi nu mai fumez decât... amintiri. Şi-am rămas la unicul tabiet pe care mi-l mai pot permite şi anume: scrisul. Însă în condiţii de austeritate, restructurare şi reformă...

- Aveţi o perioadă anume din cele 24 de ore când scrieţi sau o faceţi doar când aveţi inspiraţie?

- Scriu dimineaţa, iar post meridian recitesc şi corectez. Fiindcă-s condamnat să posed o caligrafie atât de nenorocită şi ilizibilă, încât, de vreau să ştiu, neapărat, ce-am notat în vreo fişă, sunt nevoit să apelez la o prietenă farmacistă.

Care-mi traduce însemnările, de multe ori, în grame sau miligrame, de cianură sau stricnină. Aşa că toate cărţile mi le-am scris direct la maşina de scris. La una din cele patru "Erici" pe care le păstrez în birou. Din care, cea mai bătrână este fabricată în 1939!...

- Presupun că l-aţi cunoscut pe Tudor Muşatescu destul bine. Cum era el, omul?

- Bineînţeles că l-am cunoscut. Şi încă bine. Doar îmi era unchi de-al doilea, fiind văr primar cu tata. Ca om era formidabil. Ca scriitor - şi mai şi!...

Moştenitorul numelui Muşatescu

- Cât v-a costat şi cât aţi... beneficiat pentru că vă numiţi Muşatescu?

- Absolut nimic. Tot aşa cum nea Tudorică Muşatescu îsi făcea iluzii că suntem neam de Muşatini, la fel şi-a închipuit lumea că-s urmaşul direct, în materie de dramaturgie al titanicului meu unchi. Ei, bine, teatrul m-a atras totdeauna numai ca spectator, şi nicidecum în calitate de producător. Visul meu, de-o viaţă, era s-ajung un poet de dimensiuni cosmice.

N-a fost să fie! Când am fost tentat să devin prozator de psihologie abisală, lectorii au râs în hohote, ajungând la concluzia că sunt un bun umorist. Sau, mai precis, cum spunea neasemuitul Nicolae Paul Mihail, geniul comic de la Sinaia: "Avem întrânsul pe-al doilea mare umorist al ţării.

Locul întâi rămâne liber pentru a nu se isca probleme!" Ca beneficiu, de pe urma numelui de Muşatescu, este faptul că, de peste un deceniu şi ceva, sunt mereu propus preşedinte al juriului concursului şi festivalului
"Tudor Muşatescu", de la Câmpulung-Muscel.

Adevărul Literar şi Artistic mulţumeşte Arhivei Culturale Române pentru fotografiile cu Vlad Muşatescu puse la dispoziţie