Al-Qaida cere într-o înregistrare "exterminări colective" în Occident
Un site islamist a publicat o înregistrare video prezentată ca aparţinând organizaţiei al-Qaida şi în care se cer acţiuni de "exterminare colectivă" pentru terorizarea Occidentului,
Un site islamist a publicat o înregistrare video prezentată ca aparţinând organizaţiei al-Qaida şi în care se cer acţiuni de "exterminare colectivă" pentru terorizarea Occidentului, relatează AFP.
"Trebuie să ducem terorismul islamic în ţările Occidentului, un terorism care să aibă impactul catastrofelor naturale", potrivit înregistrării video publică pe site-ul de internet ekhlaas. Acelaşi site a anunţat la 12 septembrie difuzarea acestei înregistrări video, a treia înregistrare a organizaţiei al-Qaida cu ocazia comemorării atacurilor de la 11 septembrie din Statele Unite.
"Astfel, vor avea loc acte de exterminare colectivă (în Occident), unde oamenii vor simţi că bunăstarea lor le va aduce moarte (...), stabilindu-se astfel un echilibru de intimidare între ei şi noi", potrivit înregistrării.
Intitulată: "Cuceritorii New York-ului şi Washington-ului, motive şi motivaţii", înregistrarea este semnată "Al-Tanzim" (organizaţia), care pare să fie un nou organism mediatic al reţelei, a cărei nume este în limba arabă "Tanzim al-Qaida".
Înregistrarea video, o compilaţie de imagini, prezintă secvenţe cu turnurile gemene din New York în flăcări după atentate, precum şi scurte filme realizate în tabere de antrenament jihadiste. De asemenea, sunt difuzate fragmente din înregistrări mai vechi cu Osama ben Laden şi adjunctul său, Ayman al-.Zawahiri, precum şi un fragment dintr-un mesaj video al lui Mustapha Abu Al-Yazid, presupusul lider al reţelei în Afganistan.
Lăudându-i pe cei 19 autori ai atentatelor in 11 septembrie 2001, dintre care "15 tineri veniţi din ţara celor două moschei sfinte" - aluzie la Arabia Saudită - ben Laden subliniază că "prin acţiunea lor au dat o lecţie importantă şi au demonstrat că a lor credinţă le impune cerinţe şi le recomandă să se sacrifice"pentru islam. "America este în fruntea criminalilor care au comis crima înfiinţării Israelului, ce persistă de peste 50 de ani. Naţiunea islamului nu poate accepta continuarea acestei crime", spune al-Zawahiri, într-un mesaj mai vechi adresat poporului american.



















































