Adolescent cercetat după ce a fost prins cu un buletin de vot | adevarul.ro

Adolescent cercetat după ce a fost prins cu un buletin de vot

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un licean de 15 ani din Galaţi, care face practică la tipografia care imprimă buletinele de vot pentru alegerile generale din 30 noiembrie, a fost prins de jandarmul de serviciu cu un buletin de vot în gluga jachetei, transmite NewsIn.

Incidentul s-a petrecut marţi, în jurul orei 16.00, la Tipografia "Alma Print" SRL din Galaţi, responsabilă cu imprimarea buletinelor de vot pentru scrutinul din 30 noiembrie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii judeţului Galaţi, Petrica Paţilea, mai mulţi elevi de clasa a IX-a de la Grupul Şcolar "Sfânta Maria" din municipiu au efectuat, marţi, practică la tipografie, unde au ajutat la capsarea şi ambalarea buletinelor de vot.

"La ieşirea din incintă, la controlul corporal obligatoriu, jandarmul de serviciu a găsit un buletin de vot în gluga de la geaca elevului Zontea Marcel-Adrian, în vârstă de 15 ani", a precizat Petrica Paţilea.

Elevul a negat faptul că a luat cu intenţie acel buletin şi a bănuit că unul dintre colegi i-a făcut o glumă proastă.

"Lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Galaţi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de documente electorale, prevăzută articolul 58, aliniatul 1 din Legea 35 pe 2008", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, subcomisarul Cristina Tatulici.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite