"Adevăratul Mitică de Bucureşti a dispărut"

Tudor Gheorghe. Olteanul Tudor Gheorghe. Nici nu se poate o asociere mai firească pentru cel care a scos la lumină atâtea cântece olteneşti, dar a şi compus şi interpretat imnul

Tudor Gheorghe. Olteanul Tudor Gheorghe. Nici nu se poate o asociere mai firească pentru cel care a scos la lumină atâtea cântece olteneşti, dar a şi compus şi interpretat imnul Universităţii Craiova. Nu ne putem limita însă numai la atât atunci când vorbim despre Tudor Gheorghe.

Este cel care tocmai a realizat un recital cu vechi cântece bucovinene, din perioada stăpânirii austriece, reînviate după nişte partituri recuperate printr-un şir de întâmplări neverosimile. Sau este acel Tudor Gheorghe care aduce pe scenă cântecele vechilor Bucureşti.

Nu este de mirare că artistul nu pune preţ pe clişeele regionale. Mai mult, el are un fel anume de a se raporta la propria regiune - o vede ca pe o "zonă folclorică".

Tudor Gheorghe crede în oamenii deschişi şi în valorile existente în toate regiunile României

Actor? Rapsod? Pur şi simplu artist. Oltean născut în comuna Podari (Dolj), a terminat Institutul de Teatru în 1966 şi a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova. A făcut la Craiova mai multe roluri memorabile, dar publicul larg îl cunoaşte mai mult datorită carierei muzicale. În 1969, după trei ani de studiu asiduu, a ieşit la rampă cu primul său recital, "Menestrel la curţile dorului", pe versurile poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu.

După alţi doi ani de studii aprofundate, făcute la Institutul de Folclor din Bucureşti a urmat al doilea recital - "Şapte balade". I s-a interzis apariţia în public pentru aproape zece ani, până la revoluţia din 1989. I-au fost cenzurate, totodată, spectacolele - în anul 1979, spectacolul "Pe-un franc poet", pe versuri de Ion Luca Caragiale, a fost oprit imediat după premieră. Astăzi, Tudor Gheorghe susţine în continuare recitaluri în ţară şi în străinătate şi joacă teatru pe scena Naţionalului craiovean.

Adevărul: Domnule Tudor Gheorghe, sunteţi un artist reprezentativ pentru Oltenia…

Tudor Gheorghe: Să spun că sunt un român din zona folclorică Oltenia.

Cum adică, "zonă folclorică"? Numai atât?

- Da, şi să vă spun din proprie experienţă de ce nu cred eu în împărţirea asta, pe regiuni. Ştiu ce înseamnă comunicarea afectivă, eu am această experienţă. Ei bine, în clipa în care sunt pe scenă, nici eu nu mai am zonă şi nici spectatorii mei nu văd un tip dintr-o anumită zonă. Ei văd un artist. Mai mult decât atât, ca să nu vorbesc despre mine.

Să-l luăm pe Dumitru Fărcaş, care cântă dumnezeieşte muzica lui transilvană. Ei bine, vă spun, tot ca profesionist, el străluceşte când cântă olteneşte din taragot. Şi reacţia publicului, fie că e la Craiova, fie că e la Bucureşti, la Cluj, la Iaşi, la Lyon sau la Paris, e aceeaşi.

Ştiu fiindcă am avut spectacole împreună. Adevărata artă n-are regionalisme. Nu poţi să spui nicio clipă de Gheorghe Zamfir că este... Chiar aşa, ce e Gheorghe Zamfir? Din ce zonă e? E din Găeşti, dar asta contează? De aceea eu spun că nu cred în asta.

Dumneavoastră tocmai aţi făcut un concert cu muzică veche din Bucovina…

- Da. Iată că vin eu din Oltenia şi mă interesez foarte tare de muzica din Bucovina. Şi nu orice muzică din Bucovina. Muzica Bucovinei din perioada în care era sub Imperiul Austro-Ungar. Şi poate vor fi mulţi care să spună: uite măi, vine olteanul ăsta să ne cânte nouă muzică din Bucovina.

Aţi întâlnit astfel de reacţii?

- Doar suntem români, dragul meu! Sigur că da! Dar nu spun: domnule, este un artist, este român, preocupat şi de asta. Pentru că întâmplarea a făcut ca această muzică să ajungă întâi la mine şi eu s-o valorific. Mi-am cerut scuze public în faţa spectatorilor, că n-o să cânt în graiul Bucovinei.

Aţi simţit nevoia?

- Am simţit nevoia, pentru că şi poemele erau de o frumuseţe absolut senzaţională.

Cum v-aţi raporta, critic sau autocritic, la Oltenia?

- N-am niciun fel de motive, nu mă îndeamnă nimic să privesc critic Oltenia.

Chiar deloc?

-Un tip mai deştept decât noi amândoi, unul Nicolae Iorga, făcea o caracterizare a acestor zone folclorice, salutând la un moment dat provinciile ţării. Şi spunea că se închină vitezei Moldove, înţeleptei Transilvanii şi statornicei Oltenii. Dacă Iorga spunea că Oltenia este statornică…

Oltenii despre care se spune că sunt aşa de rapizi, de oportunişti?

- Da, dar explozia nu trădează. Sunt rapizi, se uită în ochii tăi, te analizează dintr-o privire şi-ţi spun pe faţă. Transilvăneanul se uită în ochii tăi, tace şi nu ştii cum o să reacţioneze peste un timp. Eram în Catania, undeva în Sicilia, şi l-am întrebat pe primarul de acolo, pe la începutul lui '80, prin inconştienţa artistului care nu ştia cum să privească lucrurile: de ce e Sicilia asta, că e numai mafie?

Mi-a spus foarte drăguţ că dacă e vorba de mafie, pot s-o caut şi la mine în ţară, că şi acolo este. Atenţie, era în anii optzeci! Şi el atunci mi-a spus că ei se pot caracteriza prin faptul că la ei, iarba are altă culoare, că soarele bate mai mult.

Pur şi simplu îi bate mai mult soarele în cap, creierul lor e mai încins şi funcţionează mai repede. Dacă ne gândim că polul căldurii din România este zona Băileşti, poate aflăm şi de ce oltenii sunt mai iuţi, mai rapizi.

Chestia asta pe care transilvănenii o aruncă tot timpul, cu Miticii, e o prostie. Că au şi ei Gligorii lor. Eu pe adevăratul Mitică l-am prins în Bucureşti.

Adevărata artă n-are regionalisme
Tudor Gheorghe

Sertarul cu amintiri: poezie patriotică cenzurată

A fost un spectacol în 1975, de poezie patriotică, şi, ca să scap, am avut o idee extraordinară. Am făcut spectacolul la Academia Ştefan Gheorghiu. Şi acolo am început îngrozitor, cu o strofă din Mihai Beniuc: "Eu sunt trimisul timpurilor noi/Ieşit din rând cu cei ce ară glia/Şi totuşi vin, întrebător, la voi/E slobod să mai cânt în România?".

Şi dacă ei nu mi-au răspuns, am mai zis o dată. Şi s-a ridicat un tovarăş: da, tovarăşul Tudor. Şi am început. Cântam acolo din Cântarea României, Alecu Russo, şi suna ca o evanghelie, cu trimiteri muzicale clare în ortodoxism. Cântam versuri de Tutoveanu, Săulescu, poeţi patrioţi care au murit în război. Mediocri ca poeţi.

Dar patrioţi. Asta însemna pentru mine poezia patriotică. Au urmat vreo cinci vizionări. Mi-au adus secretarii de partid de la toate marile întreprinderi bucureştene. Şi unul s-a ridicat şi a zis: "Tovarăşul Tudor Gheorghe nu are ce căuta printre noi. El ne-a invitat aici la un spectacol de poezie patriotică. Păi, asta e poezie patriotică? Eu am plâns!". Şi mi-au tăiat spectacolul.

Noi suntem mai iuţi şi mai mândri

Se spune despre Oltenia că nu reuşeşte să ducă totul până la capăt. De ce totul pare improvizat faţă de Transilvania, să zicem, unde totul e mai aşezat?

-Dar eu nu cred asta. De exemplu, ce nu e terminat?

Satele, casele…

- Asta e cu totul altceva, care vine de mai multă vreme. Să ne gândim că noi sub turci am mai stat, dar sub austrieci n-am stat decât o perioadă extrem de scurtă. Or, perioada în care s-a prins o educaţie cetăţenească şi gospodărească a fost cea în care austriecii au venit în zonele astea.

Moldova e mare, Moldova de Nord e Bucovina, care a stat mult sub austrieci. Se simte de cum intri. Transilvania a fost acolo. La noi au fost turcii. Noi singuri ne-am făcut tot ce ne-am făcut, n-am avut niciun fel de influenţă, pe noi nu ne-a biciuit nimeni, ca să facem aşa, şi nu altfel. Un exemplu fabulos e Craiova ca arhitectură.

Craiova, plină de palatele vechilor boieri…

- Sunt splendide, dar nu sunt sistematizate. Când te duci în Timişoara, pe o stradă importantă, vezi acolo casele una lângă alta. La noi nu, pentru că boierii olteni au fost plini de bani - era grânarul ţării, aici se strângeau banii şi plecau grânele pe Dunăre înspre toată lumea. Aşa că boierii au avut mulţi bani, dar nu şi primari care să spună: faceţi toţi casele aşa. Nu, ei au făcut cum au vrut.

De ce n-au putut să se pună de acord, să construiască palatele într-un fel anume?

- Nu s-au înţeles! Oltenii au un fel de orgoliu - toţi avem orgolii, dar ei sunt mai iuţi şi mândria lor este mai mare. Şi au spus: de ce am eu nevoie să vină cineva să-mi facă ceea ce ştiu eu să fac mai bine?

Au ieşit nişte palate boiereşti remarcabile, nu neg…

- Dar ele sunt aiurea puse! Mergi şi deodată te izbeşte o casă absolut splendidă. Acum, între noi fie vorba, dacă toate ar fi aliniate, mie mi s-ar părea monoton.

Apropo de orgoliu. Acum câţiva ani aţi participat la festivitatea deschiderii sezonului la echipa de fotbal Universitatea Craiova, unde aţi cântat din imnul clubului doar prima strofă, după care v-aţi oprit. Şi aţi spus cam aşa: o să vă cânt tot imnul atunci când o să jucaţi şi voi precum cei de dinainte, adică generaţia lui Balaci. Să fie şi asta o probă de orgoliu?

- Îmi amintesc. Acolo erau de faţă jucătorii actuali şi alături erau cei vechi, de la Costică Ştefănescu până la Balaci, adică toată echipa de aur a Universităţii. Am făcut ce am făcut şi pentru că aceea era echipa Olteniei. Acum, echipa ba e a lui Dinel Staicu, ba e a lui Mititelu…

Boierii au avut mulţi bani, dar nu şi primari care să spună: faceţi toţi casele aşa. Nu, ei au făcut cum au vrut.
Tudor Gheorghe

"Eu nu dau concerte în pieţe publice"

"Fiul meu îmi spune că în această ţară mare şi frumoasă sunt un artist de nişă - şi nu este o jignire asta. Doar 0,1 la sută din români mă iubesc. Şi este foarte mult. Dar ei chiar mă iubesc, pentru că dau bani să mă vadă. Şi plătesc foarte mulţi bani să vadă un concert.

Cu moda asta idioată în care banii primăriilor sunt daţi pe tot felul de spectacole în aer liber, oamenii au uitat drumul către sala de spectacol…

Vin fetele, vin băieţii, vin playback-urile, se mai bea o bere, se mai sparge o sămânţă… mişto a fost, mamă, ce ne-am distrat, ce liberi am fost! Nu am cântat niciodată pe stadioane, în pieţe publice. Emoţia într-un spaţiu deschis se disipează. Într-un spaţiu închis se amplifică".

"Muzica etno e cea mai mare tâmpenie"

Când am făcut documentarea pentru interviu, am găsit pe internet foarte multă muzică de-a dumneavoastră. Puteai să-ţi descarci discuri întregi. Asta înseamnă că aveţi mulţi fani tineri.

- Cam 80 la sută din spectatorii mei sunt tineri.

Cum vă explicaţi asta?

- Prin faptul că niciun post de televiziune nu mă difuzează.

Asta ar trebui să fie în dezavantajul dumneavoastră şi să nu-i atragă pe tineri!

-Dar ei văd tâmpeniile care se difuzează la televizor. Eu nu i-am păcălit niciodată în 30 de ani. Au ştiut de fiecare dată: când mergem la el, nu ne minte.

Pare, totuşi, curios, dacă ne gândim la folclorul poluat pe care mulţi tineri îl înghit, poate fiindcă pentru că nu au acces la altceva.

- Pe mine mă umple de bucurie faptul că vin mulţi tineri. Sunt convins că dintre cei care vin la mine s-ar putea să fie şi unii care să asculte şi manele.

Sau etno?

- Cea mai mare tâmpenie care s-a inventat în ultima vreme! Asta nu e nimic! Nu are nici fior, nici emoţie, nu respectă nimic.

Pe Bregovici cum îl vedeţi?

- Bregovici, da!

Dar şi el amestecă foarte mult muzica din întreaga Peninsulă Balcanică.

- Dar el e creator! El sugerează. Cu folclorul se poate întâmpla aşa: ori îl păstrezi şi îl cânţi exact aşa cum este - eu cânt folclor cu taraf tradiţional, cobză, ţambal de gât, vioară, braci şi contrabas - ori treci la etapa superioară, a transfigurării cântecului popular. Asta a făcut-o Maria Tănase prima dată. Maria Tănase nu e autentică!

Mintea unor imbecili ar putea să spună că prima falsificatoare de folclor este Maria Tănase. Zamfir a transfigurat folclorul. Enescu l-a transfigurat cu genialitate. Dacă asculţi Rapsodiile, vezi că ele sunt folclor.

Deci ai două variante: ori îl păstrezi aşa, ori îl înalţi pe etapa superioară de transfigurare.

"Mai bine un Mitică isteţ decât un Gligor pămpălău"

Mitici şi miticism Chestia asta pe care transilvănenii o aruncă tot timpul, cu Miticii, e o prostie. Că au şi ei Gligorii lor. Mai bine un Mitică deştept decât un Gligor pămpălău. Eu pe adevăratul Mitică l-am prins în Bucureşti.

Individul din tramvai pe care îl calcă o cucoană pe picior. Şi ăsta se uită la ea şi nu zice: "Babo, nu vezi pe unde calci?". Ăsta e mârlanul. Dar Mitică bucureştean zicea: "Dacă îmi băgaţi o fisă în gură, vă spun câte kilograme aveţi". Ăsta era spiritul.

Dar de ce s-a umplut Bucureştiul? De bucureşteni? Nu, ai toată ţara aici. Eu nu aş putea să stau în Bucureşti. Nu îmi plac aglomeraţia şi mârlănia care s-au creat. Nu mai e Bucureştiul studenţiei mele, al acelui Mitică.

Orgoliile regionale Sunt împotriva orgoliilor regionale. Cred în oamenii deschişi, în valori. Valori sunt şi în Cluj, şi în Iaşi, şi în Botoşani, şi în Galaţi, şi în Tuzla. Oriunde vrei. Nu vedeţi cine sunt toţi ăştia care ţipă din când în când? Sunt indivizii care nu au atâta forţă în ei să se impună şi rămân mai mici, sunt ăştia de provincie. Şi sunt cei mai răi. Ei sunt geniali în lumea lor mică şi îi înjură pe ăia de la Bucureşti!

Fenomenul Ştiinţa Universitatea Craiova din anii '80 a fost un simbol al Olteniei şi al României. A fost un fenomen. Băieţii aceia nu au avut bani, au avut numai suflet, au jucat cu o disperare şi cu o iubire extraordinare. Zoli Crişan nu avea nicio legătură cu Oltenia, era din Baia Mare, dar intrase într-o anumită stare. Juniorii de la Craiova sunt extraordinari.

Dacă luăm toate echipele de fotbal ale ţării, veţi vedea că nu există echipă din Divizia A să nu aibă unul sau doi olteni care să nu fie sus, în vârf, de la Trică până la cine vrei. Nervul, sângele care circulă mai cu viteză. Uită-te cum vorbesc eu acum. Uită-te cum asculta Brâncuşi. Uite cum a pictat Ţuculescu, cum a scris Sorescu, cum scrie Păunescu.