Adevaratul Iliescu

Este nu doar omniprezent, ci, parca, in mai multe locuri deodata. Cand te culci, il lasi la Washington, iar cand te trezesti, constati ca a sfidat diferentele de fus orar si se afla la Tokyo,

Este nu doar omniprezent, ci, parca, in mai multe locuri deodata. Cand te culci, il lasi la Washington, iar cand te trezesti, constati ca a sfidat diferentele de fus orar si se afla la Tokyo, expirand, intre doua zboruri, o gura din aerul tarii si o declaratie zglobie, pe Otopeni. intr-o zi obisnuita, primeste cativa ambasadori, alearga la o sedinta de bilant, prezideaza o reuniune, viziteaza o intreprindere, se-ntalneste cu olimpicii, participa la o ceremonie, da un interviu la televiziune si incheie, la lumina veiozei, facand insemnari pentru partea a patra a cartii sale de memorii. Vorbeste despre orice. Pleaca de la procesul de germinare al semintelor, continua cu mecanica fluidelor, explica efectul de sera, dezvolta conceptul de globalizare, dizerteaza despre Europa Noua si Europa Veche, compara PIB-urile statelor africane, apoi, intr-o voluta ametitoare, trece prin pensiile mici, birocratia si coruptia de la noi. Ziaristii care il insotesc, persoane tinere, cad lati pe la mijlocul programului si se roaga ca Ion Iliescu sa-si ia o saptamana relas. Presedintele Iliescu nu are insa de gand sa se odihneasca. Este de un dinamism debordant si intr-o vizibila schimbare de atitudine: incisiv, bagaret, hotarat. Nu prea mai seamana cu Iliescu din 1995, care se ferea sa pronunte cuvantul "coruptie" cu referire la PDSR. Nici cu cel din 1997, care il apara pe Gabriel Bivolaru de ghearele legii. Nu mai cauta cu orice pret consensul cu propriu-i partid, nu mai gaseste scuze guvernului in mostenirile regimurilor anterioare, nu mai invoca "inerentele greutati ale tranzitiei" spre a calma nemultumirile oamenilor. Acum, vede, dar nu mai tace. De la inceputul anului, a reusit sa provoace cel putin trei evenimente. Printr-o opozitie ferma, l-a facut pe Adrian Nastase sa renunte la alegerile anticipate, desi acesta convinsese de utilitatea lor conducerea PSD si se lansase intr-o campanie publica. Printr-un tir de intrebari precise ramase fara raspuns, a determinat, in plina sedinta de bilant al IGP, demiterea sefului Brigazii antidrog si apoi demisia sefului Vamilor. Prin insistenta apelului "Sa separam apele, fratilor! Afaceri sau politica!", a creat un val de revolta in partidul de guvernamant, dar a condus executivul spre adoptarea unei norme fara echivoc: parlamentarii nu mai au voie in AGA si CA, nici in firmele de stat, nici in cele private. Si nu intentioneaza sa se opreasca aici. Are pareri clare despre cum trebuie revizuita Constitutia si cere limitarea la maxim a imunitatii, impiedicarea migratiei politice si retragerea propunerii potrivit careia parlamentul poate fi dizolvat la cererea premierului. Alte puncte de dezacord cu PSD. Ceea ce-l face pe Ion Iliescu sa para alt om - el ramanand, in fond, acelasi - este conjunctura politica in care evolueaza. Se afla la ultimul mandat prezidential, a anuntat ca nu va mai candida si ca nu este interesat de pozitii executive. Asadar, nu mai are ce functii sa piarda, punandu-se contra, in chestiuni delicate, partidului de care a fost 12 ani legat. Suportul acestuia nu-i mai este necesar, fiindca nu mai exista un alt mandat, iar in privinta intoarcerii in PSD, a fost destul de evaziv. De altfel, partidul de acum, cu multimea de oameni de afaceri si galeria de baroni, ii este strain. Lui Ion Iliescu i-ar placea un partid muncitoresc, un front popular, iar la intalnirea cu pesedistii, de la Snagov, a exprimat aceasta dorinta, recomandandu-le sa primeasca muncitori si tarani in partid, sa mai asculte si vocea lor. Cum ar mai fi posibila revenirea pe o pozitie de autoritate in PSD - partid care aspira sa capteze clasa de mijloc si pe cea instarita, iar la varf ii este ostil "presedintelui saracimii" - este, deocamdata, foarte neclar. Limpede este, in schimb, un lucru pe care presedintele l-a si marturisit: ca vrea sa ramana in politica. Peste 50 de ani, Ion Iliescu numai asta a facut, politica, si nu se poate imagina in afara arenei. Or, pentru a se pastra in mijlocul ei, trebuie sa-si incheie mandatul in forta, sa ramana in constiinta publica drept liderul maselor, acela care a avut taria sa demaste abuzurile si sa inceapa asanarea politica. Pierde o parte din PSD, dar castiga in popularitate. Deja, potrivit ultimului sondaj CURS, cota sa este in crestere, devansandu-l cu 7 procente pe Adrian Nastase. Si nimic nu-i sta in drum, cand se dezlantuie pe limba celor multi: se razboieste cu birocratia, cu parlamentarii-patroni, cere sa se ia de la bogati si sa se dea la saraci, sta la sfat cu pensionarii si-l cheama pe ministrul de Finante sa gaseasca solutii. Din instinct, spune exact ceea ce masele vor sa auda, chiar daca uneori este nevoit sa exagereze ori sa distorsioneze modele, si se cufunda cu delicii in baile de multime. Lipsit de constrangeri, se manifesta in adevarata sa natura, iar politica devine astfel cel mai puternic energizant. PSD primeste de la Ion Iliescu, pe care tocmai il inramase in istorie, o lectie despre cum poate sa ajunga presedintele sau "de suflet" cel mai redutabil rival.