55 la suta din francezi se opun Constitutiei europene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procentul francezilor care se opun Constitutiei europene a ajuns la 55 la suta, cu doi la suta mai mult fata de un precedent sondaj efectuat in perioada 8-9 aprilie, potrivit unui studiu realizat de

Procentul francezilor care se opun Constitutiei europene a ajuns la 55 la suta, cu doi la suta mai mult fata de un precedent sondaj efectuat in perioada 8-9 aprilie, potrivit unui studiu realizat de institutul Ipsos pentru Le Figaro si postul de radio Europe 1. Acesta este al 18-lea sondaj consecutiv care indica victoria celor care se opun Constitutiei, cu sase saptamani inainte de referendum. Potrivit sondajului realizat in perioada 15-16 aprilie, la o zi dupa dezbaterea televizata a presedintelui Jacques Chirac cu mai multi tineri, care urmarea sa convinga populatia sa se pronunte in favoarea textului, tabara celor care se opun este de 55 la suta, 45 la suta pronuntandu-se in favoarea Constitutiei. Posibilitatea unei respingeri a Constitutiei europene in Franta a starnit ingrijorare in Europa, comentatorii aratand ca Parisul ar purta in acest caz o responsabilitate enorma pentru oprirea procesului de integrare europeana. La Paris au crescut presiunile asupra premierului Jean-Pierre Raffarin, iar unitatea guvernului conservator este amenintata dupa ce ministrul de Interne, Dominique de Villepin, a insistat ca este nevoie de o schimbare politica indiferent de rezultatul referendumului prevazut pentru 29 mai. Villepin a alimentat speculatiile ca presedintele Jacques Chirac l-ar putea scoate tap ispasitor pe Raffarin in cazul unui esec la referendum.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite