Un nou serviciu medical pe piaţă, adus de Policlinica Regina Maria Floreasca: consult dublu de endocrinologie şi chirurgie generală
0Doi medici ai Policlinicii Regina Maria Floreasca au identificat nevoia pacienţilor de un nou tip de consultaţie: un consult simultan dublu de endocrinologie şi chirurgie generală, pentru evaluarea cazurilor complexe de patologii tiroidiene.
Asemănător boardurilor medicale complexe, consultul simultan diferă prin faptul că pacientul poate vorbi cu doi medici specialişti în cadrul aceleiaşi vizite. Timp de minimum 40 de minute, Dr. Emin Mammadov – endocrinolog şi Dr. Ionut Sandu – chirurg, analizează dosarul pacientului, iar în urma investigaţiilor realizate acesta primeşte recomandările medicale necesare şi planul de tratament fără a fi plimbat prin mai multe cabinete. Serviciul este unic în România, fiind recomandat pacienţilor deja investigaţi care vor a doua opinie.
Invitaţi în cadul interviurilor Adevărul Live, Dr. Emin Mammadov şi Dr. Ionut Sandu au explicat cum au identificat această nevoie a pacientului, în ce constă noua metodă de lucru şi care sunt beneficiile acesteia pentru pacient.
„Nu am inventat nimic nou ci pur şi simplu ne-am adaptat cerinţei pacienţilor. Este un serviciu care are ca scop lămurirea completă a pacientului în cadrul unui singur consult. Am sesizat această nevoie după ce aproape zilnic ni se adresau pacienţi pentru care era nevoie să luăm decizia în echipă. Suntem două specialităţi complementare, endocrinologie şi chirurgie, iar în urma unei singure vizite pacientul pleacă din cabinet cu un plan clar de tratament, chirurgical sau nechirurgical. Nu cred că este în interesul pacientului să-l trimitem ca pe un poştaş de la un medic la altul, în timp ce fiecare medic transmite celuilalt prin intermediul pacientului ce crede el. Mai bine stăm de vorbă toţi trei şi ne armonizăm argumentele medicale“, a explicat Dr. Ionuţ Sandu.
Redactor: Un plus adus odată cu acest serviciu este durata crescută a consultaţiei. Înţeleg că pacientul stă cel puţin 40 de minute în cabinet, pentru a i se explica tot ce are nevoie să ştie.
Dr. Emin Mammadov, medic endocrinolog: Nevoile fiecărui pacient sunt diferite. Dacă sunt pacienţi pe care îi poţi lămuri în 5-10 minute, cu alţii poţi să stai uneori şi o oră. Foarte mult depinde ce are pacientul, pentru că sunt unele informaţii pe care nu le poţi oferi pe repede înainte, s-ar putea să îi provoci depresie. Pacientului trebuie să îi oferim diferite opţiuni, cu argumentele necesare privind plusurile şi minusurile aferente. În plus, el are posibilitatea să ne pună întrebări ca să se lămurească. Doar aşa pacientul este informat şi poate alege ce alege să facă în continuare.
Se poate programa oricine sau vă adresaţi pacienţilor care au nevoie de o a doua opinie medicală?
Dr. Emin Mammadov: Se poate programa oricine, dar principalul rol al acestui serviciu este să lămurească pacientul care deja ştie că are o patologie tiroidiană, pacientul care are nevoie de o a doua opinie. În cazul în care i s-a recomandat intervenţie chirurgicală, este mult mai bine să fie o părere comună între medic endocrinolog şi un chirurg. Ne uităm împreună şi putem să ne lămurim care este situaţia, pentru ca mai apoi să-i explicăm pacientului pe înţelesul lui. Totodată, este foarte important şi pentru medicul chirurg să vadă dinainte ecografia, nu doar o descriere sau o poză.
Dr. Ionuţ Sandu, chirurg: Mie mi-ar plăcea să văd ecografic fiecare pacient pe care îl operez. Eu nu sunt ecografist şi nu ştiu să fac ecografie de tiroidă. Dar participând la realizarea unei ecografii tiroidiene, pot să solicit informaţii care se vor dovedi foarte importante în sala de operaţii. Mi-aş dori ca fiecare persoană pe care o operez să fie consultată în maniera aceasta. Dar din păcate este foarte greu să ne armonizăm programul pentru a putea consulta în acest fel toţi bolnavii pe care îi tratăm. Din punctul meu de vedere, acesta este un maxim de profesionalism în decizia unei operaţii. Vorbim despre cazuri grave, cu metastaze la distanţă, cu ganglioni despre care este imperios necesar să ştiu preoperator dacă va fi nevoie să-i scot sau nu. Am depăşit etapa în care scoteam ce găseam, decizia cu privire la efectuarea operaţiei se ia preoperator, nu intraoperator. Mai ales că vorbim despre preintervenţii, cazuri operate de multe ori. Avem inclusiv pacienţi operaţi în străinătate, deci nu avem informaţii ce s-a întâmplat în cazul lor. O ecografie îmi poate da informaţii esenţiale pentru intervenţie.
Este greu sau uşor de lucrat după această metodă cu pacientul român?
Dr. Ionuţ Sandu: Mie îmi place să am de-a face cu pacienţi care se informează, dar trebuie ţinut cont că informaţiile culese de pe internet trebuie validate medical. Nu este de dorit să avem pacienţi care nu ştiu chiar nimic despre boala de care suferă, însă lucrurile pe care le-au aflat trebuie integrate în realitatea clinică a cazului. De multe ori oamenii vin cu nişte idei preconcepute iar noi trebuie să le demontăm prin argumente concrete. Există şi o categorie de români care merg din cabinet în cabinet până întâlnesc medicul care le spune ce vor ei să audă, pentru ei acela este cel mai bun medic. În cadrul acestui tip de consult nu prea se poate întâmpla acest lucru, este vorba de doi medici cu specialităţi diferite. Dacă ambii susţin acelaşi lucru pe baza unor dovezi medicale clare, atunci e foarte puţin probabil ca pacientul să nu fie convins despre adevărul bolii lui.
Despre glanda tiroidă şi afecţiunile acesteia
Care este rolul glandei tiroide?
Dr. Emin Mammadov: Principalul rol al glandei tiroide este acela de a regla procesele metabolice ale organismului. În cazul în care funcţia tiroidiană este dereglată, adică produce prea mulţi sau prea puţini hormoni, apar simptome care ne pot semnala existenţa unei posibile boli. Afecţiunile tiroidiene sunt foarte comune, recomandat fiind ca analizele să fie făcute odată cu cele anuale date de către medicul de familie. Incidenţa cancerului tiroidian este în continuă creştere şi apare la vârste tot mai fragede.
Ce simptome ar trebui să ne trimită la medic?
Dacă vorbim despre nodulii tiroidieni, aceştia nu sunt vizibili şi nu îi putem simţi până nu devin foarte mari. Când nodulul afectează nervul laringian din spatele tiroidei, poate afecta vocea. Răguşeala persistentă poate fi un simptom dacă nu are legătură cu răceala. Dar simptomele apar atunci când boala deja există. Ca să identificăm un nodul în fază incipientă, soluţia cea mai bună este să facem o ecografie şi să vedem posibili micronoduli pe care altfel nu avem cum să-i simţim. Se presupune că în jur de 50% din populaţie are tiroidită autoimună. Este vorba de predispoziţie genetică. Dar contribuie şi mediul în care trăim, distructorii endocrini se găsesc peste tot, inclusiv în mâncare. Se presupune că acesta ar fi motivul pentru care tot creşte incidenţa nodulilor şi cancerelor la copii şi adulţi. Sunt expuşi încă din copilărie la aceste substanţe, este boala secolului.
Când se impune tratament şi când intervenţie chirurgicală în cazurile cu noduli tiroidieni?
Singurul pe care îl putem numi tratament este cel care blochează producţia hormonilor în cazul în care aceştia sunt produşi în exces, adică e cu tireotoxicoză. Altfel, majoritatea nodulilor tiroidieni nu influenţează funcţia tiroidiană. Şi atunci, principala noastră preocupare este dacă acesta arată suspect de cancer tiroidian. În cazul în care arată suspect sau este foarte mare şi apasă pe structurile din jur, pacientul este văzut de un chirurg.
Când se impune intervenţia chirurgicală?
Dr. Ionuţ Sandu: Tipul de consultaţii pe care noi îl oferim se adresează în special pacienţilor cu noduli tiroidieni, iar principala întrebare la care trebuie să îi răspundem pacientului este dacă nodului trebuie operat sau nu. Tot împreună luăm hotărârea ce operaţie trebuie să facem, pentru că în multe cazuri avem diferite variante operatorii: putem scoate glanda întreagă, jumătate din ea împreună cu nodului conţinut sau poate este nevoie să scoatem ganglion laterocervical. Un nodul tiroidian poate fi operat dacă este suficient de mare încât să dea simptome compresive (înghiţirea cu dificultate a alimentelor, respiraţia dificilă, vocea răguşită) sau are un aspect ecografic suspect de cancer tiroidian. În această situaţie este extrem de important să ne uităm la structura acestui nodul, la nişte amănunte ecografice şi particularităţi ecografice ale nodulului, tipul de vascularizaţie, microcalcificarile. Un nodul mic subcentimetric poate fi canceros şi este nevoie să oprim lucrurile din fază incipientă. Un procent de 99,9% din cazuri sunt vindecate în urma operaţiei.