Stresul generează somnambulism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele cu un serviciu solicitant și care au deja cazuri în familie sunt cele mai afectate. „Lunaticii”, cum sunt denumiţi în mod popular cei care suferă de somnambulism, merg în timpul somnului în prima jumătate a nopţii, la aproximativ două ore după ce adorm.

Oboseala exagerată, dereglările emoţionale precum depresia şi anxietatea, stresul, traumele psihice şi moştenirea genetică contribuie la declanşarea episoadelor de somnambulism şi influenţează frecvenţa acestora, spun specialiştii. Acest lucru se întâmplă deoarece aceşti factori tulbură ciclul normal al somnului, favorizând instalarea parasomniilor, grup de tulburări ale somnului, din care face parte şi somnambulismul.

„Somnambulismul nu este o boală în sine, ci o tulburare a somnului din cauza căreia persoanele realizează acte motorii automate, fără controlul conştiinţei”, explică profesorul Florin Tudose, psihiatru la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

Principalul simptom al acestei tulburări este comportamentul automat al persoanei în cauză, care merge în timpul somnului fără să fie conştientă şi care poate realiza  mişcări complexe, folosindu-se în acelaşi timp şi de mâini. Somnambulii pot deschide uşi, pot muta mobila sau pot căuta diverse obiecte.

Dacă episodul de somnambulism este completat de un vis în desfăşurare, somnambulii pot vorbi cu persoanele care le ies în cale. Dacă nu sunt treziţi, se întorc în patul lor şi îşi continuă somnul, fără să îşi amintească de explorările nocturne. Însă, treziţi în timpul unui episod de „mers în timpul somnului“, cei afectaţi sunt dezorientaţi şi au nevoie de timp pentru a înţelege unde se află.

Episoade fireşti în cazul bebeluşilor

Apariţia somnambulismului este legată de problemele de reglare a somnului profund. Individul care ar trebui să doarmă, adică să aibă atât corpul, cât şi mintea în stare de repaus, printr-o eroare a sistemului nervos central, are activaţi centrii nervoşi responsabili de mişcare, iar atonia musculară, normală în timpul somnului, nu se realizează.

Ca urmare, persoana care suferă de această tulburare îşi foloseşte muşchii fără să ştie, deoarece se află, de fapt, în starea de somn profund. Aşa se explică şi frecvenţa crescută a acestor episoade la copii, fiind cauzate de lipsa de maturitate a sistemului lor nervos central. 

„Bebeluşii continuă să sugă după ce au adormit, iar aceste mişcări pe care le fac în timpul somnului sunt tot episoade de somnambulism, necesare pentru că le asigură micuţilor supravieţuirea”, mai spune profesorul Tudose. Odată cu înaintarea în vârstă, continuarea mişcărilor în timpul somnului nu mai este utilă organismului, iar aceste episoade devin mai rare sau dispar.

Alte ipoteze explică mecanismul de producere a somnambulismului la adult pornind de la ideea că neurotransmiţători ca dopamina (ce controlează mişcarea) şi acetilcolina (care impune o stare de alertă a corpului) sunt prezenţi în cantităţi mari la persoanele cu parasomnii, în timp ce neuromediatorii (care determină atonia musculară) ar fi sub nivelurile considerate normale.

Mituri despre lunatici

Despre somnambuli se spune că merg în somn ocolind obiectele periculoase şi că îşi păstrează echilibrul pe suprafeţe înguste, fără să se rănească vreodată în timpul episoadelor de mers în somn. În realitate,  aceştia suferă adesea accidente, însă nu îşi amintesc circumstanţele în care au apărut vânătăile sau juliturile pe corpul lor. 

image

Somnambulismul nu este o boală în sine, ci o tulburare a somnului, din cauza căreia persoanele realizează acte motorii automate, fără controlul conştiinţei

image



Florin Tudose, psihiatru la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite