Polemică despre excursiile școlare. Ce soluții există pentru elevii care nu participă: „Autonomia nu înseamnă dreptul de a discrimina elevii”
0Excursiile organizate în timpul orelor de curs sunt o zonă într-o zonă gri a legislației. Deși există un regulament oficial din 2016, în acesta se specifică doar faptul că pentru taberele desfășurate în timpul programului școlar este nevoie de aprobare de la inspectorat. Nimic însă despre ce obligații are școala față de elevii care nu participă la aceste activități.

Ce prevede legea
În ROFUIP, adică regulamentul Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, nu există nicio prevedere referitoare la excursiile școlare.
Există, în schimb, un ordin de ministru privind condiţiie de organizare a taberelor, excursiilor și expediţiilor din învățământul preuniversitar. Ultima variantă este din 2016. Ordinul conține o serie de reguli cu privire la obligațiile școlii în pregătirea activităților de acest tip și ale elevilor care participă la excursii. Nimic însă despre cei care nu merg în excursiile și ce trebuie să asigure școala în cazul acestora.
Se mai specifică în ordin și că ,,în cazul în care tabăra se organizează în timpul orelor de curs, în situaţii excepţionale bine justificate, unitatea de învăţământ organizatoare va solicita aprobarea inspectoratului şcolar, căruia îi va transmite şi planul de recuperare a orelor neefectuate".
Ce spun reprezentanții Ministerului Educației
Secretarul de stat Sorin Ion subliniază că excursiile din timpul programului școlar trebuie să fie excepții, nu regulă. „Ele se pot organiza în vacanțele școlare, în săptămânile dedicate activităților de acest tip. Dar dacă, cu aprobarea inspectoratului școlar se organizează o excursie în timpul cursurilor, atunci elevii care nu doresc să participe trebuie să aibă asigurate de școală alte activități pentru perioada respectivă. Nu este recomandat, și insistăm asupra acestui lucru, să îi lăsăm acasă, pentru că nu transformăm de la noi putere o zi de cursuri într-o zi liberă".
Expert în educație: ,,Autonomia școlii nu înseamnă libertatea de a discrimina"
Chiar dacă legislația este într-o zonă gri, Gabi Bartic, expert în educație, punctează excursiile sunt, prin definiție, activități opționale, nu parte obligatorie a procesului de învățare.
„Participarea se face doar cu acordul scris al părinților, iar lipsa acestui acord nu poate atrage sancțiuni. Dacă un copil nu poate sau nu dorește să participe, școala are obligația să asigure o alternativă educativă rezonabilă – fie o zi de cursuri normale, fie o activitate supravegheată în școală. Important este ca neparticiparea să nu fie tratată ca o abatere sau un motiv de excludere. O școală responsabilă le explică părinților clar costurile, programul și condițiile excursiei, și oferă soluții pentru toți copiii, nu doar pentru cei care pot sau vor să plece. Autonomia școlii nu înseamnă libertatea de a discrimina, ci capacitatea de a organiza echitabil activitățile pentru toți elevii".
Școlile private se supun acelorași reguli și recomandări?
,E important ca părinții să știe că toate școlile din România – de stat sau private – fac parte din același sistem național de învățământ și, prin urmare, sunt obligate să respecte același cadru de funcționare stabilit prin ROFUIP, regulamentul-cadru emis de Ministerul Educației. „O școală privată poate avea propriile reguli interne, adaptate profilului ei – de exemplu, un cod vestimentar, proceduri de admitere sau o structură diferită a zilei școlare –, dar aceste reguli nu pot contrazice prevederile generale din ROFUIP. Cu alte cuvinte, școlile private au un grad mai mare de autonomie în modul în care aplică regulile, nu în conținutul lor", spune Gabi Bartic.
,,Sfatul meu către părinți este să citească cu atenție atunci când semnează un contract educațional. Și învățământul particular are obligații față de beneficiarul direct", este de părere secretarul de stat Sorin Ion.
.























































