Spitalul Medicover: Incontinenţa urinară de efort (P)
0Incontinenta urinara de efort (IUE) este reprezentata de pierderea accidentala de urina in cantitati relativ mici, la cresterea brusca a presiunii intraabdominale (in special la tuse, stranut, exercitii fizice, etc.).
Aceasta este cea mai frecventa forma de incontinenta urinara la femei, putand ajunge pana la 55% postmenopauza. Cu toate acestea, pana la 90% dintre pacientele cu acest tip de incontinenta nu se adreseaza din start medicului, fiindu-le jena sa pomeneasca acest simptom sau crezand in mod eronat ca acesta face parte in mod natural din procesul fiziologic al imbatranirii si ca nu exista tratament specific. Totusi, incontinenta se agraveaza cu trecerea timpului, in cele din urma pacienta apeland la medic intr-un stadiu mult avansat si in consecinta mai dificil de tratat.
CAUZE
IUE este in mod fundamental cauzata de slabirea structurilor de sustinere pelvina, in mod special de slabirea muschilor si fasciilor planseului pelvic. Uretra (canalul prin care urina este evacuata din vezica urinara) este sustinuta de fascii ale planseului pelvic. In momentul in care aceste fascii sunt slabite, uretra nu mai beneficiaza de sustinerea lor in cazul cresterii presiunii intraabdominale, permitand evacuarea involuntara a mici cantitati de urina.
Slabirea acestor structuri pelvice are nenumarate cauze, insa cateva, fiind mai frecvente, merita amintite si discutate:
- SARCINA - greutatea din ce in ce mai mare a fatului si a lichidului amniotic supune planseul pelvic la stress din ce in ce mai accentuat; de asemenea muschii pelvici au rezistenta din ce in ce mai scazuta, organismul pregatindu-se pentru nastere. Multe gravide sunt afectate de o forma de IUE mai ales spre finalul sarcinii, cateva ramanand cu aceasta afectiune chiar dupa nastere.
- NASTEREA - exista posibilitatea ca in cadrul unei nasteri pe cale vaginala structurile ce alcatuiesc planseul pelvic sa fie suprasolicitate si intinse peste o anumita limita; dupa nastere acestea nu se vor reface in totalitate, oferind un grad de sustinere mai scazut organelor pelvine, implicit si vezicii urinare.
- OBEZITATEA - cu fiecare kilogram de masa corporala in plus creste si presiunea la care este supus planseul pelvic. Studiile arata ca femeile supraponderale au un risc de doua ori mai mare de a dezvolta IUE fata de femeile normo- sau subponderale.
- TUSEA CRONICA supune planseul pelvin la cresteri repetate ale presiunii intraabdominale, accelerand procesul de slabire a structurilor acestuia.
- MENOPAUZA - odata cu scaderea nivelului de estrogeni dupa instalarea menopauzei apare si slabirea accelerata a fasciilor planseului pelvic. Acestea isi pierd rezistenta si elasticitatea, de multe ori simptomele aparand sau accentuandu-se odata cu instalarea menopauzei.
Daca nu este tratata, incontinenta urinara de cele mai multe ori se agraveaza, aparand complicatii cum ar fi leziuni perivulvare datorate umezelii constante si iritatiei date de urina, infectii ale tractului urinar inferior. Insa de departe cele mai importante sunt implicatiile psiho-sociale. Pacientele deseori sufera prin scaderea respectului de sine, retragere sociala, izolare, disfunctie sexuala si depresie ca rezultat direct al incontinentei.
DIAGNOSTIC
Trebuie retinut faptul ca medicul nu poate pune diagnosticul de incontinenta urinara pana cand pacienta nu i se va adresa direct in legatura cu aceste simptome.
Incontinenta urinara este o afectiune frecventa, totusi majoritatea pacientelor nu amintesc despre aceasta medicului lor, ele ramanand nediagnosticate perioade mari de timp. Facandu-si programarea la un medic specializat in defectele de statica pelvina, pacienta face deja primul pas catre diagnosticul si tratamentul afectiunii de care sufera.
Putine paciente se simt confortabil discutand despre probleme de aceasta natura cu medicul lor. Totusi medicii sunt obisnuiti cu acest tip de discutii, ca de fapt cu multe alte discutii de natura intima. Pacienta nu trebuie sa fie intimidata sau jenata sa abordeze aceste probleme.
Odata ce aceasta bariera a fost depasita, diagnosticul este relativ facil, bazandu-se in special pe o discutie minutioasa (anamneza), un examen local specializat pentru disfunctiile vezicii urinare, completate eventual de examinari imagistice (ecografie), examinari urodinamice si de laborator.
Medicul va stabili tipul exact de incontinenta si va stabili cea mai buna cale de abordare terapeutica, dupa o informare prealabila a pacientei si o discutie interactiva cu aceasta. De aceea poate fi o idee buna ca pacienta sa-si noteze intrebarile si nelamuririle pentru a le adresa in cadrul acestei discutii.
TRATAMENT
Odata pus diagnosticul de incontinenta urinara de efort, medicul va va expune modalitatile de tratament. Acestea variaza in functie de tipul de incontinenta si gradul de severitate a acesteia.
Unele cazuri usoare pot beneficia de exercitii ale musculaturii perineale, numite si exercitii Kegel. Acestea pot duce la tonifierea structurilor pelvice si la imbunatatirea gradului de sustinere pe care acestea il confera organelor. Totusi studiile arata ca aceste exercitii duc doar la o imbunatatire temporara a situatiei, musculatura perineala relaxandu-se odata cu intreruperea lor.
Tratamentul chirurgical este privit ca tratamentul cu cea mai buna rata de vindecare si cea mai redusa rata de recidiva. Desi de-a lungul timpului au fost imaginate nenumarate procedee pentru corectarea incontinentei urinare de efort, studiile arata in prezent ca cele mai eficiente interventii sunt cele in care se reface sustinerea uretrei prin bandelete din material sintetic ancorate transobturator sau retropubic. Acest tip de operatie are in prezent cea mai mare rata de succes (85-90% la 5 ani de la interventie), si cea mai mica rata de recidiva.
Marea majoritate a formelor usoare si medii de incontinenta urinara la efort beneficiaza de cura incontinentei prin bandeleta suburetrala transobturatorie. Desi din denumire pare o procedura complicata, aceasta se bazeaza pe un principiu relativ simplu, si anume refacerea mijloacelor de sustinere a uretrei prin pozitionarea sub aceasta a unei bandelete din material sintetic ce se ancoreaza la nivelul membranei obturatorii (structura pelvina bine ancorata la randul ei la bazinul osos). Procedura se efectueaza pe cale vaginala, fara incizia abdomenului, cu ajutorul unor instrumente speciale. Timpul operator este de aproximativ 15 minute, pacienta beneficiind cel mai frecvent de anestezie rahidiana. Este evitata anestezia generala din cauza faptului ca medicul poate cere in timpul operatiei pacientei sa tuseasca pentru a stabili gradul optim de suspensie al bandeletei. De obicei pacienta se poate externa a doua zi, fiind apta de reluare a activitatilor cotidiene dupa 7 zile. Totusi vor fi evitate eforturile fizice mari, constipatia, tusea cronica, acestea fiind cele mai frecvente cauze de recidiva.
Se încarcă comentariile...
