Silvia Nicula, logoped: „Pronunția greșită se transferă în limbajul scris și în citit“
0Problemele de pronunție ale unui copil ar trebui rezolvate până la vârsta de 6 ani, atunci când cel mic merge la grădiniță sau la școală și intră într-o nouă etapă de dezvoltare.
Fiecare părinte este nerăbdător să își audă copilul spunând primele cuvinte, rostind mama și tata; se bucură pentru orice sunet scos, pentru orice silabă articulată. Ce se întâmplă, însă, când cel mic trece de vârsta de doi ani și nu verbalizează? Este momentul oportun de a-l duce la un specialist pentru o evaluare?
Silvia Nicula, specialist logoped, a explicat pentru „Weekend Adevărul“ ce înseamnă evaluarea logopedică și care sunt etapele pe care cel mic le parcurge împreună cu specialistul. De asemenea, ea a subliniat că dialogul constant dintre părinte și copil este esențial pentru dezvoltarea celui mic.
„Weekend Adevărul“: La ce vârstă este recomandată o evaluare logopedică a copilului? Când este necesară o astfel de evaluare?
Silvia Nicula: Fiecare individ se dezvoltă în ritm propriu, deci nu putem să spunem că există o vârstă standard la care copilul trebuie să facă anumite lucruri. De asemenea, limbajul înseamnă ceva, iar vorbirea înseamnă altceva. Practic, limbajul este o umbrelă mai mare care cuprinde și vorbirea. Mai concret, limbajul înseamnă un pachet de simboluri, pe care noi le folosim pentru a transmite gânduri, acțiuni, sentimente, pe când vorbirea este partea verbală a limbajului, este ceea ce facem noi atunci când folosim limba.
Așadar, copiii care au tulburări de pronunție, tulburări de emitere a diverselor sunete din alfabetul nostru și nu vorbim și de alte tulburări din zona de limbaj, adică vorbim strict doar de emitere de sunete, trebuie să mergem cu ei la un specialist. Să mergem cu copilul la o evaluare undeva în jurul vârstei de 3 ani și jumătate, tocmai pentru că spuneam că ne dezvoltăm diferit.
Și de ce la această vârstă?
Până la vârsta asta, aparatul fonoarticulator, cel care contribuie la emiterea sunetului, este în dezvoltare și este firesc ca un copil de un an și un pic să nu vorbească la fel cum vorbește un copil de 8 ani, pentru că el nu are toate componentele care ajută la emiterea sunetului, nu sunt complet dezvoltate și automat nu poate emite sunetul corect.
De aceea se așteaptă până pe la 3 ani. Dacă după această vârstă, părintele vede că sunetele în continuare sunt emise deficitar, sunt omise sau înlocuite, atunci într-adevăr trebuie să meargă la un logoped să se facă această evaluare.
Fiecare vârstă cu sunetele ei
La ce vârstă trebuie să înceapă să vorbească un copil?
Copilul, de când se naște, de la primele luni de viață, emite sunete. Emite silabe încă de la două luni până la un an. Sunt copii care vorbesc devreme, adică undeva în jurul vârstei de un an. Spun mama, papa, dar iarăși diferă de la copil la copil. Trebuie neapărat să-l urmărim.
E foarte important dacă undeva până pe la șapte luni copilul nostru nu scoate niciun sunet de niciun fel, dacă nu ne urmărește cu privirea când suntem deasupra pătuțului lui, dacă mama merge pe lângă pătuțul copilului și el nu simte că cineva este lângă el, atunci trebuie mers la medicul pediatru, în primul rând să-l vadă, pentru că e foarte mic, și apoi vedem mai departe ce de făcut.
Care ar fi dezvoltarea corespunzătoare din punct de vedere al limbajului? Ce sunete sau cuvinte coincid vârstelor fragede?
Este foarte important să existe o comunicare între părinte și copil, spre exemplu, să-i răspundă zâmbetului cu zâmbet, să mențină contactul vizual, dacă-i întinzi mâna, să o întindă și el. Vârsta de 1-2 ani e perioada în care copilul ar trebui să numească membri ai familiei – mama, tata, să rostească absolut cuvinte simple, formate din două-trei sunete.
Nu trebuie să fie cuvinte complicate, dar el trebuie să rostească și să asocieze ceea ce rostește cu persoana sau cu obiectul respectiv. De asemenea, să numească jucării, să numească alimente. Nu avem pretenții ca la această vârstă copilul să pronunțe corect, dar să răspundă cu Da sau Nu.
Atenție, imitația stă la baza procesului de învățare. Este foarte important ca un copil să poată să imite. Sunt copii care nu imită și acolo e o problemă. Atenție și dacă nu spune niciun cuvânt până pe la 15 luni, trebuie mers la medicul pediatru, primul care vede un copil așa de mic.
Măcar să-l țină sub observație, să-i vadă evoluția, dar să știe că acolo ar fi o problemă. La 2 ani, deja are în vocabular 50 până la 100 de cuvinte și știe să folosească pronumele personal: e cartea mea, e mingea ta. E important ca cel mic să arate pe degețele ce vârsta are, dacă este întrebat.
De asemenea, să facă propoziții cu acțiuni de tipul: „vine mama“, „beau apă“. Este important să asocieze cantitatea cu numărul: dacă i se arată trei păpuși, el să știe că sunt trei și poate asocia cu cifra trei.
După vârsta de 3 ani, la ce ar trebui să se aștepte părinții din partea copilului?
La 3 și 4 ani vorbim de preșcolari. Copilul își spune numele complet atunci când este întrebat, deci la cerere îți răspunde la comenzi ceva mai complexe. Știe să folosească pluralul, este important, pentru că acesta creează probleme multor copii. De asemenea, știe utilitatea obiectelor.
Este vârsta la care el începe să povestească. În intervalul 4-5 ani, poate să-ți spună o poveste cu început, conținut, mijloc și la final urmărind imagini. Practic îți așază imaginile într-o ordine prin care se construiește o poveste. Evident, folosește propoziții legate, ceea ce înseamnă că poate să susțină o conversație.
Poate iniția un dialog și îl poate susține. Ar trebui să pronunțe în mod corect majoritatea sunetelor. Mai sunt dificultăți în pronunția anumitor consoane, cele care se pronunță ceva mai greu. E vorba de s, r, t şi l. Între 6 și 7 ani poate să descrie modul în care două elemente se aseamănă sau se diferențiază.
Poate să spună o poveste fără să aibă imagini. Practic, imaginile îl ajută când este ceva mai mic și știe să detalieze întâmplări și evenimente care au avut loc în trecut. La 8 ani deja avem un copil care ar trebui să aibă un limbaj complet, să nu aibă niciun fel de probleme în transmiterea mesajului.
Repetiția e mama învățăturii
Este o problemă dacă copilul răspunde la o întrebare cu o altă întrebare?
Atenție dacă întrebi copilul „ce ai mâncat azi?“, iar el îți spune „ce ai mâncat azi?“, aici este o problemă. Dacă el îți spune „azi am mâncat...“, adică în răspuns are parte din întrebare, nu e o problemă. Ecolalia (n.r. – repetarea în ecou a unor cuvinte sau fraze) este un semnal important de urmărit, pentru că face parte dintr-o simptomatologie pentru diagnostice neurologice. Până la 3 ani nu e o problemă. Copilul învață prin această ecolalie, dar după o vârstă deja e o problemă.
Practic, până la 3 ani, părintele trebuie să monitorizeze foarte atent tot ceea ce se întâmplă cu copilul lui din punct de vedere al emiterii de sunete.
Ca un copil să poată să vorbească, prima condiție este să aibă cui să spună ceva. Dacă părintele nu este prezent mult timp lângă el, copilul nu are cui să-i vorbească. Părintele trebuie să fie acolo.
Teste personalizate
Până la ce vârstă se poate întârzia cu această evaluare logopedică a copilului?
Tocmai pentru că suntem diferiți, nu există o vârstă o maximă, dar cu cât ne îndepărtăm de 3 ani și jumătate, cu atât corectarea acelei probleme se face mai greu, pentru că deja pronunția greșită devine automatism. Terapia logopedică, după acest moment, se face mult mai greu, pentru că există o rezistență – dacă are deja 6-7 ani și nu a mers la un logoped, copilul merge la grădiniță, merge la școală, iar tot ce înseamnă pronunție greșită se transferă în limbajul scris, citit și atunci va fi și mai greu.
Ce presupune, mai exact, această evaluare?
Există teste pentru fiecare categorie de vârstă. După discuție, există o examinare a motricității. Ca să poată vorbi, copilul trebuie să aibă o motricitate generală bună, însă raportat la vârsta cronologică, să știe să arunce o minge, să sară într-un picior – adică trebuie să știe să facă mișcare controlată, să taie, să lipească.
Toate lucrurile astea îl ajută să aibă formată o lateralitate, spațialitate, să știe ce înseamnă pe lângă, sub, aici, acolo, culori, forme, toate aceste abilități el trebuie deja să le aibă formate. Sunt studii care arată că între motricitatea fină și limbaj este o legătură foarte strânsă. La o evaluare logopedică, în funcție de ce vede logopedul, se face un plan de intervenție personalizat cu țintă pe sunetul deficitar – în cazul în care avem un sunet pronunțat greșit sau dacă avem mai multe sunete
Tulburările de limbaj pot ascunde afecțiuni psihologice
Care este afecțiunea cel mai des întâlnită?
Cea mai diagnosticată de către logoped este dislalia, o tulburare de pronunție care poate fi simplă atunci când vorbim de tulburarea unui singur sunet. Practic, copilul înlocuiește, distorsionează sau omite sunetul respectiv. Mai este și dislalie polimorfă, atunci când vorbim despre mai multe sunete – automat, vorbirea copilului devine neinteligibilă. De cele mai multe ori, familia vine târziu la logoped, cu afirmația că părintele înțelege ce spune copilul lui.
Da, dar e important să fie înțeles și în exteriorul familiei, la grădiniță, la școală. Se face acest plan de intervenție în funcție de necesitățile copilului și începe terapia logopedică care poate dura.
Familia trebuie să respecte anumite recomandări pentru ca recuperarea să fie mult mai rapidă?
Dincolo de diagnosticul logopedic, specialistul oferă recomandările, inclusiv evaluare psihologică. De obicei, îndreptăm copilul către psiholog, dacă vedem că, raportat la vârsta pe care el o are, nu înțelege anumite sarcini. Logopedul poate să mai aibă o bănuială că acel copil ar avea nevoie de o evaluare ORL, în sensul că analizatorul auditiv nu este în regulă și că ar trebui să facă acel copil audiogramă, pentru că toate sunt conexate.
Sau dacă logopedul vede că cel mic are o macroglosie, adică limba este mai mare decât firesc sau, invers, o microglosie. Sau dacă se vede dacă are ceea ce numim „gură de lup“, sau se descoperă comportamente dezadaptative, adică un copil care nu stă locului nicio secundă sau se lovește cu căpușorul de birou sau ia o jucărie și se lovește cu ea în cap tot timpul cât eu discut cu el, nu se poate concentra în sarcină absolut deloc.
Astea sunt lucruri pe care eu le văd. Părintele le vede sau nu, pentru că el crede că e o joacă. Eu le văd în cabinet și îmi dau seama că acel copil are nevoie de mai mult decât de o evaluare logopedică. Are nevoie și de o evaluare la psiholog. E greu să accepte. Dacă există probleme de limbaj receptiv, atunci e clar că există altceva în spate și de cele mai multe ori problema de limbaj este o consecință a diagnosticului pe care copilul încă nu îl are.
Dialogul, piatra de temelie a unui viitor adult sănătos
Comparativ cu generațiile mai puțin tinere, cele de azi au mai multe probleme la acest capitol?
Da, clar. Pentru că citim mai puțin, ascultăm mai puțin. E important să știm să ascultăm.
Am înlocuit cărțile de colorat cu telefonul...
Clar. Nu citim, ne uităm pe telefon. Informația e la un click distanță și nu ne mai chinuim să o căutăm în cărți. Însă ele ne învață să citim. Iar părinții nu mai stau să citească povești copiilor, așa cum au făcut părinții noștri. Părintele de azi este atât de ocupat încât ajunge acasă și are un monolog cu copilul: „Ce ai făcut la școală?“.
De cele mai multe ori nici nu mai așteaptă răspunsul copilului. Părintele se pregătește repede să îi dea să mănânce. Nu comunică cu acel copil, la nivelul de dialog. Azi, totul se reduce la un monolog simplu, am vorbit cu copilul, e suficient că a mâncat, că nu e lovit, că nu are febră. Totul e ok, dar nu mai comunicăm, nu mai socializăm.
Pelticii și rârâiții, cei care graseiază au și ei nevoie de logoped, însă mulți rămân așa pentru că părinții consideră că sunt foarte amuzanți și nu că au o problem reală.
Tot o dislalie este, o pronunție greșită a sunetului. Se numește rotacism, în cazul R-ului. Dacă acel „r“ nu e pronunțat deloc, dacă este înlocuit cu alt sunet, atunci apare o problemă și trebuie lucrat.
Și la peltici e același lucru. Însă există tehnici de remediere. Este important de subliniat ca părintele să nu amâne niciodată prezența la un specialist atunci când observă că este ceva în neregulă din punct de vedere al limbajului cu copilul lor. Cu cât ajung mai devreme la un specialist, cu atât este mai bine și recuperarea se face mai mai bine.
Niciodată să nu ne gândim că trecerea timpului va rezolva problema. Apoi, părintele să vorbească cu copilul, să îi povestească, să-i citească seara, să-l întrebe și să aștepte răspuns. Să fie lângă copil zi de zi. Și asta nu înseamnă cinci minute pe zi, înseamnă ceva mai mult.
Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării pentru că, odată cu trecerea timpului, va fi mai greu de corectat. Și nu știm niciodată ce se află în spatele unei vorbiri incorecte, al unei pronunții greșite a unui sunet greșit sau al mai multor sunete se poate ascunde un diagnostic. E mult mai bine să mergem mai devreme la un specialist logoped.
Se încarcă comentariile...
