SIDA ar putea deveni noua pandemie cu care ne vom confrunta peste câțiva ani. Medic infecționist: „Altceva nu avem ce face”

0
Publicat:

SIDA ar putea redeveni o amenințare globală, iar decesele din cauza acestei boli s-ar putea înmulți considerabil în următorii ani. Este avertismentul dur al agenției ONU pentru SIDA care anunță că, în curând, ne-am putea afla chiar în fața unei pandemii. Motivul? Statele Unite ale Americii au sistat, momentan, finanțarea programelor de combatere a acestei boli în țările slab dezvoltate, iar consecința ar putea fi una dramatică. „Ca să nu ne întoarcem în anii 90, va trebui atât la nivel european, cât și la nivel național să intensificăm prevenția”, a comentat pentru „Adevărul” dr. Adrian Marinescu, managerul interimar al spitalului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală. 

bolnav SIDA
SIDA ar putea amenința din nou sănătatea publică. Arhivă

Agenția ONU pentru HIV/SIDA (UNAIDS) a avertizat că, în lipsa finanțării din partea Statelor Unite, ar putea apărea zilnic, la nivel global, aproximativ 2.000 de infectări, dar și o creștere de zece ori a numărului de decese. „Într-adevăr, impactul va fi unul global și se va resimți nu în viitorul apropiat, ci în următorii ani. Asta, dacă SUA nu revine asupra deciziei sau dacă nu se găsesc alte surse de finanțare a acestor programe de luptă împotriva SIDA”, a precizat dr. Adrian Marinescu. 

Medic infecționist: „E nevoie de prudență și prevenție”

„În Europa, impactul se va resimți poate mai puțin însă, chiar și așa, vom asista la o creștere a numărului de îmbolnăviri. Iar, cel mai probabil, virusul va fi adus în Europa și în România de străini, de imigranți aflați în căutarea unui loc de muncă”, a mai precizat specialistul. Prin urmare, vom avea de-a face cu cazuri din import, mai ales că Europa este foarte atractivă din punctul de vedere al forței de muncă. 

Și în România se va resimți impactul acestei decizii a administrației americane. „Nu trebuie însă să intrăm în panică, impactul se va resimți și la noi în următorii ani, însă numărul de îmbolnăviri nu va fi unul major. În nici un caz nu vom putea vorbi, cel puțin la noi în țară, de o explozie a cazurilor de îmbolnăvire cu SIDA”, a explicat medicul infecționist.

adrian marinescu
Dr. Adrian Marinescu, manager interimar al Spitalului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală

Pericolul există însă, acesta este un lucru cert. Dacă lupta împotriva SIDA nu va mai fi finanțată așa cum a fost până acum, virusul ar putea scăpa de sub control în anumite zone de pe glob. Prin urmare, este doar o chestiune de timp până când ar ajunge în Europa, în țări dezvoltate, acolo unde, în rezent,  boala aproape că nici nu mai există. „Trebuie să se pună foarte mult accent pe prevenție, pe programe de educație a populației. Mai mult ca niciodată. Altceva nu avem ce face. Vor trebui intensificate măsurile de conștientizare și responsabilizare a oamenilor. Apoi, și Europa ar putea gândi măsuri de prevenție, le-ar putea pune în aplicare, am putea și noi contribui financiar”.

Ar trebui găsită o variantă de mijloc, susține medicul, în așa fel încât să nu ne trezim peste câțiva ani în fața unei pandemii. „Noi vom trata în continuare pacienții bolnavi, însă ideea este să nu ne confruntăm cu noi cazuri de îmbolnăvire. De aceea este necesar ca oamenii să știe cum să se ferească, cum să prevină îmbolnăvirile, cum să se testeze. Trebuie să dețină informații despre cum se transmite această boală și care sunt grupele la risc, cei mai vulnerabili”. 

Cine trebuie să se testeze anti-HIV

Oricine dorește se poate testa, însă această analiză este recomandată mai ales persoanelor active sexual și care au contacte sexuale neprotejate cu parteneri multipli. „Aceste persoane ar trebui să se testeze minimum o dată la șase luni. Apoi, ar trebui să se testeze cei care au intrat în contact cu sângele unei persoane consumatoare de droguri injectabile”, a declarat pentru „Adevărul” Mihai Lixandru, președintele Asociației Române Anti - SIDA (ARAS). „Testările sunt oferite prin Programul Național HIV/SIDA și sunt decontate în totalitate”, a mai spus acesta.

Testarea se poate realiza în mai multe feluri: prin testele clasice de laborator sau prin testele rapide. „În timp ce testarea clasică presupune recoltare de sânge intravenos, testele rapide presupun doar o înțepătură în deget. Iar în câteva minute pacientul primește rezultatul”, explică Mihai Lixandru procedura care se efectuează în spitalele din București. „Analizele de laborator durează mai mult, în jur de 24 de ore”. 

donald trump
Donald Trump a închis robinetul finanțărilor anti-SIDA. Arhivă

Obiectivele OMS, frânate de politica „America First”

Mihai Lixandru a precizat că obiectivele globale stabilite pentru anul 2030 de Organizația Mondială a Sănătății și Programul Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA sunt ca 95% dintre cetățenii unei țări să-și cunoască statusul, 95% dintre cei diagnosticați pozitiv să fie tratați și 95% dintre cei aflați sub tratament să să aibă încărcătură virală nedetectabilă și să nu mai transmită virusul. 

Administrația Trump a afirmat însă că finanțarea programelor care se derulează în zonele sub-dezvoltate a fost înghețată pentru a se respecta politica „America First”. Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a respins îngrijorările legate de întreruperea ajutorului extern, spunând că au fost acordate derogări pentru serviciile esențiale. 

Programul Comun al Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA, care coordonează răspunsul global la prevenirea și tratarea HIV/SIDA, a primit 50 de milioane de dolari anul trecut din partea SUA, sumă care reprezenta 35% din bugetul agenției ONU.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite