Risca să-și piardă degetele. Ce decizie a luat o femeie
0Boala arterială periferică, denumită și arterită sau arteriopatie obliterantă, este o afecțiune gravă, care apare de cele mai multe ori la nivelul picioarelor, ca urmare a depunerilor de calciu sau de colesterol pe artere, care, în timp, duc la îngustarea și chiar obstrucția completă a vaselor sanguine. Astfel, fluxul de sânge nu mai circulă corespunzător sau este blocat.
Afecțiunea provoacă disconfort sau durere la mers chiar după un număr mic de pași, precum și furnicături și senzație de amorțeală a picioarelor. În stadii avansate, pot apărea paloare sau cianoză la nivelul tegumentelor, furnicături, senzația de „picioare reci” și răni deschise care se vindecă greu și care se pot infecta ușor. În lipsa tratamentului adecvat, se poate ajunge la gangrenă și chiar la amputație.
Maria, în vârstă de 80 de ani, avea de doi ani dureri foarte puternice de picioare, care se în timpul mersului și o împiedicau să își desfășoare activitățile cotidiene. Având peste 40 de ani de experiență ca asistentă medicală, femeia s-a gândit că ar putea fi vorba de ceva serios și a mers la consult cardiologic. Medicul i-a recomandat să facă o ecografie Doppler, așa că s-a programat să facă investigația la SANADOR. În urma ecografiei, medicul i-a spus că are arterită și că trebuie să facă o arteriografie.
Inițial, Maria a refuzat. Însă s-a speriat când a aflat că, în caz contrar, riscă să își piardă degetele de la picioare. Așadar, după arteriografie și un examen angio-CT, a fost confirmat diagnosticul de depuneri importante de calciu și colesterol la nivel arterial. Medicul cardiolog a sfătuit-o să meargă pentru tratament la Spitalul Clinic SANADOR, la Dr. Rodica Niculescu, medic primar cardiolog, șefa Departamentului de Cardiologie Intervențională la SANADOR.
În cazul Mariei, Dr. Rodica Niculescu a optat pentru o procedură modernă de cardiologie intervențională – aterectomie cu sistemul Jetstream pentru arteriopatie obliterantă, intervenție minim invazivă prin care au fost distruse depunerile de calciu și colesterol. Pe lângă aterectomie, pacientei i s-a montat și un stent, printr-o procedură de angioplastie periferică.
Intervenția a decurs fără probleme și s-a finalizat cu succes. Pacienta s-a recuperat ușor, iar în prezent se simte foarte bine, vine regulat la controale și respectă toate indicațiile medicale.
La SANADOR, pacienții au acces la consulturi de specialitate și investigații specifice, realizate cu echipamente performante, pentru diagnosticul corect al afecțiunilor cardiovasculare. Intervențiile de cardiologie intervențională, inclusiv aterectomia cu sistemul Jetsteam, sunt efectuate în condiții de maximă siguranță în Laboratorul de Cateterism al Spitalului Clinic SANADOR, singurul din România dotat cu două angiografe Philips Azurion 7, de ultimă generație. Procedurile sunt realizate de cardiologi supraspecializați în cardiologie intervențională, cu ajutorul specialiștilor în anestezie și terapie intensivă, chirurgie cardiovasculară, chirurgie vasculară, cardiologie, ecocardiografie și imagistică medicală.