Premieră medicală. Primul centru pentru terapia durerii deschis într-un spital de stat. „Pacienții nu au nevoie decât de o trimitere”
0În cadrul Spitalului de boli infecțioase din Cluj-Napoca s-a deschis primul centru pentru terapia durerii din România, unde pacienții beneficiază de tratament decontat. Deocamdată, însă, aceștia pot fi spitalizați doar pentru o zi, căci legea care permite internarea va intra în vigoare abia în iulie. Chiar și așa, „pacienții câștigă mult în funcționalitate și li se reduce semnificativ consumul de antiinflamatoare”, au precizat medicii.

Un proiect unic în România a fost lansat la Cluj-Napoca. Este vorba despre un centru multidisciplinar dedicat gestionării durerii. Departamentul, care funcționează, decamdată, ca un proiect-pilot, oferă pacienților acces la o echipă de specialiști din diverse domenii, într-un singur loc, facilitând, astfel, diagnosticarea și tratamentul integrat. Pentru a beneficia de consultație, pacienții au nevoie doar de o programare și un bilet de trimitere din partea medicului de familie.
Inițiativa aparține unei echipe de medici din cadrul Ambulatoriului Integrat al spitalului care a efectuat o vizită de lucru în Belgia, acolo unde astfel de centre există și funcționează. Reveniți în țară, medicii români au decis să implementeze un model similar și la Cluj. „Durerea este, practic, stadiul final de manifestare a unei întregi patologii. Centrul nostru are ambiția să-l învețe pe pacient de ce simte durerea, să conștientizeze cum trebuie sa facă față acelei dureri”, a declarat dr. Ruxandra Schiotis, medic primar reumatolog.
În cadrul centrului există specialiști din mai multe domenii, precum neurologie, ortopedie, neurochirurgie sau radiologie, care prin tratamente și terapii ajută pacienții să gestioneze o gamă largă de dureri cronice, de la migrene, la dureri de coloană, membre ori toracice și abdominale.
Vestea mai puțin bună este că modificările legislative care acordă bolnavilor acces gratuit sau mai ieftin la astfel de servicii medicale nu a intrat încă vigoare. Apoi, după ce se va întâmpla, trebuie așteptate și normele de aplicare, au transmis reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Chiar și așa, medicii au găsit, totuși, o modalitate prin care să ajute pacienții. „În momentul de față, durerea este considerată un simptom în cadrul anumitor boli și legea ne dă posibilitatea să creăm protocoale de spitalizare de zi și de tratament pe baza anumitor afecțiuni, care, din punctul nostru de vedere, includ patologia dureroasă”, a explicat dr. Sebastian Armean, medic șef al ambulatoriului.
Ce este terapia durerii
Terapia durerii este o ramură medicală ce reunește diferite specialități, de la neurologie, reumatologie, ortopedie, neurochirurgie, până la radiologie și recuperare medicală.
„Când vorbim despre terapia durerii, ne referim la durerea cronică, iar investigația acesteia este, de cele mai multe ori, extrem de minuțioasă. Implică, pe de-o parte, echipe medicale multidisciplinare, medici de diferite specializări, care caută cele mai bune soluții terapeutice. Pe de altă parte, terapia durerii presupune o întreagă paletă de tratamente care, multe dintre ele, nu sunt decontate de Casa Națională de Asigurări. Vorbim despre costuri, unele dintre ele mari sau chiar foarte mari, pe care pacienții nu le pot suporta. Și mă refer la investigații pe care nu le faci doar o singură dată și, gata, ți-a trecut durerea. Terapia este de lungă durată“, a explicat, pentru „Adevărul“, Radu Gănescu, președintele Asociației pacienților cu afecțiuni cronice.

Legea decontării terapiei durerii, aprobată anul trecut
În mai anul trecut a fost adoptat un proiect de lege care prevede servicii medicale mai ieftine sau chiar gratuite pentru pacienții care suferă de dureri acute sau cronice. Noua lege instituie dreptul asiguraților la servicii medicale pentru terapia durerii, respectiv ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice.
„Proiectul este important pentru că reprezintă o schimbare fundamentală în abordarea medicinei în România: nu se mai pune accentul doar pe partea de tratament efectiv pentru vindecare sau îmbunătăţirea stării bolnavului, ci şi pe eliminarea sau măcar reducerea drastică a suferinţei. Dacă înlăturăm durerea prin medicație şi proceduri medicale specifice, îmbunătăţim viaţa bolnavilor şi îi putem ajuta să treacă mai uşor peste nişte momente cu adevărat dificile din viaţa lor. Tehnica medicală şi cunoştinţele noastre au evoluat suficient astfel încât, aproape în fiecare caz putem face lucruri concrete în sistemul spitalicesc, pentru a reduce suferinţa celor care se confruntă cu aproape orice tip de afecţiune“, afirma anul trecut Nicoleta Pauliuc, unul dintre inițiatorii proiectului.
„Asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea după boală şi pentru terapia durerii. În cazul asiguraţilor care beneficiază de serviciile medicale pentru terapia durerii, managementul durerii se realizează în cadrul medicinei bazate pe dovezi, în mod integrat şi interdisciplinar, pe baza ghidurilor de practică medicală, protocoalelor naţionale de practică medicală, protocoalelor operaţionale de practică medicală sau a protocoalelor terapeutice”, prevede proiectul.

Cum este gestionată terapia durerii în străinătate
În străinătate, terapia durerii este un concept implementat de zeci de ani. „În străinătate există programe de recuperare în oncologie, Parkinson, în boli cardiovasculare etc. Nu este suficient să-i pui pacientului doar un stent, iar apoi să-l trimiți acasă. El are nevoie să fie introdus într-un program de recuperare”, a declarat pentru „Adevărul” și Cezar Irimia, președintele Asociației pacienților oncologici.
În România, în oncologie, numărul deceselor este mai mare cu aproape 48% față de media europeană. De asemenea, anual se înregistrează peste 20.000 de decese care ar fi putut fi evitate. „Numai noi știm cum mor acei oameni. Nu mor în demnitate și cu demnitate. Mor în chinuri“, a mai spus Irimia.
În clinicile private, o consultație la medicii care au competențe în terapia durerii costă peste 300 de lei, iar o ședință de tratament poate depăși 1.000 de lei.