Pentru unii pacienţi, transplantul e singura şansă de supravieţuire

Celulele stem sunt elemente sangvine din organismele vii care au capacitatea de a se divide şi a se diferenţia într-o varietate de ţesuturi. Celulele stem embrionare pot fi izolate din embrioni aflaţi în primele zile de viaţă şi au capacitatea de a forma toate ţesuturile şi organele corpului.

Daţi click aici pentru prima parte a acestui articol

Celulele stem adulte, care se găsesc în inimă, creier, oase, plămâni şi alte organe, au rolul de a „repara” organismul, dând naştere unor celule specializate.

Secţia de hematologie de la Institutul Clinic Fundeni este unul din cele trei centre din ţară unde se practică transplantul de celule stem. Din 2001, medicii de la Fundeni au făcut 158 de transplanturi, iar anul trecut, 43 din cele 116 proceduri realizate în toată ţara au avut loc aici.

Daniela Şerban, o tânără de 24 de ani din Buzău, este unul dintre pacienţii care au fost supuşi unui autotransplant de celule stem. Ea şi-a petrecut la spital trei săptămâni, închisă într-o rezervă sterilă. A aflat prima dată că e bolnavă în octombrie 2007, când i-au apărut nişte ganglioni la coloană, dar diagnosticul „limfom malign non-Hodgkin” l-a primit abia în ianuarie 2008.

A făcut două biopsii, trei tomografii, opt cure cu citostatice şi zece cure de radioterapie. Ganglionii i-au dispărut şi a fost propusă pentru transplantul cu propriile celule stem (autolog), care este, potrivit Alinei Tănase, medic primar hematologie la Fundeni, „standardul de terapie” într-un caz de acest tip. La sfârşitul lui octombrie i s-au recoltat celulele stem.

Manipulare de celule

Transplantul de celule stem „nu e o procedură simplă”, explică medicul. „Nu e nici o operaţie chirurgicală. E, de fapt, o manipulare de celule în două etape.” Celulele stem hematopoietice se află în măduva osoasă. În urma unui tratament de cinci zile cu o proteină, ele „pleacă” din măduvă şi sunt „mobilizate” către sângele periferic, din venă.

Pacientul este apoi conectat la un aparat de afereză, care alege celulele stem şi le păstrează, iar pe celelalte le trimite înapoi în organism. „E ca şi cum ai dona sânge”, explică hematologul.

La jumătatea lunii ianuarie, Daniela Şerban a fost internată în secţia de transplant, „la izolare”. Pacienţii care urmează să primească grefa de celule stem stau într-o rezervă sterilă. Au camera lor, baia lor, televizorul lor, îşi pot aduce de acasă obiecte care sunt dezinfectate de personalul medical şi nu au voie să primească vizite decât controlat.

Rudele sau prietenii nu pot intra în rezervă decât după ce s-au spălat bine şi şi-au pus mască şi haine de protecţie, iar atingerile nu sunt permise. „Încercăm să facem şederea cât mai umană, dar e greu de trecut peste aceste săptămâni”, spune Alina Tănase. Când pacienţii sunt copii, mamele se internează şi ele, pentru că „un copil are nevoie de mamă”. Toate aceste măsuri sunt luate pentru a proteja pacientul de infecţii.

La banca specializată din Bucureşti, celulele stem sunt păstrate în azot lichid, la -196 grade Celsius

El e tratat cu o doză foarte mare de citostatic, ce are scopul de a omorî şi ultimele celule canceroase, dar care distruge şi unele celule sănătoase. Astfel, pacientul nu mai are leucocite şi organismul nu se mai poate apăra. „Orice infecţie, care în mod normal nu i-ar face nimic, îi poate periclita viaţa.”

După ce măduva s-a „curăţat”, urmează autogrefa: celulele stem recoltate sunt dezgheţate şi reintroduse în organism, printr-un cateter, ca o transfuzie de sânge. „Celulele îşi găsesc din nou locul în măduvă. Când ajung acolo, se dezvoltă, se diferenţiază şi refac sângele – leucocitele, trombocitele, hemoglobina”, explică medicul.

„Am trecut destul de uşor peste această perioadă faţă de alte persoane”, spune Daniela, care a împlinit deja două luni de la externare. Ea încearcă acum să meargă câte patru ore pe zi la serviciu şi să-şi reia ritmul de viaţă normal, pe care a trebuit să-l abandoneze în urmă cu mai mult de un an, când a intrat în concediu medical. „Nu am siguranţa că nu se întoarce boala”, spune Daniela.

„Dacă e, o iau de la capăt. Încerc să fiu optimistă. Mai cad în pesimism când mă mai doare câte ceva şi îmi pun semne de întrebare, dar mă liniştesc vorbind cu doctorii. Am vrut de la început să mi se spună totul.” După experienţa cancerului, ea a învăţat că trebuie să aibă mai multă grijă de viaţa sa. „Nu mai trebuie să pun atâta accent pe serviciu, că nu-mi face nimeni statuie.”

Donatorii compatibili

Pentru Florina Ocnaru, în vârstă de 33 de ani, din comuna Fălcoiu, judeţul Olt, boala a început ca o răceală obişnuită care nu mai trecea. Îi apăruse un ganglion în gât, dar nu s-ar fi dus la doctor dacă n-ar fi primit acasă talonul de analize gratuite al soţului său, Vasile, care era plecat în străinătate.

S-a rugat de doamna doctor din sat să o lase să facă analizele în locul soţului. I s-a luat sânge într-o miercuri şi, deşi trebuia să primescă rezultatele abia peste o săptămână, vineri după-amiază a auzit că o strigă asistenta din sat. „Terminasem treaba. Stăteam pe prispă şi fumam o ţigară. Mi-a zis să mă duc la doamna doctoră să-mi dea trimitere să repet analizele la Slatina.”

Deşi simţea că oboseşte prea repede, Florina dădea vina pe ţigări şi pe cafea şi nu voia să se ducă din nou la medic. Asistenta i-a spus să nu se sperie, pentru că sângele s-a clătinat pe drum şi s-a vărsat, astfel că trebuie să repete analizele. „Numai al meu s-a clătinat din atâtea eprubete?”, s-a întrebat Florina. Dar s-a dus.

După ce a repetat testele, medicii au trimis-o mai departe, la Craiova, unde a aflat de la un om de serviciu al spitalului că secţia hematologie, unde avea trimitere, se ocupă de bolnavi de cancer. „Când am ajuns la Bucureşti aveam măduva atacată 80%. Nu ştiau dacă mai sunt bună de transplant.” Dar, după mai multe cure de citostatice, boala Florinei a intrat în remisie totală şi a venit momentul pentru transplant.

Pacienţii cu leucemie acută au nevoie de transplant de celule stem de la un donator compatibil. În medie, şansa ca doi fraţi să fie compatibili este de 25%. Florina are patru fraţi. Doi fraţi şi o soră s-au dovedit potriviţi. Fratele mai mic era mai curajos, dar avea o infecţie care-l împiedica să doneze măduva.

„Eu şi cu el suntem cei mai curajoşi, nu ne e frică de injecţii. El voia să doneze, dar nu putea. Zicea: «Îţi dau zilele mele să trăieşti, că ai copii de crescut.»” Iar medicii au sfătuit-o să ia celule de la un bărbat, că sunt „mai puternice”, aşa că singurul donator rămas a fost un frate mijlociu, născut în ziua în care Florina împlinea un an.

„El s-a hotărât încet-încet. Plângea. Mai râdeau asistentele de el.” În iunie anul trecut acestuia i s-au recoltat celulele stem şi la 15 august i-au fost transplantate surorii. Ea a rămas tot timpul optimistă, iar acum tot greul a trecut. Nu a făcut o reacţie de respingere, care apare în 40% din cazurile de transplanturi de la donatori, şi s-a pus pe picioare.

A uitat chiar şi cum stătea băiatul ei lipit de uşa rezervei, privind-o printr-o bucăţică de geam, pentru că nu putea intra în camera sterilizată. Şi mulţumeşte lui Dumnezeu că a ajutat-o să treacă peste boală.

Registrul donatorilor, o necesitate

Celulele stem recoltate din cordonul ombilical al micuţei Darcy Judge (opt luni) au salvat în 2006, la Londra, viaţa Evei Winton-Hart (patru ani), care suferea de leucemie

Florina Ocnaru este una dintre cele 24 de persoane care au primit anul trecut în România un transplant de celule stem de la un donator din familie. Alţi pacienţi nu au însă fraţi sau aceştia nu sunt compatibili, aşa că singura lor şansă este un transplant de la un donator neînrudit.

Procedura nu se poate face decât în afara graniţelor, deoarece în România nu există un registru funcţional al donatorilor voluntari de măduvă. „E o nevoie mare de acest transplant în România. În Europa sau în ţările vecine se fac între 200 şi 400 de transplanturi la zece milioane de locuitori.

La populaţia României, chiar şi la limita de jos ar fi nevoie de cel puţin 400 de transplanturi pe an”, spune hematologul Alina Tănase În 2008, medicii din Bucureşti, Timişoara şi Tîrgu-Mureş au făcut în total 116 transplanturi de celule stem hematopoietice.

Pentru a crea un registru funcţional de donatori trebuie mai întâi înfiinţată o instituţie, trebuie creată logistica, trebuie găsit personalul şi mai ales alocate fondurile. Dar odată creat sistemul, oricine vrea să fie donator voluntar va putea să se înscrie în registru după o serie de teste şi o analiză moleculară.

Dacă va fi compatibil cu un pacient care are nevoie de transplant, el va rămâne însă anonim. Registrul ar putea permite multor persoane să primească transplaturile care le-ar salva viaţa. „Nu toţi pacienţii cu leucemie acută au nevoie de transplant. Dar cei care au nevoie nu au altă şansă”, conchide Alina Tănase.

Experimente

Tratamente cu celule stem

Cercetarea asupra utilizării celulelor stem acoperă o serie întreagă de afecţiuni.În stadiu de studiu clinic: tratamentul tumorilor maligne (cancer ovarian, cancer de sân), sclerozei multiple, a unor boli congenitale ce afectează sistemul imunitar şi alte organe sau a unor imunodeficienţe congenitale.

În stadiu experimental: tratamentul unor boli autoimune (poliartrită, Lupus, diabet zaharat de tip I), boli ale sistemului nervos central (scleroza amiotrofică laterală, Alzheimer, Huntington, Parkinson), leziuni traumatice ale măduvei spinării, regenerarea renală, hepatică, cardiacă şi musculară.